Arma în fața căreia Europa rămâne descoperită

După criza majoră din enclava spaniolă Ceuta, la finalul lunii iulie, autoritățile marocane vor să demonstreze că pot gestiona bine fenomenul imigrației ilegale. La finalul lunii iulie, 70.000 de imigranți africani au intrat pe teritoriul UE, fără o reacție din partea autorităților.

”A doua etapă a strategiei marocane”

Pe 15 august, Marocul și-a etalat forța și statutul de ”gardian suprem al frontierei Ceuta”, relatează El País. ”Demonstrând fără echivoc cine exercită controlul total asupra ultimului avanpost al Uniunii Europene în Africa, autoritățile de la Rabat au închis ermetic frontiera externă printr-o desfășurare fără precedent de forțe de poliție, pentru a bloca trecerea a sute de imigranți subsaharieni și a câtorva zeci de marocani. Aceștia fuseseră invitați pe rețelele sociale să repete avalanșa din 30 și 31 iulie”.

”Astfel a fost pusă în aplicare a doua etapă a strategiei marocane. În urmă cu 15 zile, țara demonstrase ce se întâmplă atunci când își relaxează controlul la frontier. Pe 15 auguist a fost vorba despre a-și etala capacitatea de a opri migrația atunci când decide cu adevărat să o facă”, scrie El Pais.

De această dată, ”ca într-o bătălie din secol 19, forțele de securitate au fost desfășurate în număr mare”. După ce și-au menținut pozițiile până la începutul după-amiezii, ”unitățile de intervenție au înaintat în formație pentru a respinge și a împinge înapoi rândurile de migranți”.

O criza cu dedicație

Reporterii au întâlnit un grup de trei migranți. Unul dintre ei venise din Ciad, lăsându-și familia în urmă. „Singura noastră speranță este să ajungem în Europa. Lăsați-ne să intrăm în Ceuta!”, implora el.  Aproape 300 de migranți au fost arestați, în marea lor majoritate subsaharieni, potrivit cifrelor comunicate la începutul serii, precizează El Pais. „Majoritatea celor reținuți au fost transferați cu forța, în autobuze puse la dispoziție de autorități, către orașe îndepărtate din sudul țării, precum Ouarzazate, aflat la peste 800 km de Ceuta.”

France 24 scrie ca imnformatiile de pe rețelele sociale despre o nouă deschidere a frontierei către enclava spaniolă Ceuta au fost false. Politia marocana a fost pregatiota in avans si a respins un val de imigranti creat intr-un mod apparent artificial. Presa spaniola arata ca Cotidianul notează că, în toiul acestor confruntări, în zona de la marginea orașului marocan Fnideq, aflat la granița cu Ceuta, ”Marocul i-a expulzat pe jurnaliștii agenției de presă [spaniole] EFE și ai RTVE [televiziunea națională], care relatau de la fața locului despre evenimente”.

Precedentul Belarusului

Cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, la granița dintre Belarus și UE exista o criză a imigrației. Regimul Lukașenko din Belarus, parte dintr-un ”stat unional” cu Rusia, a creat o rută artificială pentru imigranți din Irak și Siria, pentru a pune presiune pe frontiera estică a UE. Mii de imigranți erau concentrați la frontiera poloneză. Criza a continuat, la un nivel mai redus, în anii războiului din Ucraina. În 2024, fluxul a redevenit puternic, cu circa 30.000 de încercări de trecere a frontierei dintre Belarus și Polonia. Situația persistă si acum. Chiar în luna august 2026, ministrul de Interne al Letoniei a anunțat că a fost descoperit un tunel pe sub frontiera cu Belarus folosit pentru introducerea imigranților în țară. În iulie, militarii letoni au folosit gaze lacrimogene și au tras focuri de avertisment pentru a opri pătrunderea în țară a imigranților aflați în Belarus.

Erdogan și robinetul migrației

Nu doar Belarusul apropiat Rusiei lui Putin recurge la imigranți pentru a pune presiune pe UE. În 2020, regimul Erdogan a amenințat că va deschide granițele Turciei cu Grecia pentru ca imigranții sirieni din Turcia să se reverse în Europa. Se întâmpla la patru ani de la un controversat acord între UE si Turcia, prin care Bruxellesul a oferit Ankarei 3 miliarde de euro (de la bugetul UE) și alte 3 miliarde din partea statelor membre, pentru a evita repetarea valului migrației din 2015. A fost un acord negociat de cancelarul Angela Merkel (cea care a inițiat efectul de domino al sistemului european de imigrație, când a deschis granițele Germaniei) și de președintele Comisiei Europene, peste capul celorlalți lideri europeni.

O strategie care se repetă

Pol Morillas, directorul Cidob, un think tank din Barcelona, a declarat că Ceuta este un exemplu clar de ”instrumentalizare a migrației”. El compară situația cu modul în care Turcia le-a permis refugiaților sirieni să încerce să treacă frontiera greacă și cu Belarusul. Minskul a a atras migranți irakieni pentru a-i împinge către Polonia. ”În peisajul geopolitic actual, nu sunt întotdeauna marile puteri cele care contează cel mai mult. Statele care sunt capabile să exploateze interdependențele de care depind ceilalți dețin adesea un avantaj semnificativ”, a declarat Morillas, pentru Financial Times.