Arși la buzunar. Aleșii SOS rămân fără jumătate din leafă trei luni, după scandalul din Parlament

Gorghiu spune că limbajul jignitor, agresiv, și perturbarea şedinţelor de plen sunt comportamente incompatibile cu demnitatea funcţiei de parlamentar.

De L.V.
Arși la buzunar. Aleșii SOS rămân fără jumătate din leafă trei luni, după scandalul din Parlament

Gorghiu spune că limbajul jignitor, agresiv, și perturbarea şedinţelor de plen sunt comportamente incompatibile cu demnitatea funcţiei de parlamentar.

Parlamentarii care au făcut scandal în plenul reunit la dezbaterea privind utilizarea bazelor militare de către SUA, strigând şi suflând în vuvuzele, au fost sancţionaţi cu reducerea cu 50% a salariului pentru 3 luni, spune deputatul liberal Alina Gorghiu.

”Vă amintiţi imaginile din plenul reunit de săptămâna trecută, în care se auzeau urlete şi vuvuzele în Parlamentul României? Pentru acele comportamente, parlamentari SOS au fost sancţionaţi în Comisia Juridică din care fac parte, cu reducerea cu 50% a indemnizaţiei pentru 3 luni”, anunţă Gorghiu.

În opinia sa, o astfel de conduită nu poate fi acceptată.

”Nu este libertate de exprimare să stai cu vuvuzele lângă microfon. Nu este libertate de exprimare să urli şi să bruiezi lucrările. Nu este libertate de exprimare să transformi dezbaterea în agresivitate”, consideră Gorghiu.

Citește și: SUA vor folosi bazele din România, dar numai în scop defensiv. Vor veni 500 de militari americani. Vot în Parlament azi

Ea explică faptul că sesizarea a vizat exact aceste derapaje: limbaj jignitor şi agresiv, perturbarea şedinţelor de plen, comportamente incompatibile cu demnitatea funcţiei de parlamentar.

”Parlamentul este locul legilor, nu al vuvuzelelor”, conchide Gorghiu.

 

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Corect. Sunt de condamnat aceste manifestari. Insa nu la fel s-a procedat cand cei din USR faceau ‘identic si la fel’, ba dadeau muzica tare, filmau pe cei care votau altfel si multe altele. Deh, dubla masura…

  2. Doamna,cum sa va spun eu ca sa nu ma mancati ? Dar comportamentul de crv penala,ca al dv.,este compatibil ? Sau ala prin care vaietati vicimele Femicidului care au o sfarsit-o fiindca au tras tzepe.

  3. Așa se întâmpla și în vremurile de tristă amintire, dacă-ți permiteai într-un fel sau altul să critici conducătorii, indiferent de sorgintea lor. Și totul cu acceptul sindicatului. Deci până la urmă, ce s-a schimbat?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.