Declarațiile lui Nicușor Dan despre dislocarea de trupe și echipamente ale SUA în România, după ședința CSAT:
- Am discutat despre situația românilor din zonă. Am avut o expunere a domnei ministru de Externe cu privire la românii de acolo. Până la acest moment au revenit aproximativ 5,700 de oameni.
- Am discutat de partea politică a conflictului. România, împreună cu țările europene, încearcă prin mijloace diplomatice, politice, să oprească războiul, care are consecințe asupra economiei și asupra românilor din zonă.
- Creșterea prețului petrolului pe piața internațională. Am avut o expunere a ministrului Energiei. Și o discuție despre diferitele scenarii la care ne putem aștepta și care va fi reacția statului român în funcție de scenarii.
- În ceea ce privește gazul, Guvernul deja a adoptat o schemă de plafonare, de controlare a prețurilor.
Ce se va întâmpla cu trupele și avioanele SUA care ar putea fi găzduite de România
- Dislocarea de echipamente și forțe americane în România. Este vorba despre avioane de realimentare, cum deja s-a discutat. A unor echipamente de monitorizare și a unor echipamente de comunicații satelitare. Aceste echipamente sunt defensive. După ședința Parlamentului care are loc azi, ele vor fi dislocate în baza unei colaborări similare cu o colaborare pe care alte țări NATO o au. Este nevoie de votul Parlamentului.
- Aceste echipamente sunt defensive. Și subliniez că nu sunt înzestrate cu armanent propriu-zis. Sunt echipamente noncinetice.
Nicușor Dan, după solicitarea SUA: România e o țară sigură, ba chiar mai sigură
- Ele vor fi, dacă Parlamentul aprobă, dislocate în baza acordului de parteneriat între SUA și România. Și e o colaborare a României cu SUA similară cu colaborări pe care alte țări NATO o au. Așa cum am spus, pentru aceste forțe militare și echipamente e nevoie de votul Parlamentului. O să avem o dezbatere în Parlament în această după-amiază. Subliniez că e vorba de niște echipamente care sporesc securitatea României. Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Țara lor e o țară sigură, ba chiar mai sigură.
CSAT a analizat cererea SUA
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării în urma solicitării Statelor Unite de a folosi baza de la Mihail Kogălniceanu pentru operațiunile SUA în războiul din Iran. Solicitarea ar fi fost făcută de către Pentagon (Departamentul american al Apărării). Informațiile au apărut ieri, pe surse. Ar fi vorba de operațiuni logistice și de realimentare a avioanelor care efectuează atacuri asupra țintelor din Republica Islamică. Momentan nu există, însă, informații oficiale despre natura intervențiilor.
Baza aeriană Mihail Kogălniceanu este cea mai mare din regiune şi un important punct strategic pentru americani în ofensiva împotriva Iranului.
Aprobarea Parlamentului e necesară
În urma ședinței CSAT, solicitarea va ajunge în Parlament. În astfel de situații în care este vorba despre mutări de trupe străine și despre manevre militare în legătură cu un război, este nevoie și de aprobarea Legislativului.
Înfiinţarea pe teritoriul României a unor comandamente, entităţi/elemente sau structuri militare străine ori multinaţionale, precum şi a unor structuri sau reprezentanţe militare ale unor organizaţii internaţionale se face:
a) în baza tratatelor internaţionale ratificate de Parlament atunci când acestea conţin prevederi exprese în acest sens;
b) cu aprobarea Parlamentului, la propunerea Preşedintelui României, la solicitarea ministrului apărării naţionale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(1) Intrarea şi staţionarea forţelor armate străine în România sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, potrivit angajamentelor asumate de România prin tratate internaţionale, se aprobă de către Preşedintele României la propunerea prim-ministrului, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Preşedintele României informează Parlamentul despre decizie, în termen de 5 zile de la luarea acesteia, iar dacă Parlamentul este în vacanţă, de la începerea sesiunii ordinare sau extraordinare, după caz.
Solicitare asemănătoare și în 2025
Pe 17 septembrie 2025, Parlamentul a aprobat, la cererea lui Nicușor Dan, o scrisoare prin care să sprijinim misiunile SUA din Orientul Mijlociu.
Statele Unite au cerut României să poată folosi Baza 57 Mihail Kogălniceanu pentru prepoziţionarea unor aeronave de realimentare în aer, a unui contingent de militari, dar și a unor aeronave de Inteligență, Supraveghere și Recunoaștere, pentru a sprijini eventuale operații viitoare. Dar misiunea aprobata de țara noastră nu a mai avut loc, americanii nu au mai folosit baza de la Kogălniceanu.
Mihai Kogălniceanu a găzduit anul trecut exerciții de amploare precum Dacian Fall 2025 și Operation Eastern Sentry, cu scenarii de apărare aeriană și reacție rapidă, implicând aviație aliată și forțe terestre, scrie Euronews.
Iar pentru anul în curs, Ministerul Apărării Naționale a confirmat derularea unor manevre comune planificate, axate pe regiunea Mării Negre.
Iar în 2024, avioane britanice staționate la noi au fost folosite pentru a sprijini ofensiva israeliană împotriva Teheranului.
„Nu vom convoca CSAT cât lucrurile nu prezintă un pericol imediat”
La finalul săptămânii trecute, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu va convoca CSAT cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu cât lucrurile nu vor prezenta un pericol imediat, direct. Şeful statului a mai spus că prioritatea este ca acei cetăţenii prinşi de conflict să poată să revină acasă.
„Legat de situaţia din Orientul Mijlociu, nu am convocat CSAT şi nu îl vom convoca cât lucrurile nu prezintă un pericol imediat, direct, pentru România. În schimb, evident că toată lumea din structurile tehnice cooperează”, a spus Nicuşor Dan, la Varşovia.
Redimensionarea trupelor din România
Pe 29 octombrie 2025, Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA, spune comunicatul de presă al instituției. Dispozitivul militar american al SUA în România s-a înjumătățit.
Situația din energie
Oficialii vor discuta și despre efectele economice ale războiului din Iran. Prețul petrolului continuă să urce. Prețul pe baril a urcat până la 116 dolari, de la 70-72 dolari, cât era înainte de a începe acest conflict din Iran. Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu începe să producă efecte economice vizibile și asupra României. Iar teama este că se va traduce în facturile la energie.




zboara de la Kogalniceanu cu refuel in Azerbaijan si ataca de acolo.
Ce rău ne-a făcut nouă Iranul vreodată ?
” defensiv ” deci ??
Adica nu pot trage rachete de pe teritoriul Romaniei dar pot sa se apere de rachetele iraniene trimise spre Romania . nu ?
Defensiv , ce dreqau …
Acum care va fi narativul? Vin rusii sau iranienii?
Plecatau 1000 din Vaslui șî cu sergentu alti 10, asa de tare le-a plăcut Romania ca nu avea niminia in chept inima rece, 500 de americani se reîntorc de iepuras cu gandu la sarmale, nu pleca nimeni daca manca si mici cu bere ba uita si Donald de uischi si de ham venea si Melania sa sparga o samanta daca mai se gandeau o clipu ta,,,
Războiul se desfășoară în Golf, nu în România, nu în America, care/unde este componenta ‘defensivă’?!
Pretul combustibilului este in Romania, tuasu gradu’ !
Asta-i bascalie in americal style.Aparare fata de cine? De la noi pina la ei sunt aprox. 8000 de km asa ca se pot apara foarte bine si de la ei pe partea cealalta a globului pamintesc.Si cine i-a atacat? de regula ei sunt INTODEAUNA cei care ataca fara aviz si cum le vine pe chelie.Ma,voi vreti sa lesin de ris?
Sper ca ,,scopul defensiv” acela, va fi sa mai gazduim niscai prizonieri iranieni de data aceasta, in drum spre Guantanamo.
De ce sa-i trimitem pana acolo, mai bine ii punem sa traiasca la noi, in Romania, unde se tortureaza psihic, pana la bournout, cu impozite, taxe si accize la alimente, gaze, electrica si motorina. Iar in pauzele de relaxare sa duca pachetele comandate la diversi curieri de catre USR si AUR, sa puna mainile lor murdare pe continutul lor. Traiasca lupta pentru pace !
Bag sama că după CSAT, lui Mucușor i-a dispărut ranhetul! Nu se știe niciodată când va primi un baston de „mareșal” în rucsacul userist! Nici măcar n-a semnat actele cu Mirabela!
„Preşedintele american Donald Trump a declarat luni pentru Fox News că este posibil să fie dispus să discute cu Iranul, dar că acest lucru depinde de termenii stabiliţi, a anunţat marţi postul de ştiri, relatează Reuters.„/Asta nu are relevanță pt. patrupedele #maiDANeze , care sunt dispuse să stea în patru labe oricum ar fi , chiar dacă nu mai e cazul , „licuriciul fiind sătul . Sau așteaptă pe Bibi , care se cam lasă așteptat de căteva zile ?
Mda, Calinescu intra la parnaie, iar Bucurestiul si Constanta vor fi rase tunse si frezate. In perspectiva e un lucru bun chiar daca pentru motivele si prin metodele gresite.
Nu știu ce înțelegeți voi din acest aarticol dar eu înțeleg ca cei “500 de soldați americani” vor fi purtători de umbrele pentru noi, ăștia, muritorii de rând, în eventualitatea unor atacuri venite din partea islamicilor…
Chiar așa: Rusia se apără de o potențială agresiune NATO, SUA se apără de o potențială agresiune Iraniană, toți sunt îngerașii păcii
Când te aliezi cu criminalii nu poți opri războiul. Mijloacele „defensive” susțin agresiunea sionistă in Orientul Mijlociu, nu ne mai mintiti. Toate pierderile financiare trebuiesc acoperite de agresori.
De la fotbal se stie ca cel mai buna aparare este atacul ! La matematica nu s-a aflat, inca. Doar militienii sunt impotriva atacului, altfel le dispare necesitatea, decat.
Aceeași vrajeală cu acțiuni defensive. Jos Nicușor Dan, președinte ilegitim!
Scop defensiv ?