Arta amenajării grădinii, o afacere românească profitabilă

Deși legătura dintre om și peisaj a fost întotdeauna foarte puternică, ea a variat foarte mult de-a lungul secolelor. La originea peisajelor, prin intermediul activităților agricole, a stat, în primul rând, țăranul. Ulterior, imaginea peisagistică a fost reprezentată de artist, iar apoi arhitecții și inginerii peisagiști au fost cei care s-au ocupat de « construcțiile » vii .

Astfel, se discern trei vârste ale peisajului: cea a țăranului care a amenajat cea mai mare parte a peisajului; cea a artistului, iar în acest termen este inclus atât grădinarul cât și desenatorul, ambele acordând noi funcții estetice peisajelor și, în cele din urmă, cea a inginerului sau arhitectului atât urbanist, cât și peisagist care oferă peisajelor funcții urbane, sociale și culturale.

În România, tendința de a avea o casă este în creștere. A avea o casă presupune și a avea o grădina pe care să o amenajezi cât mai frumos : gazon, flori, fântâni arteziene etc. Și cum dorința naște acțiune, iar acțiunea, progres și varietate, o nouă meserie apare tot mai des în topul solicitărilor din spațiul românesc : aceea de peisagist.

După ce a absolvit Facultatea de Horticultură, Adriana Grigore (50 ani) a lucrat câtiva ani în administraţia locală ploieşteană, ca şef de producţie în spaţiile verzi ale Parcului Memorial “Constantin Stere”.

În urmă cu zece ani, s-a hotarât să își creeze o afacere personală ( PH Garden), așa încât, cu sprijinul familiei şi cu împrumutul de la bancă, a cumpărat mașini de teren, maşini de tuns gazonul, pompe și unelte simple de mână, toate necesare amenajărilor unei grădini.

A ales să exploreze universul floral

“După ce am terminat Liceul Agricol din Valea Călugărească, am mers la Facultatea de Horticultură care era o facultate la modă pe vremea aceea. Aici, puteam să aleg oricare dintre domenii: viticultură, pomicultură, legumicultură, dar mie mi-a plăcut să lucrez cu florile”, mărturisește Adriana Grigore.

Chiar dacă pare simplu să îngrijesti o grădină, lucrurile stau, de fapt, diferit : este nevoie de specialişti pentru a face analiza solului (anumite tipuri de plante au nevoie de anumite tipuri de teren), de a o întreţine, a replanta, etc. În ceea ce privește gazonul există mai multe soiuri și combinații: cel care se pretează la umbră, pentru terenurile de sport sau gazonul japonez, care nu se tunde și are flori în componența sa, dând aspectul de câmp înflorit. Dacă este bine întreținut, gazonul rezistă 3 ani de zile, după care trebuie înlocuit parțial sau total.
« Îmi doream să am propria afacere așa încât am pornit la drum cu mult curaj. Vara amenajez grădinile, iar pe perioada iernii, vând flori în ghiveci. M-am obișnuit cu mediul de afaceri privat. Chiar dacă la început a fost foarte greu, diferența fiind că, în privat, reacţiile sunt mult mai rapide, termenele mai scurte, am convingerea că important este să am toți clienții mulțumiți », afirmă Adriana.

Promovarea este direct proporțională cu seriozitatea

Adriana lucrează cu societăți și persoane cu venituri peste medie din Prahova. Preţurile diferă în funcţie de client. Unii vor gazon, alţii vor flori, iar alţii vor și una și alta, chiar și mini-lacuri pentru a se relaxa. Firma Adrianei face atât proiecte proprii, cât şi în colaborare cu arhitecţi şi peisagişti, în funcţie de ce îşi doreşte clientul. Ca valoare financiară, proiectele derulate de PH Garden pot ajunge pâna la 10 000 euro.

Ca cei mai mulți antreprenori de « nișă », Adriana se confruntă cu o problema : aceea de a găși persoane dispuse să lucreze în acest domeniu.
“ Am doar patru angajați și recunosc că nu este suficient. Nu știu de ce oamenii nu își doresc să lucreze în acest tip de activitate, nu îţi trebuie şcoală pentru acest gen de îndeletnicire, totul se învaţă”, conchide Adriana.
Amenajarea grădinilor se dovedește a fi o afacere de succes, care poate genera profituri mari. Cererea este din ce în ce mai mare, iar un proiect multiplu poate costa zeci de mii de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Rona Rita David 19 Articole
Author

8 Comentarii

  1. O fi Romania plina de bogatasi care sa arunce cu miile de euroi pe buruieni aranjate frumos…

  2. @ Tarabostes
    Da! In Romania nivelul de bunastare – din fericire- este mare. Ca tendinta este sa se plinga tot timpul este una dar asta tine de rabdare. Au facut intii vilele, si acum urmeaza imprejurimea. Ca nu au putut sa le faca pe amindoua deodata…..
    Am vazut in Roamania multe lucruri foarte frumoase si bogatie. Si asta nu numai la Bucuresti ci si in orase si orasele mai mici, prin tara. Bunastarea nu se declina numai in vile, in magazine vezi carucioare pline, coaforurile, cosmeticele, manicurile pline, parcuri de repaus zen numeroase. Se poate concura cu cele mai mari orase ale lumii!

  3. Este ecologic sa pui piatra aceea sparta, de culoare alba , pe sol? Dupa o vreme se murdareste , se amesteca impreuna cu pamantul si,probabil, printre pietre rasar buruienile. In afara de asta, si imprejmuirile din zid sunt o risipa de materiale – mai bine se folosesc acele materiale pentru a se construi incaperi mai mari ale locuintei, in loc sa fie folosite drept imprejmuire(garduri inalte din zid).

  4. SUB PIATRA SE PUNE O FOLIE . NICI MIE NU-MI PLAC GARDURILE TIP – INCHISOARE.

  5. Plantele ornamentale pun in valoare construcțiile.Investitia merita !Angajații buni trebuiesc apreciați,respectiv bine remunerați…

  6. Se pare ca autoarea cu nume biblic este proaspat venita din Israel si nu stapaneste inca limba romana. Sunt nevoit sa intreb ce a vrut sa spuna in titlu: arta amenajarii gradinilor este o arta romaneasca sau poate deveni o afacere de succes in Romania?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.