„Problema foarte importantă pe care o văd eu aici este identificarea surselor de țiței. Trebuie să spunem că Petrotelul funcționează cu un anumit tip de țiței, un anumit conținut de sulf, adică nu se poate folosi absolut orice țiței care există în lume în această rafinărie. Trebuie să existe o compatibilitate între tipul țițeiului și tehnologia care există”, spune Dumitru Chisăliță.
Economie
„Crescând prețul la aceste componente de energie: energie electrică, gaz metan, combustibil, automat se va duce această creștere în toate celelalte bunuri și servicii, care au nevoie de una sau mai multe din formele acestea de energie”, a explicat, pentru Cotidianul, Adrian Codîrlașu.
IRCC este calculat trimestrial în funcție de dobânda medie zilnică la care se împrumută băncile între ele și este aplicat cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință.
Prețul aurului a intrat într-o corecție bruscă. Aurul a fost considerat în mod tradițional refugiul suprem în perioadele de turbulențe.
Salariul mediu net din România a ajuns la 5.557 lei în februarie 2026, în creștere față de ianuarie, potrivit datelor INS.
Producția industrială a României a scăzut cu circa 2,5% în primele luni din 2026, afectată de declinul industriei prelucrătoare, în timp ce sectorul energetic a crescut.
Economistul subliniază că evoluția economiei în perioada următoare rămâne incertă și că situația poate evolua atât într-o direcție pozitivă, cât și într-una mult mai dificilă.
Visul românilor se împlinește: pensia pe model american ajunge în România. Află cum îți poți controla banii și ce avantaje și riscuri aduce noul sistem.
Cotidianul a obținut situația defalcată pe județe a tuturor firmelor care beneficiază de ajutor de stat pentru angajarea persoanelor vulnerabile.
„CHIAR NU MA INTERESEAZĂ CINE CONDUCE UNGARIA. MĂ INTERESEAZĂ EXCLUSIV ROMÂNIA! ȘI DUPĂ CUM VEDEȚI ARE ACELEAȘI IDEI EXPANSIONISTE CA ȘI ORBAN!”, transmite Șoșoacă pe Facebook.
Trump a ameninţat luni că va distruge orice „navă de atac rapidă” iraniană care va încălca blocada americană impusă navelor care intră sau ies din porturile şi zonele de coastă iraniene.
Află cât te costă să locuiești în fiecare sector din București și unde poți plăti cu sute de euro mai puțin la chirie.
Fără taxe la stat pe salariu, dacă ai unul sau doi copii. Probabil cea mai buna lege a anului 2026!
„Cred că raționalizarea ar trebui să înceapă cu zona instituțiilor statului, adică benzina și motorina consumate de diferite ministere, instituții, agenții, inclusiv decontarea transportului parlamentarilor”, a explicat, pentru Cotidianul, experta în energie Eugenia Gusilov, fondatoarea Romanian Energy Center.
Războiul din Iran ar putea împinge 32,5 milioane de oameni în sărăcie, avertizează ONU. Conflictul a blocat livrările de petrol și a scumpit alimentele la nivel global. Experții cer sprijin financiar urgent pentru țările sărace, grav afectate de creșterea prețurilor la energie și hrană.
Ca la noi, la nimeni. Cea mai mare „bătaie” e pe muncitorii necalificați!
Mulți patroni români nu le spun asta angajaților. Oamenii pot fi plătiți dublu și e obligatoriu, dacă muncesc în aceste zile! Amenzi uriașe pentru firme!
De asta plătim rate atât de mari la bănci? Un deputat USR dinamitează piața bancară din România cu acuzații grave!
Da! Statul îți dă bani la bătrânețe, chiar dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Cât de mare e suma?
Zboruri anulate, prețuri record la kerosen și aeroporturi care ar putea rămâne fără rezerve chiar în plin sezon de vacanțe.
„Ne dorim să creăm un spațiu în care fermierii să poată interacționa direct, să își prezinte produsele și serviciile și să identifice noi oportunități de colaborare”
Guvernul va mări salariul minim peste de la 1 iulie 2026, iar de atunci fiecare angajat cu venitul minim va primi 100 de lei în plus, în mână, iar statul va câștiga 160 de lei. În urma acestei măsuri, bugetul de stat va fi câștigătorul net al majorării salariului minim. Atunci de ce nu a luat Bolojan această măsură de la 1 ianuarie?
ANAF a lansat platforma elicitatii.anaf.ro, unde bunurile sechestrate sunt vândute prin licitație online. Românii pot cumpăra mașini, terenuri sau ceasuri confiscate. Ministrul Finanțelor promite eliminarea pilelor și a birocrației prin digitalizarea completă a întregului proces.
Cotaţiile internaţionale ale ţiţeiului au închis sesiunea de tranzacţionare de joi în creştere cu 1%, dar s-au stabilizat sub 100 de dolari pentru a doua sesiune consecutivă de joi.
Armistițiul dintre SUA și Iran nu reia traficul prin Strâmtoarea Ormuz. Sute de petroliere rămân ancorate de teama insecurității și a condițiilor impuse de Teheran. Experții avertizează că prețul petrolului va rămâne ridicat, iar revenirea la normal a transportului maritim este la săptămâni distanță.
Mii de lei pentru o singură persoană! De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în București, în 2026? Nu vorbim de lux, dar sumele sunt mari!