Potrivit acestuia, BNR sprijină o corecţie fiscal-bugetară realistă, care să asigure şi ”pace socială şi stabilitate politică”.
Economie
”Evitarea recesiunii cred că e posibilă prin absorbţia chiar mai…
Rata anuală a inflației a urcat la 7,84% în luna iulie
Potrivit CCF, noile prevederi, aplicabile din august 2025, impun recalcularea procentelor de plată pentru (…)
Președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun, a susținut luni că (…)
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primul semestru
Guvernul va adopta un proiect dee act normativ care vizează organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, un (…)
În decembrie 2022, autoritățile locale au demarat procedura de achiziție publică pentru….
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe aproape
Conform reprezentanților transportatorilor, în prezent, un asigurat cu bonus maxim…
În opinia sa, ”nu ai cum să nu te gândești că cineva are un plan clar legat de România. Un plan de menținere în sărăcie…
După o perioadă de incertitudine legată de viitorul combinatului și, implicit, al industriei siderurgice românești, aprobarea (…)
Românii se pregătesc pentru o schimbare importantă în sistemul taxelor locale, care va intra în vigoare începând cu (…)
România ultimelor 8 luni este un stat imitator al Iranului, ostil propriului popor, dar prezent în (…)
”Unele dintre aceste entitãţi sunt utilizate inclusiv în circuite tranzacţionale fictive generând…
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) totalizau 63,225 miliarde de euro la (…)
România intră de azi, 1 august, într-o nouă etapă de austeritate
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, avertizează că execuția bugetară pe primele șase luni confirmă…
Proiectul de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, aflat în
Deficitul bugetului consolidat a urcat la 3,68% din PIB după primele șase luni ale acestui an, de la 3,39% la finalul lunii mai, și a ajuns la 69,80 miliarde de lei
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare
România va deveni cea mai săracă țară a Europei, susține,
O companie maghiară ar putea sparge
În lipsa unei clauze contractuale care să prevadă ajustarea prețului în funcție de modificările
Platforma industrială Titan Mașini Grele SA, situată în estul Capitalei, a fost scoasă la vânzare prin licitație publică, cu un preț de pornire de (…)