Cu porcării din astea clar nu ne facem bine! Amatorism de Bahamas! Sau de Bananas!”, crede profesorul.
Economie
Ei vor mărirea taxelor doar ca să își salveze fundul, să facă rost de bani, să sar…
Economistul Andrei Caramitru prognozează un viitor sumbru. El consideră imposibil să scăpăm de război, dictatura și/sau violențe interne imense.
Asistența tehnică a FMI propune un pachet
Guvernul intenționează să limiteze la
De ce ne așteaptă aceste luni, de ce o să fie greu și de ce trebuie să spunem foarte clar acest lucru? Pentru că a ajuns cuțitul la os
În spațiul public circulă o grămadă de idei eronate, una dintre acestea fiind aceea că ajustarea bugetară s-ar putea face numai pe
O bună parte dintre semințe nu sunt amprentate
Ideea listării companiei Tarom la bursă
‘Mai pragmatic spus, nu mai cumpărăm electrolizoare și pompe de căldură și mori eoliene din…
‘Cred că pe termen scurt putem să luăm în calcul anumite ajustări. Orice român poate să…
În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat…
În urma inundațiilor severe care au afectat
Marcel Boloș, ministru interimar la Fonduri Europene
Tanczos Barna (UDMR), ministrul interimar al Finanțelor
Aceasta include o hală de producţie modernă, camere frigorifice de ultimă generaţie, spaţii de depozitare şi…
Scurt si cuprinzator după consultarile de la Cotroceni, urmate de declaratiile privind noul Guvern.
Dacă nu vreți sau nu știți cum să reformați și să modernizați țara în care trăim, faceți vă rog un pas mare în spate…
„Antreprenoriatul este cel mai sensibil segment la instabilitate. Alegeri continue și mesaje contradictorii din zona decidenților
Banca Națională a României (BNR) a publicat o notă oficială prin care aduce în atenție riscurile legate de emiterea de (…)
Dinamica istorică a execuției bugetare indică o accelerare a deficitului în a doua parte a anului.
Va însemna acces la gaze pentru circa 185.000 de români și 523 de instituții publice din…
Antreprenorii români riscă să plătească mai mult
El contrazice si teoria ca este bine sa rambursezi anticipat mai ales daca esti la inceputul creditului….
Economistul Radu Georgescu a explicat ce ar însemna ca România să fie trecută la „țară Junk”.