Doar doi producători vor livra, anul viitor, energie în regim reglementat pentru casele românilor.
Mihai Soare
Doar doi producători vor livra, anul viitor, energie în regim reglementat pentru casele românilor.
Mihai Soare
Grupul rus Gazprom și-a majorat producția de gaze naturale în acest an până la 419 miliarde metri cubi, a declarat joi directorul general Alexey Miller într-o conferință de presă, informează RIA Novosti.
OMV Petrom și ExxonMobil au făcut două descoperiri în Marea Neagră, în 2012 și în 2016. Peste doi ani vor ști dacă acestea vor fi viabile comercial sau nu.
Gazele aduse din import vor acoperi un sfert din consumul țării în luna ianuarie, iar populația va utiliza gaze din Rusia în proporție de 4,35%, se arată într-un document al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
Cheltuielile de personal au crescut cu 9,8% în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie 2016 față de primele 11 luni ale anului trecut, conform execuției bugetului general consolidat prezentat de Ministerul Finanțelor. Această creștere a fost determinată, în principal, de majorările salariale acordate în a doua parte a lui 2015 și de majorarea salariului minim brut pe […]
Moneda națională a continuat miercuri să se deprecieze în raport cu euro. BNR a anunțat cel mai ridicat curs din ultimii aproape trei ani, respectiv 4,5409 lei, în creștere cu 0,46 de bani (+0,10%) față de cotația anunțată marți (4,5363 lei). De semenea, moneda națională s-a depreciat în raport cu dolarul american, cursul anunțat de […]
Într-un an în care votanții populiști au remodelat politica din Europa și SUA, cei mai bogați oameni din lume încheie anul 2016 cu 237 de miliarde de dolari mai mult decât aveau la începutul anului, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres. Cei mai norocoși oameni ai planetei au câștigat până la închiderea ședinței bursiere din 27 decembrie […]
Ministerul Energiei a sesizat Consiliul Concurenţei privind necesitatea efectuării unei analize a condiţiilor de piaţă pentru produsele obţinute din minereul de uraniu.
Refuzul lui Klaus Iohannis de a o numi pe Sevil Shhaideh în funcţia de prim-ministru va da peste cap planul de măsuri vizat de către PSD în 2017.
În a doua zi de Crăciun mai multe trenuri care circulau pe ruta București-Brașov…
Pe final de an, ANAF a venit cu o schimbare importantă pentru toţi românii. O nouă declaraţie trebuie depusă de urgenţă la ANAF, în termen de maximum 30 de zile. Altfel se riscă penalităţi grave. Sunt vizaţi românii care obţin venituri din închirierea bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare. Aceştia trebuie să […]
În ultimul an, evoluția tehnologiei și o serie de start-up-uri au dus la bulversarea unor domenii economice tradiționale
Bugetele satelor, comunelor și orașelor au fost prejudiciate anul trecut cu 838,4 milioane de lei, pe motiv că s-au făcut plăți salariale mai mari decât era cazul, că s-au…
Băncile comerciale nu lucrează cu publicul în zilele de 25 și 26 decembrie 2016, respectiv 1 și 2 ianuarie 2017, cu excepția unor unități din centrele comerciale. Iată care sunt canalele alternative aflate la dispoziția clienților…
Cu puțin timp înainte de anul nou, retailerul german Metro Cash & Carry a anunțat că începând cu 2017 salariul net pe lună va ajunge la 2.000 de lei, în creștere cu 20% față de cât este în prezent. Acest venit include bonusurile trimestriale, plata orelor suplimentare, tichetele de masă sau primele de sărbători. Acest […]
Politicienii şi diverşi analişti ţin să aducă aminte adesea că România are una dintre cele mai mari rate de creştere economică din UE, însă vorbesc mai deloc de aspectele unde ţara noastră stă foarte slab.
Execuţia bugetară aferentă anului 2016 prezintă la data de 30 noiembrie sume primite de la UE în valoare de circa 7 miliarde de euro, se arată într-un document de bilanţ.
În urmă cu aproape o lună, ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, dădea asigurări că pe 15 decembrie urmau să fie daţi în folosinţă 15 km de autostradă de pe lotul 2 Lugoj-Deva iar…
Retailerul german de bricolaj Hornbach a anunţat că va înceta relaţiile comerciale cu procesatorul de lemn Holzindustrie Schweighofer din Austria, pe segmentul lemnului pentru construcţii şi a lemnului rindeluit. Nemții susțin că silvicultura responsabilă face parte, de mulţi ani, din principiile de bază ale propriei afaceri. „Ţinem ca furnizorii şi partenerii noştri de afaceri să […]
Sarea scoasă din salinele autohtone se vinde în străinătate la prețuri de două ori mai mici decât în țară. Este o practică veche pe care Curtea de Conturi o tot sesizează, dar nimic nu s-a schimbat.
Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a anunţat, miercuri, la şedinţa de bilanţ pe 2016 că ministerul a trimis o scrisoare de intenţie guvernului american în vederea achiziţionării unei escadrile de avioane de luptă F-16, în condiţiile în care aliaţii europeni nu sunt dispuşi să vândă avioanele pe care le au, la standardele cerute de partea română. […]
Normele aprobate de Executiv stabilesc cadrul legal pentru sistemul care asigură trasabilitatea materialelor lemnoase rezultate din exploatarea pădurilor României.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis deschiderea procedurii de faliment în cazul LIG Insurance, companie controlată în trecut de Daniel Tudor.
Producţia de energie electrică a ajuns luni seara la nivelul maxim din ultimii zece ani datorită creşterii consumului populaţiei.
Producţia de uraniu este în colaps, situaţia financiară a producărilor de energie pe bază de cărbune este foarte dificilă, scad resursele de ţiţei sunt câteva dintre vulnerabilităţile sistemului energetic naţional.
România a pierdut, în urmă cu patru ani, „şansa“ de a fi parte dintr-o magistrală Europeană a gazului – Nabucco.