“The Washington Post”, citând un oficial al Casei Albe, spune întregii lumi că, în chestiunea atacului chimic din suburbia Damascului, “(…) Administraţiei îi lipsesc ‘dovezile incontestabile, mai presus de orice îndoială’, pe care doresc să le vadă americanii sceptici, inclusiv membrii Congresului care vor vota, în această săptămână, referitor la o acţiune militară în Siria“. […]

Aurel I. Rogojan
Editorial de Aurel I. Rogojan

Agenţia France Presse a transmis de la Bucureşti o corespondenţă dătătoare de speranţe. Tezirea din inerţia disperării s-a produs în rândurile generaţiei tinere. Miile de tineri, prin determinarea cu care au protestat, în aproape toată ţara, împotriva proiectului unei companii miniere canadiene la Roşia Montană, au speriat şi ridiculizat “zdrobitoarea” coaliţie de putere a Uniunii […]

Aurel I. Rogojan
Editorial de Aurel I. Rogojan

Lovitură de teatru în cazul mult trâmbiţatelor atacuri aeriene împotriva Siriei după ce, luni, înainte ca în Congresul SUA să fie prezentată cererea preşedintelui Barack Obama de a se autoriza o intervenţie militară, Rusia pare să fi dat o mare lovitură prin propunerea, aprobată iniţial de regimul Assad, ca arsenalul chimic al Damascului să fie plasat sub control internaţional.

Dumitru Constantin
Editorial de Dumitru Constantin

Ponta nu înţelege încă ce se întâmplă cu el şi în jurul lui. Nu înţelege că raportul de forţe politice în ”stradă”, în Parlament, dar şi în PSD este într-o schimbare rapidă în defavoarea sa. Nici nu e de mirare, pentru că: 1. de la o vreme a început să creadă sincer că propriile minciuni […]

cotidianul.ro
Editorial de cotidianul.ro

La un an şi ceva de când au ajuns la putere – să lăsăm totuşi perioada de anul trecut, când liderii USL au fost prea ocupaţi cu suspendarea lui Băse şi apoi înghiţirea găluştelor lui Barroso –, aproape că nu se mai bagă de seamă că au dispărut guvernele Boc şi MRU, înlocuite cu ale […]

Radu Ulmeanu
Editorial de Radu Ulmeanu

Drogat de aburii puterii, cetăţeanul prim-ministru Victor Viorel Ponta îşi pierde, din ce în ce mai frecvent, dar şi mai periculos, controlul declaraţiilor publice, generând noi concepte ale puterii politice: „MIŞTOCRAŢIA”, „DEMAGOCRAŢIA”, „CLANOCRAŢIA”, „HABARNOCRAŢIA”, „ABUZOCRAŢIA”, ca să le numim doar pe cele de mai largă notorietate. Demagocratul V.V. Ponta a primit puterea din mâinile poporului […]

Aurel I. Rogojan
Editorial de Aurel I. Rogojan

Proiectul de la Roşia Montană a fost respins de toată lumea. Academia Română, societatea civilă, instituţii europene de protecţia mediului au spus Nu! Singura împotriva tuturor acestor contestatari raţionali s-a dovedit a fi puterea politică din România, indiferent de orientare.

Ioan Vieru
Editorial de Ioan Vieru

Dacă mâine s-ar strânge cinci oameni care ar flutura tricolorul în Piaţa Universităţii şi i-ar cere demisia lui Traian Băsescu pentru că nu lasă Guvernul USL să construiască societatea capitalistă multilateral dezvoltată, televiziunile de ştiri ar difuza în neştire imagini de la faţa locului. Pe tot ecranul sau măcar într-un colţ al acestuia, în timp […]

Sorin Avram
Editorial de Sorin Avram

Concluzia tranşantă, mai sus citată, a fost exprimată în „The Guardian” (Marea Britanie) din 05.09.2013, având între premise şi recenta poziţie duplicitară a prim-ministrului Victor-Viorel Ponta în dubioasa şi mult controversata afacere a companiei canadiene “Gabriel Resources” in România. Cotidianul britanic menţioneaza: “(…) Guvernul condus de premierul Victor Ponta a propus, în săptămâna 26.08 – […]

Aurel I. Rogojan
Editorial de Aurel I. Rogojan

Ne-am obişnuit, sau încercăm să ne obişnuim cu scandalurile şi violenţele de la meciurile de fotbal. Le cad pradă de multe ori oameni care nu au nimic de-a face cu sportul respectiv, de multe ori nici cu sportul în general, fiind oameni bătrâni, bolnavi, invalizi. Cei ce produc asemenea violenţe sunt galeriile sau aşa-zişii suporteri […]

Radu Ulmeanu
Editorial de Radu Ulmeanu

Demonstraţiile în apărarea Roşiei Montane au prilejuit noi ieşiri ale lui Traian Băsescu şi ale lui Victor Ponta. Zicerile celor doi, de ani şi ani principala lor activitate într-o perioadă nefericită pentru ţară, mă lasă rece. N-am ce spune despre declaraţiile lor.

Cornel Nistorescu
Editorial de Cornel Nistorescu

„Tribuna” nr. 263/ 2013 Revista a cărei nouă formulă – programatică şi redacţională – a stârnit deja multe controverse îl are la conducere pe Mircea Arman (manager), iar în colectivul redacţional pe Ioan-Pavel Azap, Claudiu Groza, Ştefan Manasia, Oana Pughineanu etc. În plus, beneficiază de ajutorul unui consiliu consultativ în care figurează nume binecunoscute ca […]

cotidianul.ro
Editorial de cotidianul.ro

Din păcate pentru Victor Ponta, patronul reţelelor de socializare nu este bunul său amic Sebastian Ghiţă, proprietarul RTV. Dacă domnul Ghiţă ar fi controlat aceste reţele, atunci subiectul Roşia Montană ar fi fost interzis, aşa cum este interzis la RTV, şi nu ar mai fi fost organizate mişcări de protest împotriva Guvernului. Cu Sebastian Ghiţă […]

Sorin Avram
Editorial de Sorin Avram

În interviul acordat în 2 septembrie 2013 pentru „Adevărul Live”, domnul Băsescu reia meditaţiile sale imprecise şi groteşti despre învăţământ, susţinând, de data aceasta, că „domnul Marga a motivat atunci (în 1998) spunând că nu au ce preda inginerii”, încât a propus desfiinţarea unor şcoli profesionale. Menţionez că, în guvernele în care am fost miniştri, […]

Andrei Marga
Editorial de Andrei Marga

Ioana Lucăcel şi Mircea Crişan Nu ne vindem ţara, o retrocedăm, pe bucăţi, fără să ţinem seama de tratate, legi, sentinţe sau victimele din cele două conflagraţii mondiale. Din măsuri reparatorii şi juste, retrocedările au devenit un flagel injust, periculos şi imoral, profund scăpat de sub control. Familiile criminalilor de război au ajuns să dobândească […]

cotidianul.ro
Editorial de cotidianul.ro

Grăbit să facă regionalizarea, premierul PSD, Victor Ponta, a început să încurce legile. La şedinţa care a avut loc la Mamaia şi la care au participat marii pesedişti ai ţării, domnul Ponta a spus: „Cred că din această toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, în a […]

Sorin Avram
Editorial de Sorin Avram

Motto: „Aşa vreau, aşa îmi place, voinţa mea ţine loc de lege” (Juvenal, versul 223, satira VI) Într-un context istoric inflamat, posibil chiar un război extins în Orientul Apropiat, mass-media românească zburdă frenetic printre teme minore şi subiecte nesemnificative. Ce determină o astfel de atitudine când în Siria au fost aduse acuze privind folosirea armelor […]

Adrian Majuru
Editorial de Adrian Majuru

Spre dezamăgirea claponilor politici şi a vuvuzelelor analiste, locale şi externe, care, luni şi marţi, anunţau cu tam-tam iminenta intervenţie militară a SUA, Angliei, Franţei etc., împotriva Siriei, fără aprobarea Consiliului de Securitate, alianţa sui-generis s-a fisurat înainte de a se forma.

Dumitru Constantin
Editorial de Dumitru Constantin