Două reviste literare din Ardeal

„Tribuna” nr. 263/ 2013

Revista a cărei nouă formulă – programatică şi redacţională – a stârnit deja multe controverse îl are la conducere pe Mircea Arman (manager), iar în colectivul redacţional pe Ioan-Pavel Azap, Claudiu Groza, Ştefan Manasia, Oana Pughineanu etc. În plus, beneficiază de ajutorul unui consiliu consultativ în care figurează nume binecunoscute ca Nicolae Breban, Aurel Marga, Mircea Muthu, D.R. Popescu (fostul conducător al revistei şi preşedinte al USR în ultimii ani ai regimului comunist), Irinel Popescu, Petru Romoşan, Grigore Zanc şi alţii.

Revista l-a epatat din plin pe burghezul literar, mai puţin gentilorm, de la bun început, în această nouă formulă, înlăturând sau părăsită fiind de unii colaboratori de marcă precun Ion Vlad şi Ion Pop, dar câştingându-i pe alţii, cel puţin de acelaşi calibru.

Mult zgomot a stârnit recunoaşterea, chiar sub semnătura lui Mircea Arman, a valabilităţii teoriei conform căreia criticul şi omul politic Titu Maiorescu se face vinovat de instrumentarea sfârşitului tragic al lui Eminescu, teorie bazată pe documente şi mărturii demne de toată atenţia, cu toate că subiectul este tabu în rândul celor mai mulţi şi mai iluştri dintre criticii şi istoricii noştri literari, care aplică preceptul cu datul în fabrici şi uzine la simpla pomenire în cauză a susţinătorului, până la un moment dat, al marelui nostru poet. Şi intră cu toţii în fandacsie, apoi în ipohondrie, precum ne-am obişnuit deja cu toţii.

Numărul la care ne referim continuă jurnalul de idei al lui Anton Dumitriu, ajuns la episodul VIII, dublat de articolul lui Lucian Gruia, „Gnoseologia în viziunea lui Anton Dumitriu”. Foarte interesant este şi articolul semnat de Aurel Rogojan, „Faţa şi reversul. Gogu Rădulescu şi «loja de la Comana»”, în care este prezentată activitatea revoluţionară din tinereţe şi până în momentul decembrie 1989 a potentatului cominternist, având un rol deloc neglijabil în pregătirea puciului şi apoi instalarea la putere a tuturor emanaţilor revoluţiei. Aşteptăm cu maxim interes devoalarea grupului de scriitori (mulţi cunoscuţi deja publicului) ce s-au alăturat personajului pe care, sub numele de „Marcel”, însăşi Elena Ceauşescu i l-a destăinuit în ultimele clipe de viaţă soţului ei ca fiind unul din trădători. În continuare, Aurel Rogojan vorbeşte despre Şcoala de la Păltiniş şi rolul lui Noica, folosit ca un fel de agent dublu al serviciilor speciale britanice şi al celor româneşti, care, prin el, râvneau la aducerea în ţară a unor mari personalităţi din exil precum Mircea Eliade. Proiectul a fost aproape să reuşească, dar tot Elena Ceauşescu a fost cea care a încurcat lucrurile, respingând condiţia pusă de savantul român ca biblioteca pe care urma să o doneze Academiei Române să fie amplasată în „Aula Mircea Eliade”. Mai aflăm din acelaşi articol osârdia „discipolilor” lui Noica de „toaletare” a caietelor filozofului, pe care le-au publicat cenzurate, deranjaţi fiind de lucrurile puţin măgulitoare pe care le-a scris maestrul despre ei.

Criticul literar Alex. Ştefănescu ne vorbeşte despre „Un profesionist al scrisului”, în persoana lui Stelian Ţurlea, analizându-i pe doua pagini de revistă romanele publicate. Alături de pagina de poezie a lui Vintilă Ornaru, Petru Romoşan se întreabă încă din titlul articolului său „Cine conduce România?” şi ajunge destul de repede la două din „exemplele principale”, Băsescu şi Udrea: „Nu vi se pare ciudat cât de mult seamănă cei doi, până la caricatură, cu Odiosul şi Sinistra?” La care îi răspundem fără vreo ezitare: Ba da! Nu fără să acordăm ateniţia cuvenită articolului lui Gheorghe Petrov „Arheologia crimelor comunismului”.

„Acolada” nr. 7-8/ 2013

„Scandaluri cu aşa-zişi împăraţi şi regi” este titlul editorialului semnat de Radu Ulmeanu, directorul general al revistei şi al Editurii Pleiade, care a înfiinţat-o şi o susţine. Cu totul în afara zonei oricărui scandal se înscrie pe alte pagini sfârşitul discret al unui mare om de spirit şi de cultură, etnologul ieşean Petru Ursache, omagiat în paginile revistei de Val Talpalaru („Petru Ursache – In memoriam”) şi de criticul literar Gheorghe Grigurcu, în „O exegeză a Mioriţei”, cronica sa la ultima carte publicată de cel dispărut: „Mioriţa. Dosarul mitologic al unei capodopere”, Ed. Opera Magna, 2013. Magda Ursache, văduva lui Petru Ursache, îi consacră de asemenea un emoţionant articol de omagiere, „Dalbul pribeag”. Pagina de poezie a acestui număr al „Acoladei” e semnată de Alexandru Petria şi propune câteva titluri extrem de provocatoare, precum „rugăciunea bunului terorist”, „rugăciunea cu deschidere la facebook”, „rugăciunea trupului” sau „rugăciunea cadillac”, ultima poezie din grupaj având de asemenea legătură cu cele sfinte, chiar dacă se intitulează, mai terestru puţin, „prea sărac cu duhul”. Dar ne vorbeşte despre „jeepul arhiepiscopiei tomisului” ce era cât pe-aci să calce un copil care a fost salvat în cele din urmă de a fi luat de şofer la bătaie doar de intervenţa arhiepiscopului „cu aur la gât ca la nunţile ţigăneşti”.

Interviul „Acoladei”, realizat ca de obicei de Lucia Negoiţă, ni-l propune atenţiei pe Bujor Nedelcovici, prozatorul român stabilit la Paris la fel cu Paul Goma şi alţii, din prea mare dragoste a conducerii comuniste faţă de ei. Despre condiţiile despărţirii, scriitorul mărturiseşte: „În noaptea dinaintea plecării (3 ianuarie 1987), am rupt toate albumele de fotografii ale familiei. Nu voiam să fie luate de Securitate sau de cei care urmau să intre în locuinţa mea. Atunci mi-am rupt definitiv toate rădăcinile pe care le-am întors către cer. Sunt un copac cu rădăcinile în cer şi cu crengile spre pământ… printre voi”.

Viorel Rogoz, un etnolog încă în viaţă, de data aceasta, îşi continuă serialul care l-a consacrat drept un important colaborator al revistei, „Etnologul român în Epoca de Aur”, cu al doilea episod „Neoprotestanţii sub securişti”, cuprinzând mărturiile pline de dramatism ale uneia dintre victimele represiunii, un pastor baptist. Tot despre o „Viaţă în Gulag” vorbeşte şi Nicolae Coande, în rândurile pe care le consacră romanului cu acest titlu al scriitorului sovietic, decedat în 1966, Dimitri Vitkovski, care mai apucase încă să fie reabilitat după moartea lui Stalin.

La rubrica „Actualităţi”, Gheorghe Grigurcu se ocupă de trei personaje „de largă notorietate”, cum le numeşte el însuşi: „tribunul Vadim”, „inenarabilul Gigi” (Becali, desigur) şi Omar Hayssam. „Lipsindu-i spoiala de intelectualitate a «tribunului» – spune Grigurcu despre unul din eroii săi – s-a apropiat de acesta nu doar prin câteva manevre politiceşti, ci şi prin dorinţa arzătoare de-a se afla mereu în prim-plan. Prin monumentala-i lipsă de bun simţ, prin mitocănia ce-l definea din creştet până-n tălpi. Aceeaşi conduită de mardeiaş de cartier pe micul ecran, cu jigniri groase la adresa celor aflaţi în platou, nu în ultimul rând a doamnelor chiar şi realizatoare de emisiuni televizate, care, bizar, au continuat a-l cultiva. Îmbogăţit nemăsurat peste noapte, fostul oier s-a văzut purtat pe braţe de diverse persoane simandicoase, politicieni şi intelectuali care au închis ochii la factura din topor a tipului. S-a pomenit chiar integrat într-un partid «istoric», evident câtuşi de puţin spre onoarea acestuia (vai, vai, Crin Antonescu!) Ba chiar el, insul certat în repetate rânduri cu legea, depăşind moravurile încă patriarhale din «O scrisoare pierdută», a ajuns să facă parte nu mai puţin decât din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.” Putem să ne lamentăm şi noi, în cor, cu semnatarul causticei diatribe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.