Condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și trei luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de luare de mită și trafic de influență, Adrian Severin ar putea afla luni sentinţa definitivă. Trimis în judecată pe 11 septembrie 2013, procurorii l-au acuzat că a promis sprijin pentru […]

Mai multe percheziții au loc sâmbătă la sediul CFR Târgu Mureș și la locuințele a 53 de persoane, într-un dosar ce vizează sustragerea de motorină. „La data de 12 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureș, efectuează 54 […]

Noi probe pentru construirea apărării în dosarul Gala Bute au fost depuse la solicitarea apărătorul Elenei Udrea. Este vorba despre note ale SRI dintr-un dosar instrumentat de DNA Alba în 2011, care îi vizează pe omul de afaceri Adrian Gărdean şi pe Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea. Şi, în timp ce Udrea doreşte […]

Tribunalul din Sibiu a respins cererea liderului spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, prin care acesta solicitase redeschiderea procesului penal în care a fost condamnat la închisoare pentru act sexual cu un minor. Hotărârea nu este definitivă. „Astăzi, 11.11.2016, Tribunalul Sibiu s-a pronunțat în legătură cu dosarul nr. 2081/85/2016, în sensul că: Respinge cererea de redeschidere […]

DIICOT a reţinut două persoane într-un dosar privind devalizarea unor societăți comerciale, printre care Aeroportul din Caransebeș și stațiunea Băile Herculane şi a pus sub sechestru zeci de terenuri, hoteluri, restaurante, băi termale, ștranduri. Prejudiciul estimat în acest dosar este de aproximativ 123.000.000 lei. Potrivit DIICOT, au fost reţinuţi pentru 24 de ore Dorin Marescu, […]

Mihail Gabriel Stănescu, fost judecător la Tribunalul Buzău, este cercetat de procurorii DIICOT. Judecător la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal la data săvârșirii faptelor, acesta este acuzat de comiterea a șase infracțiuni de luare de mită, se precizează într-un comunicat al DIICOT. În același dosar este inculpat și omul de afaceri Dorin Marinescu, urmărit […]

Update Senatorul PRU Marius Isăilă a fost condamnat definitiv, joi, de instanța supremă la cinci ani şi patru luni închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Inițial, la instanța de fond, Isăilă primise patru ani de închisoare. Totodată, instanța supremă a […]

Propunerea Ministerului Justiției de reducere a pedepsei cu trei zile pe lună pentru deținuţii care îşi execută pedeapsa în celule improprii a fost salutată de adjunctul Avocatului Poporului, Magda Ștefănescu. Ștefănescu a ţinut să sublinieze însă că în raportul deja existent referitor la condițiile de detenție din penitenciare s-au făcut deja propuneri adresate în primul […]

Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH). Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă. „Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea privind deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei formulată de debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA Petroşani, precum şi de către creditori”, se […]