Articolul din Codul Penal privind „presiunile asupra justiţiei”, abrogat

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, abrogarea articolului 276 din Codul penal, care incrimina fapta unei persoane care face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organe de urmărire penală a unei infracţiuni.

Articolul a fost abrogat cu 285 de voturi „pentru”, 9 voturi „împotrivă” şi 35 de abţineri.

Proiectul care prevedea abrogarea articolului 276 a fost adoptat recent şi de Senat.  

Şi Guvernul a susţinut abrogarea articolului 276 din Codul penal.

Articolul 276 din Codul Penal, numit „Presiuni asupra justiţiei”, incriminează fapta unei persoane care pe durata unei proceduri judiciare în curs face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida. Sancţiunea ce se poate aplica este închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.

Articolul în cauză a generat divergenţe în presă. În timp ce unii jurnalişti şi asociaţii au susţinut că menţinerea lui ar însemna o îngrădire a libertăţii de exprimare, unii analişti au apreciat că prin abrogarea articolului unii ziarişti ar putea continua să facă presiuni asupra justiţiei, în numele acestei libertăţi de exprimare.

Antena 3 a fost cea care a susţinut cel mai vehement ca articolul să fie abrogat. Televiziunea lui Dan Voiculescu, condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare cu executare, este cea care a fost acuzată cel mai des că face presiuni asupra procurorilor şi judecătorilor.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.