Așa ceva! Doi polițiști s-au bătut după o șicanare în trafic

Nu e banc! Un polițist l-a luat la bătaie pe un alt agent, duminică, după o șicanare în trafic pe o stradă din Slatina, județul Olt. Unul dintre ei a ajuns la spital.

„La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 12:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată fizic, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, județul Olt. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor șicanări în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, ar fi agresat fizic un alt tânăr de 35 de ani, din comuna Curtișoara, județul Olt”, a transmisIPJ Olt.

„În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea de măsuri legale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că ambii tineri sunt polițiști, astfel că au fost demarate verificări interne”, mai precizează Poliția Județeană.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale tânărului de 35 de ani, acesta fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

18 Comentarii

  1. „i-a acordat îngrijiri medicale tânărului de 35 de ani”

    -la 35 de ani politzaiu e deja batran, asteapta penzia
    si trage sa moara.

  2. Va dati Seama ca – DACA se caftesc SI Intre danshii – CE CAFT CURENT le trag Arestatilor … 🙂
    ASHA, doar sa STIE unde se afla … 🙂

  3. Normal !
    Unul avea mașina veche, cu Tricolor.
    Iar celălalt, nouă, în culorile UrcRuinei, măRog…😜
    {● RăuPorKKaK-UrKaK BuimaK-RăuPorKKaK ●}

  4. De unde se trage concluzia ca tanarul de 35 de ani care a luat bataie, nu s-a antrenat indeajuns de bine ca acela din Slatina. Sa prinda si el mai multi infractori si sa-i bata mai mult.

  5. Lăsați-i să se antreneze! Doar așa putem cerne “valorile”

  6. @IOANE,
    Ii dai AFara!
    Da’de UNDE iei Altii?
    Ca, SIGUR vei da de Altii SI mai Narozi!
    Iti asumi Riscuu’ ? …:)

  7. Nu e vorba doar de politie,vorbim de noua generatie de golani,drogati,analfabeti,frecangii prin terase ,bautori de laturi de la automate de asazisa cafea si derbedei chemati cica sa asigure viitorul Romaniei.Jigodii ca astia vor deveni doctori,profesori,judecatori,functionari publici,politisti,jandarmi si alti bugetatari care vor maltrata lumea bine ingrasati cu salarii grase si pensii la o varsta frageda ca doar munca pe santiere ,in brutarii ,fabrici,magazine e pentru fraierii fara relatii si pile.Viitorul Romaniei seamana cu cel al Indiei medievale ,impartit in caste si pecetluit chiar daca propaganda de presa incearca sa ne convinga de contrariu.

  8. Eu unul nu cred ca s-au batut din cauza unei sicanari in trafic, ci mai degraba a fost o reglare de conturi de la controlul teritoriului pentru traficul de droguri … Si o intrebare : pina la urma cine a invins ? Politistul dotat cu bita de baseball sau cel cu kalashnikov-ul in portbagaj ?

  9. Mai nou asa se cheama, sicanare in trafic ? Militienii aia s-or fi luat la tranta din cauza spagilor.

  10. Doi caraghiosi penibili. Au ei uniforma? Au! De ce mai au? Poate ca Politia ar trebui subtiata si inlocuita de grupe de vigilantes. Ar fi rau?

  11. La un examen psiho serios, cred că mai mult de 70% dintre procopsiții ăștia ar trebui să-și caute de lucru.Restul, examinați la legislație ar mai trimite 1/3acasă iar din ce a rămas, aproape jumate sunt șpăgari, minus cei de la criminalistică, probabil.

  12. Va salut ! A fost un caz izolat…. Ambii polițiști implicați își fac datoria, martori sunt cei care ii cunosc… Sunt capabili și își executa regulamentar sarcinile de serviciu. Asa ca, nu aveți dreptate cei care încercați sa_i discreditat pe ei și totodată întreaga Politie Romana. Acest caz, repet, este izolat. Apoi nu exista nicio plângere nici de o parte nici de cealaltă. Traiasca Politia Romana ! Respect ! Va urmăream cu respect și admirație comentariile în alte probleme Pana acum. Seara perfecta tuturor !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.