Asaltul urșilor la Măneciu

Autorităţile din Măneciu au capturat, sâmbătă dimineaţă, încă un urs care a provocat pagube în zonă, fiind al doilea exemplar prins în ultimele câteva zile pe raza comunei.

Ursul a fost prins în zona Valea Mare (platoul INCAS), în cuşca specială aflată în dotarea primăriei, animalul fiind relocat.

„Cel mai probabil, este exemplarul care a pătruns ieri noapte prin gospodăriile din acea zonă. Am procedat şi de data aceasta la măsurarea, crotalierea şi relocarea lui, după ce, în prealabil, i-a fost aplicat colarul cu GPS pentru a putea fi monitorizat. Şi în acest caz comisia special constituită, potrivit legii pentru astfel de situaţii, a dipus ca, în situaţia în care exemplarul se va întoarce şi va produce din nou pagube, să fie eutanasiat/împuşcat”, a transmis primarul Auraş Dragomir într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Dragomir anunţă că demersurile pentru capturarea urşilor se vor concentra acum pe zona staţiunii Cheia.

„Am dispus, totodată, să montăm cuşca în staţiunea Cheia, acolo unde a fost sesizată în ultimele zile prezenţa mai multor exemplare de urs. Recomandăm în continuare prudenţă, sporirea măsurilor de protecţie a animalelor crescute în gospodărie şi apelul la 112 în situaţia în care semnalaţi prezenţa animalelor sălbatice!”, menţionează sursa citată.

Miercuri dimineaţă, primarul Auraş Dragomir a anunţat capturarea unui urs în zona Plai şi relocarea acestuia, iar o zi mai târziu locuitorii din Măneciu au fost avertizaţi prin RO-ALERT despre prezenţa unui urs într-o gospodărie din satul Măneciu Ungureni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. Cine nai vine la moteluri si pensiuni sa fie mancat seara de ursi. Cati ursi au elvetienii.???? Zero. Totul e facut dupa un plan. Romania GROAPA DE GUNOI A EUROPEI. Cei care ne conduc de 30 ani arestati pentru tradare.

  2. da, o veste buna. relocare si refacerea rezervatiilor naturale. refacerea padurilor. interzicerea defrisarlor masive. oamenii de la tara, lasati sa isi ia lemne pentru iarna. GRATUIT! DE VREASCURI AI AUZIT? avem o Tara frumoasa si bogata si putem trai aici in bunastare, impreuna. daca avem CREDINTA IN BINE. avem o ruda in Canada. are padurea in spate, iernile sunt interminabile, zapada la greu, fara masina de inlaturat zapada nu ai cum sa iesi la sosea.din padure iarna, omul nostru isi ia lemne. alege cate un copac cu crengi uscate si le taie pe acelea. are incalzire in toata casa cu vreascuri din padure. apar, de asemenea, pe langa casa lui, tot felul de salbaticiuni mari si mici. inclusiv URSI. si nu sunt prapaditii de ursi negri (cei mai usor de gonit), sunt ursi bruni si ursi grizzly – astia NU renunta la prada. omul nostru are pusca! cand iese cu pusca, ursul adulmeca in aer, omul nostru tipa si daca nu „se inteleg” trage in aer. ratonii sunt cei mai tupeisti. foarte simpatici si foarte hoti. daca nu este casa inchisa te trezesti cu ei peste tot, dupa tine. niste cersetori si nu mai scapi de ei, daca le accepti „prietenia”. a nu se uita ca animalele salbatice, ca si pasarile NU se imblanzesc niciodata, cu adevarat. ati salvat vreodata vreo pasare salbatica (exceptand orumbelul)? cat este pui este foarte lipita de „mama”, apoi, cand creste si este eliberata, nu se mai apropie NICIODATA de OM.

  3. Comunele din aval de Barajul Vidraru sunt de ani de zile asaltate de urși și de mistreți. Acestora le-au căzut pradă câțiva localnici, animalele gospodarilor, culturile agricole, viile, urșii dărâmă garduri, porți și uși etc. Nopțile asiști la un război straniu: oameni care bat în tălăngi spre a-i speria și alunga pe urși, câini care latră fără încetare, lanterne, strigăte. Majoritatea localnicilor o formează bătrânii care sunt înspăimântați ca nu cumva urșii să între peste ei în casă. Satele sunt părăsite și din cauza faptului că oamenii nu mai îndrăznesc să lucreze terenuri unde stăpânesc urși, vipere, mistreți – animale protejate z(și colonizare!) de legi și autorități vădit în dauna țăranilor români atâția câți au mai rămas prin satele noastre. Foarte bună inițiativa celor din Măneciu. Prin lege ar trebui să se stipuleze ca prejudiciile provocate de sălbăticiuni să fie plătite de societățile care au tăiat păduri în ultimii 10 ani și de asociațiile de vânători, dar și de asociațiile care apără drepturile animalelor în detrimentul oamenilor.

  4. Nici nu se termina telenovela, productie erata, cu submarinul miliardarilor, lansat la teve si in ziare,ca sa nu se mai vorbeasca de furaciunile baidenului si beizadelei lui din Ukraina, Romania si China si baietii dragi,intelegand apropos ul ,trecura si ei la treaba! Si scoasera, ca la un semn, ursul din padure!Ca de multe alte ori ,cand era vorba sa se ascunda O POTLOGARIE de a lor!Sigur, dupa urs, dragi babuini ,urmeaza haitele de caini care musca copii

  5. Umblau ursii la Cheia si pe valea Berii si inainte de 1990 la zmeura si mure, dupa ora 16. Dar erau ici si colo, acum umbla peste tot si ziua de dimineata. Au taiat prea mult padurile si s-au contruit prea multe vile la marginea localitatilor. Inainte ciobanii lasau animalele moarte la ursi si lupi, vulturi.Acum este interzis. Multe legi idioate avem.

  6. Nici o relocare , UCISI ,se vede ca pentru aceste ONG-uri este mai importanta viata ursilor decat a oamenilor ,SICTIR NENOROCITILOR

  7. In curand, conform viziunii onor’ UE, in Romania ursii vor umbla liberi si oamenii vor fi inchisi in custi „pentru propria protectie” .

  8. Degeaba le spui la „deștepți” : s-au bărbierit pădurile, de-aia „asaltează” ursii iar „justițiarii” lu’ Peste-prajit zbiară că s-ar pune mai mult preț pe viata animalelor decât a oamenilor…Foarte bine atunci, tăiați pădurile, ucideți animalele și veți trăi într-o lume pustie ca „sufletul” vostru !

  9. Interesant este faptul ca istericii astia se sperie de niste ursi si cer neaparat sa fie inpuscati,dar de toti hotii ,criminalii,pedofilii,clanurile sau alti infractori care atenteaza la siguranta oamenilor in fiecare zi , nu ii deranjeaza.

  10. Da de ciori cand scapam, sau alea nu sunt trofee pe bani multi! au umplut parcurile si distrug culturile din gospodarii. La ursi le-au distrus habitaclul au taiat padurile, de ce localnicii nu s-au agitat atunci? Da existau ursi si inainte de 1989 dar existau sivicultori, padurari care asigurau hrana acestora in locuri speciale si ursii nu coborau in sate! Cu asta ar fi trebuit sa se ocupe ministerul mediului nu sa ne puna noua taxe pe centrala de gaz) Hai sa ucidem ursii si ne pregatim sa ingopam gunoaiele din imprt acolo unde inainte a fost padure si fauna ca de acolo ies banii!!!

    • goguta: Dumnezeu a alasat TOT CE ARE VIATA AICI CU UN SCOP (si pe tine la fel…cain, draga). graieste dictatura mao in tine. ciorile NU distrug cultrile mai mult decat alte pasari sau paraziti ai plantelor. se vede impostura si incultura goguta, draga. asa cum tu indemni la UCIDERE fara sa poti gasi in tine o alta solutie arata exact cat poti. sarac de tine.
      When Sparrows Fall: China’s Great Famine | Asian Century
      https://www.youtube.com/watch?v=ojOmUWLDG18

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.