Asimptomaticul român

Toate ţările au avut încredere că asimptomaticii lor vor sta în autoizolare. România, nu. Autorităţile noastre ne-au considerat incapabili de responsabilizare individuală şi socială? Nu pe toţi. Chestiunea este extrem de delicată, căci stă, pare-se, pe muchia de cuţit a rasismului. Noi, aici, în România, avem o comunitate etnică de două milioane de cetăţeni despre care cu toţii credem a şti că nu excelează în materie de responsabilizare socială, ba chiar credem a şti că „excelează” prin scopuri infracţionale şi crimă organizată.

Acest grup comunitar este prea numeros ca să-i faci credit moral în starea de pandemie. În loc de autoizolare, aşadar, România a impus izolarea forţată a bolnavilor asimptomatici de pe teritoriul său.
Şi, în felul acesta, cu frică justificată în privinţa capacităţii de responsabilizare a acestui grup minoritar numeros, autorităţile noastre au acceptat un abuz asupra majorităţii responsabile, aplicând non-discriminatoriu (cum era normal să se întâmple) acest abuz al izolării forţate a asimptomaticilor.
Ar fi putut exista o soluţie mai bună? Da. Un consens medical absurd (uşor de obţinut) ar fi putut să treacă temperatura celor din acest grup de la 36,5 la 38,5 şi, astfel, să fie declaraţi simptomatici toţi asimptomaticii cu această apartenenţă etnică. În felul acesta, necinstit, am fi putut evita să fim singura ţară din lume care şi-a spitalizat asimptomaticii. Ceea ce a însemnat încălcarea unei serii lungi de prevederi legale şi drepturi fundamentale.
Ar fi fost o soluţie non-etică, dar una fără aparenţe de rasism. Aparenţe, zic. Căci, în esenţă, nu e niciun rasism să constaţi realitatea statistică a lipsei de disciplină socială în rândul unor comunităţi.

Dacă însă nu acest grup etnic, ci noi toţi am fost consideraţi lipsiţi de autoresponsabilizare şi de responsabilitate socială, atunci am fost insultaţi de autorităţile noastre ca niciodată în istorie. O asemenea insultă ar fi trebuit să ne doară. Tare mi-e teamă că nu ne-a durut. Ceea ce arată că, la noi, nu doar nişte pensii sunt nesimţite… Mă rog, acum s-ar zice că avem o sensibilitate asimptomatică.
Dacă am fost subiecţii unui test, cum zic unii şi alţii, concluzia e îngrozitoare: nici la spitalul-puşcărie, naturelul nostru simţitor nu iese de sub anestezia ce ne-a fost injectată în ultimele decenii de o şcolire care a uitat să mai cultive virtuţi morale. Asta e! Se cheamă că am încetat a mai fi o naţiune şi ne-am repliat pe poziţii de simplă populaţie.
Acum a izbucnit Nürnbergul pandemiei. OMS a lucrat cu o presupoziţie care nu avea nicio omologare ştiinţifică: noi ştim deja cum contribuie COVID 19 la agravarea până la deces a comorbidităţilor. Adevărul curat e că nu ştie nimeni pe această planetă cum contribuie COVID 19 la agravarea unor boli cu mortalitate ridicată. Încă nu au fost posibile astfel de studii din pricină că OMS a interzis efectuarea autopsiilor. Printr-o simplă recomandare, urmată orbeşte de toată medicina globală.

Asimptomaticii? La spitalul-carantină… Decesele? La morga fără fund a victimelor COVID 19… Un experiment strict românesc, primul, un experiment global, al doilea. Ambele sunt grav călcătoare de legi: legal, nu pot fi practicate spitalizări forţate decât pentru nebunii periculoşi; legal, nu poţi trece nepedepsit în acte cauze speculative ale unui deces.
Pe 13 martie, OMS a cerut schimbarea protocolului normal, clasic, hipocratic de declarare a deceselor.