Astronomii de la Bârlad strălucesc din nou

Descoperire științifică de mare importanță realizată de colectivul de astronomi de la Observatorul Astronomic Bârlad.

În dimineața zilei de 9 iunie 2023, în urma unor observații astronomice s-a observat și raportat apariția unui nou obiect (transient AT 2023kdb) în dreptul galaxiei Andromeda (Messier 31).

Posibila novă a fost confirmată vizual de către astronomul amator din Ungaria,  Róbert Fidrich, utilizând un telescop reflector de 28 cm, în două nopți diferite: pe 9 iunie 2023, la 8 ore după descoperire și pe 12 iunie 2023, când noul transiet a scăzut considerabil în strălucire, dar şi de către astronomul Jingyuan Zhao din China. Magnitudinea (strălucirea) în momentul raportării a fost 16.2, iar la confirmare 16.5, ajungând în jur de magnitudine 18, trei zile mai târziu.

Este pentru prima dată când din România se descoperă o novă extragalactică, în felul acesta la Bârlad se realizează încă o premieră în astronomia românească! Descoperirea și confirmarea (followup) sunt publicate pe Transient Name Server (TNS) la acest link:

https://www.wis-tns.org/object/2023kdb

Galaxia Andromeda unde s-a descoperit nova este cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee vizibilă din emisfera nordică (2,9 milioane ani lumină), fiind una din galaxiile cele mai observate dar și fotografiate de către astronomii amatori.

Noua descoperire este publicată şi la Asociaţia Americană pentru Observarea Stelelor Variabile (AAVSO) purtând numele intern de Bârlad V2:

https://www.aavso.org/vsx/index.php?view=detail.top&oid=2387605

Echipamentul cu care s-a făcut descoperirea se află în cupola de 2,2m de la sediul Observatorului Astronomic și este compus din telescopul principal folosit la cercetare și astrofotografie Newton de 250 mm f/3, cameră ASI 1600 mono și montură Eq6.

„În ultimii ani, la Observatorul Astronomic din cadrul instituției noastre s-au realizat mai multe descoperiri de o importanță desebită pentru astronomia românească, cum ar fi: nova roșie luminoasă din galaxia Messier 101, în anul 2015, steaua variabilă Bârlad V1 în 2019, și iată acum o novă în Galaxia Andromeda ce va purta şi numele Bârlad V2. Aceste rezultate au fost posibile și prin implicarea unor sponsori care au sprijinit activitățile organizate de instituția noastră sau au contribuit la achiziția unor echipamente. De exemplu, în vara anului 2022 cu sprijinul companiei private S.C. Safir S.R.L. am reușit să achiziționăm un nou telescop pentru cercetare și astrofotografie, cel cu care am reușit să facem și noua descoperire!

De asemenea, în ultimul timp am început să lucrăm cu o parte din membrii Astroclubului „Perseus” la dezvoltarea unor noi softuri personalizate în domeniul cercetării în astronomie, utilizând intelegința artificială. Unul dintre aceste programe a fost folosit cu succes și a contribuit din plin la noua descoperire din 9 iunie 2023“, scrie Dumitru Ciprian Vîntdevară, Muzeograf – Şef Serviciu Astronomie pe astrobarlad.com 

Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. E aer curat la Bârlad, nu ca-n Arad unde se intersectează dâre de condens „augmentate” cu oxid cancerigen de aluminiu băgat în suspensie în petrolul avioanelor de linie de către nemaipomeniții „geoingineri” și „climatici” americani, îndulci-și-ar cafeau! cu el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.