(VIDEO) Atac cu drone asupra Ucrainei, lansate din Marea Azov

Forţele ruse au atacat sudul Ucrainei în noaptea de luni spre marţi cu 17 drone kamikaze de fabricaţie iraniană, care au fost lansate ‘probabil’ de pe coasta de est a Mării Azov, în timp ce apărarea antiaeriană a Comandamentului operativ Sud a reuşit să doboare 14 dintre ele, împiedicându-le să-şi atingă ţinta, relatează EFE şi Reuters.

„În total, au fost înregistrate 17 lansări de aparate de zbor fără pilot (UAV) probabil dinspre zona coastei de est a Marii Azov”, se arată într-o notă publicată de Forţele aeriene ucrainene pe contul lor de Telegram.

Marea Azov este o mare interioară situată în zona Mării Negre, învecinându-se cu Ucraina la vest şi în nord şi cu Rusia la est. Rusia ocupă la ora actuală întreaga coastă ucraineană a Mării Azov, al cărei port principal este oraşul Mariupol.

Iuri Kruk, şeful administraţiei militare din Odesa, oraş-port la Marea Neagră, a declarat că mai multe drone au lovit zona în cursul nopţii.

„Ca rezultat al activităţii sistemelor de apărare antiaeriană exista daune”, a spus Kruk pe pagina de Facebook a administraţiei, fără nicio precizare asupra amplorii distrugerilor.

Anterior, media ucrainene au relatat despre câteva explozii la Odesa, indicând în acelaşi timp că alerta de raid aerian a fost declanşată deja după primele informaţii despre atacuri, conform agenţiei de presă Unian.

Postul de televiziune ucrainean Kanal 24 a relatat că o dronă a lovit o „întreprindere” din regiunea Odesa, ceea ce a declanşat un incendiu. Pompierii au reuşit abia spre dimineaţă să stingă focul.

Această informaţie a fost confimată de şeful administraţiei militare regionale Odesa, Serhii Bratciuk.

„O noapte ‘shahed’ în regiunea Odesa. Inamicul a lansat 17 drone kamikaze Shahed asupra regiunii, dar a fost lovită puţin şi regiunea Nikolaev. Dintre acestea, forţele de apărare antiaeriană au distrus 14 – una deasupra regiunii Nikolaev, celelalte 13 deasupra Odesei. Din păcate, o întreprindere din zona oraşului Odesa a fost lovită. Nu s-au înregistrat victime, dar incendiul a putut fi stins aproape de dimineaţă”, a afirmat Bratciuk, citat de Unian, fără să precizeze despre ce fel de întreprindere este vorba.

După atacul de noaptea trecută a ruşilor, întreaga infrastructură critică din Odesa funcţionează, a mai indicat acelaşi oficial ucrainean.

Evocând informaţiile din media privind activarea cu întârziere a semnalului de alarmă, Serhii Bratciuk a afirmat că situaţia a fost totuşi sub control. „Din păcate, nicio ţară din lume nu poate asigura un rezultat de 100% al sistemului de apărare antiaeriană”, a apreciat el.

Rusia utilizează drone Shahid-136 de fabricaţie iraniană pentru a ataca Ucraina din octombrie trecut. Datorită, în parte, sistemelor antiaeriene donate de partenerii săi occidentali, armata ucraineană a reuşit să doboare majoritatea acestor drone şi să protejeze astfel infrastructura energetică a ţării.

Milioane de ucraineni au suferit întreruperi de curent timp de luni de zile din cauza atacurilor Rusiei cu drone şi rachete asupra reţelei electrice a Ucrainei.

Recomanda 3
Author

17 Comentarii

  1. Nu pot să cred: Cotidianul folosește drept „sursă” un cont al cărui nume este o parodie după brandul unuia dintre cei mai cunoscuți jurnaliști independenți ruși…

  2. Dacă Rusia ia Odesa și Basarabia (istorică – specific pentru habarniști), printre primele condiții puse vestului va fi mutarea bazelor NATO din România.

  3. Iar mintiti voi si urcacanii, ha, ha, ha! Rusii nu mai au rachete si drone si voi sustineti sus si tare prezentand chiar si filmulete cu ca ei, rusii au lovit Odesa. Slava Ucraina mica si pitica fara iesire la Marea Neagra si Gurile Dunarii. Amin.

  4. Ăă, nu vă supărați, statuia din poză reprezintă o explozie în Odesa, sau un sistem de apărare antiaerian ukran?
    Că când explodează pe la ruși, băgați întotdeauna poze d-alea cu flăcări.

  5. Sa speram ca ,China si Rusia ii va linistii definitiv si pt. totdeauna pe criminalii care viseaza numai razboi in toata lumea asta .Doamne ajuta !

  6. Rusia a declanşat o invazie în Ucraina la 24 februarie 2022 într-o agresiune neprovocată, ilegală şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.=- un FAKE NEWS de la cap la coada! Vezi seclaratia nr2 ukran Arestovich care a spus ca amerlocii vor fi de acord cu intrarea in NATO a ucrainei doar daca va lansa un razboi contra Rusiei Si ce i-ati raspuns ?- l-a intrebat reporterul Razboi cu Rusia- a incheiat Arestovici Era anul 2014, cand s-a intamplat asta Dupa care a inceput actiunea de BAGAT BATUL PRIN GARD si razboiul 2014-1021 din Dombas- nici un cuvintel despre el sI atrocitatile nazistilor ukrani in presa noastra

  7. „Patru luni de zile au livrat americanii arme în Ucraina via Galați și Constanța sub acoperirea exportului de cereale. Navele ucrainene descărcau grâul în România, iar apoi, în regim strict secret, erau încărcate ochi cu armament și muniție. Totul se descărca la final într-un așa-zis depozit de cereale din Odessa, transformat în mega-depozit de armament. Miza era aceea de a aduna armele acolo în vederea „marii ofensive” împotriva rușilor. Acea ofensivă avea și o componentă care ar fi pornit dinspre Odessa.

    Ieri visul umed al americanilor și ucrainenilor s-a spulberat. Un atac cu drone sinucigașe a făcut praf și pulbere „depozitul de cereale” în care colcăiau armele occidentale. Nasol, tovarăși!”

    Dan Diaconu

  8. Ucraina e terminata! Alianta, neoficiala, a Rusiei cu China, India, Iran si Arabia Saudita ar insemna sfarsitul dominatiei SUA. Da, toate par a fi dictaturi, dar cand nu poti sa sustii, intr-o „democratie”, ca oamenii nu sunt egali ci, eventual, complementari, care-i diferenta intre democratie si dictatura?

  9. „Rusia a declanşat o invazie în Ucraina la 24 februarie 2022 într-o agresiune neprovocată, ilegală şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.” Asta e cea mai mare minciuna de la Isus Hristos incoace.Inclusiv zicerea precum careia „o minciuna spusa de 6 ori devine adevar” pe care se bazeaza SRI,nu are nici un efect.Nici repetata de 1000 de ori,aceasta gogonata minciuna,nu se va transforma in vecii vecilor in adevar.A impune repetarea unei minciuni nu inseamna ca acea minciuna se va transforma in adevar.

  10. Acusi o sa voteze si astia sa se uneasca cu Rusia. Putin nu prea are de ales: SUA vrea sa infiiteze o baza militara/port langa Odessa. E ca si cum China ar vrea sa infiinteze o baza militara in golful mexic, sau Rusia sa-si duca rachete in Cuba.

  11. Biden a spus ca Rusia cere mai putin NATO, dar noi amerlocii o sa ii dam mai mult NATO, pentru ca putem, suntem cei mai tari din Lume….Fara expansiunea NATO la Est din ultimii 30 de ani, Ucraina isi vedea lungul nasului, nu ar fi avut curaj sa provoace Rusia asa cum a facut – o. Deci nici razboi in Ucraina nu exista….De aceea zic ca cine vrea NATO este un cretin si un criminal….Romania prin intrarea in NATO poarta raspunderea pentru sutele de mii de morti din Ucraina, ucrainieni si rusi…..Aplaudati NATO din lasitate, va lipiti de cel puternic crezand ca va creste valoarea, nu va creste decat obedienta care va face complici la crime. Ca parte in NATO, Romania e parte la razboi. Si merita toate nenorocirile pe care le aduce razboiul.

  12. Dacă până acum m-am tot abținut de la comentarii răutăcioase la adresa vecinilor pe care toată lumea îi ajută, susține, tolerează, etc. că sunt victime, de acum mi se rupe ! Ajunge ! Și-au dat arama pe față, dacă mai era cazul, de prea multe ori! Românii sunt discriminați etnic in Ucraina, limba română este interzisă în școli, bisericile și preoții persecutați, alungați, însemnele poporului român șterse, mormintele vândute la licitație, Delta Dunării au făcut-o traseu comercial sfidând orice lege, orice acord bilateral , grânele lor de proastă calitate au invadat piața iar țăranii și producătorii noștrii riscă faliment și lista poate continua. Cât de ticălos poți fi să dai jos steagul unui stat vecin, care te și ajută , de pe un monument care reprezintă istoria tragică a poporului român, au murit în jur de 3500 de români nevinovați, împușcați mișelește doar pentru că vroiau acasă! Cât de mișel să fi, să împiedici o slujbă de comemorare? Mi-e silă de toată slugărnicia guvernanților, mi-e silă de toată presa care îi slujește sau care tace și nu spune adevărul! Rușine să vă fie neam de slugi și trădători, ne merităm soarta! Ăștia se pișă pe noi și noi spunem mulțumesc și slavă ucraina! Nu guvernanților, susținerea multora dintre noi nu o aveți pentru ce faceți! Poate vine vremea când veți și răspunde! Așa să ne ajute Dumnezeu! Și Slavă lui Dumnezeu!

  13. Odesa este un cuib de vipere. Rușii ar face un pustiu de bine omenirii dacă nu s-ar limita doar la bombardarea obiectivelor strategice.

  14. … Chilia Veche, Sulina, … fierbinte !! … Se apropie, taica ! … Si Odesa nu-i decit raspunsul „de multumire” pentru Sankt Petersburg, zilele trecute … Rusii nu ramin datori, si mai dau si „restul” …

  15. Cică o dronă rusească a lovit si panoul cu „Basarabia e Ucraina” de la intrarea in Odesa.
    Hai !?

  16. activenews
    NOU SCANDAL CU SLAVA UCRAINA: Românii au fost împiedicați să-și comemoreze morții pe locul Masacrului de la Fântâna Albă. Jurnalist: UCRAINENII, MAI JEGOȘI DECÂT SOVIETICII. Slujba de pomenire s-a ținut în pădure – FOTO / VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.