
„Iliescu: „Ouăle lui Năstase sunt de găină!”
Am înțeles că condamnatul penal Năstase, un socialist de caviar cu multe mătuși și bun gust în materie de termopane, duce la greu dorul rușilor. Nu înțelege și pace de ce nu ne plac rușii… Ăia de, la ultima vizită pe aici, ne-au executat eroii, le-au violat femeile și ne-au sechestrat cu tupeu Cloșca plus un camion de lingouri de aur. Iar i-o fi intrat simbria de la ruși și trebuie să „ia atitudine”!Păi eu îi recomand ceva foarte simplu: să își ia de mânuță beizadelele sale și să se mute cu totul la rușii cu care vrea el “să ne aibe ca frații”. Să înceapă acest experiment social cu el și cu ai lui. Din contumacie, să ne povestească cât de bine e „la ruși”, dar după vreo 10-15 ani de hălăduit cu ei. Să vândă înainte tot ce a furat de la noi, să doneze tot apoi săracilor de le poartă grija și să plece cu o valiză ca proletarul în țara „egalității de șansă”! Pardon, nu a furat. A “moștenit” și a “investit” cu cap!Pe final, las tot un citat din Iliescu, alt proletar de carton, care l-a citit perfect pe delicventul ăsta, înainte de condamnările penale: „Adrian Năstase e un om cu o forță de penetrare serioasă!”
Astfel de oameni ar trebui demult trimiși la pubela istoriei! Nu să li se ceară părerea. Chiar nu interesează pe nimeni ce a mai vomat Năstase, cel penetrant și cu ouă numărate! De găină, desigur! O găină… și mai sigur!”, a scris Păun pe pagina sa de Facebook.
@IR: Romania, daca este colonizata, este colonizata de UE in primul rind si prea putin de SUA, care aproape ca ignora Romania, desi aceasta si-a pus la dispozitia lor teritoriul pentru instalarea de facilitati militare. Investitiile americane sint minime, in orice caz nu onoreaza disponibilitatea Romaniei. Am in vedere exemplul Egiptului dupa acordurile de la Camp David si al Poloniei dupa intrarea in NATO. Ambele tari au primit licente de armament modern si importante ajutoare financiare; nimic similar insa pentru Romania. Suma de 300 de milioane dolari americani la valoarea din 1938 a fost multiplicata inzecit prin varii tertipuri, anulind astfel pretinsa bunavointa sovietica, caci pretinsa a fost. Bunavointa, mai exact intelepciune politica din partea URSS, ar fi fost sa nu impinga Romania la gestul disperat de a se alatura Axei, cu care nu putea avea afinitati. Din pacate, aceasta intelepciune nu a existat nici dupa 1989, an cind ar fi fost posibila reasezarea relatiilor romano-ruse in imprejurarile de rearanjari din intreaga Europa de atunci. Foarte posibil ca lui Petain sa i fi fost rezervat plutonul de executie, nu ghilotina, acesta fiind militar. Nu mai imi aminteam de episodul de la Velodromul de iarna dar, totusi, Petain a fost condamnat pentru colaborationism si nu punctual, pentru un fapt sau altul. De altfel, colaborationismul a fost in proportii de masa in Franta, celebrul Alexadre de Marenches, fiind oripilat de dimensiunea fenomenului, asa cum aparea in documentele germane capturate. Nu am auzit ca de Gaulle sa fie in termeni excelenti cu Churchill si nici nu cred ca era posibil, amindoi fiind doua sabii constrinse sa imparta aceeasi teaca. Hrusciov este raspunzator doar de cele petrecute in Ucraina, si nici aceasta in totalitate, intrucit tartorul suprem a fost Stalin. O pasienta care nu poate sa-ti iasa nicidecum.
@Anonim, p.s.: De Gaulle-Pétain: am facut o greseala, într-adevar: guvernul Pétain îi succede, în 1940, unui guvern în care era si de Gaulle. Tipii se cunosc bine, primul fiind erou al WW1 (când e si promovat la gradul de mareshal, pentru a deveni, la 1917, seful Statului Major al armatei). Academician. Ambasador. Mare Cruce a Legiunii de Onoare. Promotia 1940-1942 a Scolii Militare Saint-Cyr fiind promotia „Pétain”. Privindu-i procesul si condamnarea la moarte, povestea e lunga, si nu asa cum o enunti. Tipul ar fi putut fi împuscat, nu ghilotinat. Si nu pentru „colaborare”, ci pentru Razia de la Vel d’Hiv (Velodromul de Iarna) împotriva evreilor. De Gaulle : cariera politica timpurie, si el. Paris, 23 august 1944: defilare grandioasa, si pe jos. Tipul fiind aclamat. Tu mai uitând si ca-n timpul WW2, Franta era coloniala (imperiala). Si ca lupte acerbe (la care-a participat si de Gaulle) au fost si-n nordul Africii, nu numai în Europa. Britanicii = perfidul Albion. Prin traditie. Destul ca de Gaulle si Churchill erau în termeni excelenti. La fel alora-ntre Churchill-Stalin. pps: biografia lui de Gaulle în timpul WW2 abia acuma fiind scoasa la lumina: tipul nebucurându-se de gratiile CIA, fabricanta de mituri si intox-uri pe banda rulanta (vezi si-n privinta lui Stalin). Om al Europei natiunilor, de la Altantic la Ural, într-un continent, cum e, cum nu-i, însa necolonizat de americani.
Hrusciov: autorul crimelor lui … „Stalin”. O fi fost el rus, numai ca era prim-secretar al Ucrainei, el însusi laudându-se cu ororile pe care le comisese.
@Anonim: Conventia de armistitiu din 12.09.1944, din care aveau sa rezulte si sovromurile. Conventia, articolul 8, bunurile din România confiscate Germaniei (fiindca tu uiti ca România fusese colonizata de Germania nazista, la fel cum, astazi, e colonizata de SUA) devin ale Aliatilor (adica ale sovieticilor), si fiind, ulterior, contributia ultimilor la Sovromuri. + Conventia, articolul 11. Bibliografie, Conventia art 8 si 11: art. 8 :« autoritatile române se obliga sa nu permită exportul sau exproprierea a oricărei forme de proprietate (inclusiv obiecte de valoare şi bani) aparţinînd Germaniei, Ungariei sau naţionalitatilor lor, sau persoanelor cu reşedinţa în teritoriile lor, sau în teritoriile ocupate de ele, – fără autorizaţia Inaltului Comandament Aliat (Sovietic). Guvernul şi Inaltul Comandament Roman vor păstra aceste bunuri în condiţiile ce urmează a se stabili de Inaltul Comandament Aliat (Sovietic) ». Articolul 11: Pierderile pricinuite Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic vor fi despagubite de către România faţă de Uniunea Sovietica, însă, luînd în considerare ca România nu numai ca s-a retras din război, dar a şi declarat război şi în fapt duce război contra Germaniei şi Ungariei, Părţile sînt de acord ca compensaţiile pentru pierderile menţionate sa nu fie plătite în întregime de România, ci numai în parte, şi anume în suma de 300 milioane dolari ai Statelor Unite, platibili în curs de 6 ani, în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.)
@IR: Felicitari pentru actiunea ta referitor la Transilvania dar, in privinta istoriei legata de Rusia, vorbesti aiurea ca intotdeauna, caci aiureala este sa spui ca URSS a oferit ajutoare pentru refacere dupa razboi, cind de fapt a jefuit cit a putut, prin ocupatie, prin despagubiri de nesuportat, confiscari abuzive, spoliere economica sovromuri, adica multinationale avant la lettre. Indiferent cine si cum a cedat Basarabia, Rusia este cea care a ocupat-o, a deznationalizat-o ba inca o tine captiva si azi. Hrusciov, care nu era ucrainean, dupa cum aiurea spui tu ci rus doar nascut in Ucraina, a avut o oarecare bunavointa fata de Romania. Indiferent ce va fi sustinut Ucraina la Conferinta de Pace, ea nu avea cuvint in fata Moscovei, nefiind altceva decit o gubernie. deci Molotov si Visinski ramin pentru totdeauna aceleasi canalii. Prin 1963, 1964, chiar se vorbea de revenirea nordului Bucovinei. Traiesti in Franta dar faci gafe monstruoase: in 1958, Petain era deja mort si cum oare sa-l fi luat de Gaulle in guvern, cind fusese condamnat la moarte si numai gratierea acordata de de Gaulle l-a salvat de ghilotina dar oferindu-i o moarte lenta in decreptitudine? Nu ma lua peste picior cu eliberarea Parisului. Se vorbea despre ea si in manualele de limba franceza de liceu de alta data, inclusiv faptul ca s-a facut exclusiv pe considerente simbolice si nu din ratiuni militare. Idem cu hachitele lui de Gaulle, pe care britanicii il supranumeau Mireasa.
@Anonim: raspuns mediocru si plin de greseli. Sustin ce-am scris. Transilvania: am depus plângere penala-mpotriva lui Nastase Adrian. N-are sa iasa nimica din afacere, mai ales ca-i de la distanta, si el, fata de mine, mai e si nabab si-are pile nenumarate printre neo-con-i, îns’-am depus-o. Operele de arta restituite de URSS : erau GRIGORESCU, AMAN … Si de expus, daca tipii ar fi fost necinstiti, le-ar fi putut expunde-n muzeele lor. + Tezaurul de la Pietroasa + ajutoarele de reconstructie a României dupa WW2. Privind Odesa, daca taceai, filosof ramâneai. Si-n privinta paktului Ribbentropp-Molotov, ultimul numai „canalie” n-a fost: Basarabia fiind cedata, la 1812, de Imperiul Otoman, Rusiei. Se prea poate ca Ucraina, despre care si-am o foarte proasta parere, sa i se fi opus acordarii cobeligerantei României. De ce nu spui si cine era prim-secretar acolo? Hrusciov, iubitul tau si-al americanilor: si detractor, si falsificator al istoriei, si criminal. Nemaipomenind faptul ca Ucraina, aliata nazistilor, e(ra) si anti-sovietica, si anti-rusa, si anti-româneasca. Franta : ce voce sa fi avut, dupa ocuparea Parisului de catre Hitler, si, apropo, dupa halul în care s-a purtat cu de Gaulle înainte de 23 august 1944, eliberarea Parisului? ai, din greseala, idee de dosarul CIA-mptriva lui de Gaulle si Rezistentei, de scrii ce scrii? De Gaulle, fiindca vine vorba, luându-l în guvernul lui întemeietor al celei de-a V a republici, la 1958, si pe maresalul Pétain. A propos: atentie la „progresisti” (= de stânga, adica fascisti): popoarele europene nu exista, numai … „poporul … european” exista. Asa ca nu esti mai întâi român, cum scrii tu, ca n-ai voie. Bibliografie: Macron, von der Leyen, Baroso, Jacques Attali…pâna la Hallstein, nazist si prim-presedinte al Comisiei Europene (LGBT, ultumul racnet). @Un Român: felicitari.
@ rad de prosti.Ce idei ai in acel cap,daca mai ai cap.Probabil esti unul dintre cei care ai participat la LOVITURA DE STAT din decembrie 1989 si traiesti din acei bani dati statul roman,printre care si eu.De ce ai trait rau in comunism,ca doar nu a fost si nu este nici o tara in comunism.Ai FURAT,cum fura unii acum case cu acte FALSE,ai facut trafic de carne vie,nu ti-a placut scoala si ai lucrat pe unde ai apucat.Am cunoscut unul cand a venit la angajare „cartea de munca”,era marita prin adaosuri de file lipite,atat de mult statea in diferite posturi si atat de pregatit era.Hai ca ma faci sa rad de tine,adica de „prost”.Tot zici ca sunt pro-rus si ca fac apologia lor.Nu vad realitatea.Oare Germania,Franta,Ungaria si alte state din vest de ce au tot felul de relatii cu Rusia? Pentru ca au oameni politici care stiu cum stau lucrurile.Eu nu am vizitat RUSIA si poate o sa merg de curiozitate,cum am mers in CHINA si am vazut lucruri pe care nu le vezi in tarile din VEST si SUA,lucruri deosebite.Apropos,stii ce state nu au fost de acord cu TRATATUL DE LA TRIANON si s-au OPUS revenirea teritoriilor ROMANESTI la patria mama?Hai sa-ti spun eu:SUA si ANGLIA,pe care le iubiti unii dintre voi.Ce s-a adus din acest VEST?Capitalismul SALBATIC?Citeste si ce spunea PETRE TUTEA despre ROMANIA,despre Ceausescu,ca doar nu crezi ca a fost un mare comunist TUTEA.Mai treci pe la biblioteci,arhive si mai lasa posturile de televiziune care va MANIPULEAZA si v-au sters CREIERUL.Nu o sa-ti mai raspund la prostiile pe care le debitezi.
@rad de prosti: Vehementa ta, pe care ti-o expui prin insusi pseudonimul adoptat, totusi cu prea putine argumente dar multe fixisme, evoca extrema bruna, verde, ba inca si pe cea rosie, de care pretinzi ca te distantezi. Intr-adevar, toti sintem europeni, dar, vezi, unii sint mai europeni decit altii. De aceea, lasa-le aer si celor care cred ca, inainte de a fi europeni, trebuie sa fim romani.
Un Roman Tot nu te potolesti. Cine ti-a dat dreptul sa te crezi mai roman decat cei care au murit la revolutie sau mineriade? Mai roman decat cei care au scris istorie prin sacrificiul lor in epoca comunista. Mai roman decat acvele valori fugarite din tara de voi, incultii. Zici ca de multe generatii esti pe acest pamant. Stii tu ce au fost strabunii tai acum 500 de ani de exemplu? Ai un renume si nu stim noi? Esti vreun musatin sau patrascan sau vreun drac ? Vezi-ti de laudele tale. Ca roman nu mi te adresezi asa. Stii tu cat am patimit in comunism si la ce intensitate ? Cotidianul nu are calitatea de a vorbi lucruri serioase. Uitandu-ma la postarile numeroase anti -orice. Cotidianul prin editorialele lor scrise de Severni sau alti ratati sau infractori sfideaza .Este pro infractori, pro rus, pro sosoace,pro prostie. Poti sa fii ofuscat cat vrei, mai sus de nivelul tau nu poti urca. Pentru ca nu vrei sa-ti depasesti conditia de ” un roman” Toti suntem europeni. Nu doar romani. Invata asta tovarase si mai scoate din cap ideile egoiste.
justinianus Ne spui ce a facut Nastase ? Nu acele actiuni fortuite de evenimentele din lume, ca nu este meritul lui. Ci mai exact,acele privatizari de care zici care sunt? De Petrom? De Bechtel? Coruptia la nivel de partid pe timpul neimpuscatului in gat s-a petrecut
@Ileana Rollason: Spui aceleasi minciuni pe acelasi ton de mahala ori de cite ori vine vorba de Rusia. Rusia nu a restituit aurul ci doar o parte din operele de arta si valorile istorice, pentru simplu motiv ca acestea nu puteau fi expuse public, stiut fiind ca acestea proveneau din romania, in timp ce aurul probabil ca a fost cheltuit demult. Romania nu ar fi patruns pe teritoriul sovietic daca URSS nu ar fi atacat Romania un an inainte. Ocuparea Basarabie a fost cea care a indepartat Romania de Rusia, poate pentru totdeauna, in orice caz, atit timp cit Rusia nu isi recunoaste enorma gafa, de pe urma careia a avut numai de pierdut, caci Romania s-a distantat de Rusia ori de cite ori a putut. URSS a fost aceea care, prin canalia de Molotov, acelasi care sustinea mincinos, ca baza a ocuparii Basarabiei, ca aceasta este populata de ucraineni, s-a opus acordarii cobeligerantei Romaniei. Singura care a incercat sa sustina Romania, foarte timid totusi, a fost Franta. Daca vorbesti cu atita patos de masacrul de la Odesa (de fapt represalii ordonate in urma unei informatii eronate), poate spui ceva si de masacrele de la Chisinau, Fintina Alba, Balti si cite vor mai fi fost. Apropo, nu te-am vazut activa deloc pe marginea recentrelor articole despre Transilvania, unde comentariile sovine maghiare abunda. Oare de ce? Nu e in fisa postului de la Moscova, Tiraspol, Comrat?
Acest Paun, un neica nimeni, ca si stapanul sau Sica Mandoliuna! O fi facut si rele , Adrian Nastase, cum ar fi unele privatizari, dar sa-l arunci la pubela istoriei, cum instiga acest nimeni, e prea mult! Ce-a facut bun Nastase, au stricat guvernele cederiste de azi!
O_O-LE LU’ PORCUSHOR SUNT DIN AUR BHAAAAI !! SI SUNT SURPIRINSE IN TOATE TABLOURILE DE ARTA FURATE SI SMENUITE CUMPARATE CU BANII DE LA MATUSHIK…toti acesti mafioti ordinari, acesti dezaxati dupa putoare TOTI AU AVUT SANSA SA ARATE CA IUBESC ROMANIA SI ROMANII! DE 31 DE ANI NU VEDEM PERINZANDU-SE LA PUTOARE CU AJUTORUL SECURIMII VANZATOARE DE ROMANIA, DECAT SLUGI CARE ERAU LASATE SA FURE SI SA DISTRUGA TARA SI ECONOMIA PENTRU STAPANII DIN AFARA. CE ESTE ATAT DE GREU DE PRICEPUT? POCRU, PINOCHIO, CHIORU’, SLUGA UNIVARSITARA TOOOTI O APA SI UN PAMANT !! CHIAR NU MAI AVEM INTRE NOI ROMANI CARE SA IUBEASCA POPORUL SI TARA? O ECHPA CARE SA GANDEASCA PENTRU NOI? PENTRU INTARIREA ARMATEI SI SECURITATII SI SALVAREA ROMANIEI MARI? UNUL CARE SA NU DEVINA DICTATOR? SAU MUFAT LA BANUL PUBLIC CU TAXE PE ROMANII NU LE POT PLATI ?? UNUL CARE SA RESPECTE DREPTUL DE MUNCI AL ROMANILOR FARA SA-I ALERGE ANAF PE STRAZI PE CANZATORII DE PATRUNJEL, IN TIMP CE MILIARDARII DE CARTON ISI SUG BANII NEMUNCITI IN LINISHTE? CAND VA TREZITI ??
Daca nu bagi unicul text cu rusii este sigur ca nu poti scrie trei randuri cu cap si coada. Textul cu rusii ii salveaza pe toti analfabetii politici din USRcruce.
@ rad de prosti.Am citit cateva postari ale tale si te-am lasat sa RAZI DE TINE,ANALFABETULE de postac.Eu nu te-am jignit,pentru ca nu-mi sta in caracter sa folosesc asemenea cuvinte.DA SUNT ROMAN si nu-mi pasa ce crezi tu PROSTULE.Aici au trait si traiesc generatii multe din neamul meu.Am avut ocazia sa plecam unii dintre noi in diferite tari,dar ne-am intors ACASA.Da am muncit si inca muncesc,am platit si platesc taxe si impozite conform legilor din aceasta TARA,transformata in COLONIE de voi niste ONG-sti,care traiti din miloaga unora,voi care nu stiti de cat sa MANIFESTATI.Cine taie padurile?Stii cine a respins CODUL SILVIC acum cativa ani?Nu cumva NEONAZISTUL,KLAUS WERNER IOHANNIS,care spunea ca firma austriaca este defavorizata prin acel cod?Nu-l apreciez nici pe NASTASE,care a facut multe privatizari PAGUBOASE pentru aceasta tara,dar toate au fost impuse de VEST (de VESTUL SALBATIC)si uite unde am ajuns.
Bai jigodie care il ataci, Adrian Nastase a fost detinut politic in „democratia” neo-securista condusa de servicii si ambasade. Tu ce esti in afara de o trompeta slugarnica?
Putem sa spune-m ca daca vorbi-m corect romaneste, este vorba de Nasty cel penetrat (nu penetrant), de altfel ca si Ceaska, pentru ca in cultura Thalmudica, asa cum stiu Khazarii sa recruteze pe cozile lor de topor, trebuie sa ai cu ceva la mina unealta cu care vrei sa faci Ghiseftul. De fapt ca si tov.Ilice el s-a combinat cu alesii khazari, sperind ca daca va colecta si el comisioane grase, va fi parte a celor”alesi” (vise desarte pentru toti alogenii care conduc dupa crima de Craciun, ca sa ne lua-m portia de Libertate).Paradisul lor este ca educatia si cultura lor (nu e valabil pt.toti) de abuzuri si alte magarii sa fie legalizate ex.LGB, pentru ca deja majoritatea care conduc sunt promova-ti numai daca s-au dat cu Diavolul. Ar trebui sa se arate clasamentul oraselor si tarilor care exceleaza prin homo, etc…Cit despre Legionarii Rosii, care fug si ei ca de dracul de Adevar, nu pot decit sa ascute lupta de clasa, scotind de la naftaliana pe aia Verzii, cind ei ca si Pactul Hitler-Stalin, nu urmaresc decit distrugerea si ce a mai ramas din natiunile cu traditii si cultura adevarata. Romania este o tara in deriva, atita timp cit exista legi de ghetou, cu lipsirea a libertatii de exprimare, date de proletcultista Zoe Petre, cit si multe alte sinecuri, hranite de la buget, cum spune povestea ca sarpele la sin. In SUA, tara fara democratia originala a Rommului bolshevic Ilice, care ne-a adus la anii stalinisti din 1950, libertatea este stipulata 100% fara bariere mai ales la exprimarea ideilor, asta, pentru ca ei considera ca toti ne tragem de la Adam si Eva, lucru care in UE, nu este exprimat, asa ca sunte-m la mina lor, adica circumszcrisi…
O zi buna.
Con