Atentat cu bombă în Senatul României

„Explozia mașinii infernale a ucis un ministru și doi senatori, și l-a rănit grav pe Președintele Senatului. Până în acest moment, autoritățile nu i-au identificat pe teroriștii care au pus la cale acest atentat”. Nu vă bucurați degeaba, voi toți cei scârbiți de menajeria noastră politică: această știre, publicată cu litere de-o șchioapă, n-o veți găsi în presa din zilele acestea. Și, nici nu va apărea: ,,bombele” din viața noastră parlamentară sunt doar niște petarde fâsâite, care nu lasă absolut nimic în urma lor.

Totuși, dramaticul atentat anunțat în presă, cu litere de o șchioapă, chiar a avut loc. Dar nu acum, așa cum poate că și-ar dori mulți dintre românii sătui de mahalaua noastră politică, ci cu aproape un secol în urmă, pe vremea în care Bucureștiul era numit și „Micul Paris”. Cândva, pe la începutul tumultuosului secol  XX, Regatul României a fost ținta mai multor atacuri teroriste, puse la cale de regimul bolșevic instalat la Moscova după ,,Marea Revoluție din Octombrie”. Primul dintre acelea s-a petrecut în iarna anului 1917, în toiul primului Război Mondial, și a fost ordonat, personal, chiar de către Lenin. Atunci, ,,mâna criminală” a Moscovei a fost activistul bolșevic Simion Rosal, un agent diversionist (practic un terorist) deosebit de experimentat, căruia i-a ordonat să execute un șir de atentate care ar fi aruncat România în haos și anarhie. Scopul urmărit prin intermediul acestora era instaurarea unui regim bolșevic în Regatul României. O strategie similară avea să fie aplicată, peste câțiva ani, în Ungaria unde, pentru scurt timp, s-a și instaurat ,,Republica Sovietică Maghiară”.

Teroriștii lui Lenin

În cursul misiunii sale, Simion Rosal trebuia să-l asasineze pe Regele Ferdinand după care, pe fondul haosului astfel provocat, să instaureze în România un regim bolșevic, condus de Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor, Ion Dissescu și Alecu Constantinescu. Spre norocul nostru, misiunea lui Rosal a eșuat: deosebit de eficiente, serviciile secrete românești l-au capturat pe teroristul bolșevic. Trimis în judecată la Curtea Marțială, Rosal a fost condamnat la moarte, sentință care a și fost executată în scurt timp. Dar, regimul de la Moscova nu s-a lăsat demoralizat  de acel eșec. La trei ani după Simion Rosal, un alt terorist infiltrat de bolșevicii de la Moscova, a reușit să comită un atentat care, prin efectele lui dezastruoase din punct de vedere politic, și-a atins, parțial, scopurile.

Șoc și groază în Senat

8 Decembrie 1920: o zi obișnuită în Senatul României unde se derula programul specific unei sesiuni parlamentare: oratorie politicianistă, discursuri presărate, din plin, cu argumente și contraargumente. Ulterior, martorii au relatat că brusc, ,,În jurul orei 14,40, din spatele unei draperii grele din catifea s-a auzit o detunătură puternică, urmată de fulgerarea unei flăcări care a durat câteva clipe. Clipe lungi de groază după care s-a instaurat haosul: zgomot de geamuri sparte, un nor compact de fum, praf și moloz și, de peste toate, urlete agonice de durere și spaimă. Inițial, nimeni nu înțelegea ce s-a petrecut. Apoi, pe măsură ce situația s-a calmat, a devenit clar că în Senat explodase o bombă.” Acela a fost primul atac terorist, de o asemenea amploare din toată istoria țării noastre. Explozia l-a ucis, pe loc, pe Dimitrie Greceanu – ministrul de  justiție și i-a rănit grav pe senatorii Spiridon „Spirea” Gheorghiu și Dimitrie Radu – Episcop de Oradea, care au murit, în scurt timp, la spital. Rănit foarte grav a fost și Președintele Senatului, generalul Constantin Coandă, tatăl celebrului inventator Henri Coandă.

Alte câteva zeci de persoane, parlamentari și angajați auxiliari au fost de asemenea rănite.  Desfășurată „prin mijloace specifice” cum se spune acum, ancheta a dus la identificarea celui care a pus la cale și a executat acest grav atac terorist: Max Goldstein, un mărunt funcționăraș, născut la Bârlad, într-o familie numeroasă de negustori evrei. Tot ancheta a mai stabilit că el nu a acționat de unul singur, ci ajutat de o întreagă rețea de conspiratori. Erau indivizi care, simpatizând regimul bolșevic, erau plătiți de la Moscova, însă prin mijlocirea „celulelor de partid” de la Odessa. Interogatoriile bolșevicilor care activau pe teritoriul României au scos la iveală că, în organizarea acelui atentat, teroristul Goldstein a fost ajutat de conaționalii lui, Saul Osias și Leon Lichtblau. Devoalarea întregii rețele a fost foarte dificilă: toți membrii săi utilizau acte false și acționau acoperiți sub diferite nume conspirative. Identificarea lui Goldstein a fost ușurată de faptul că acestuia îi lipsea mâna dreaptă, pe care o avea amputată de la cot. Dar asta n-a contat prea mult: și-a înlocuit brațul pierdut,  în urma unor experirențe cu explozibili, cu o proteză specială, prevăzută cu un cârlig din oțel. Acesta este și motivul pentru care, Goldstein apărea în evidențele Poliției sub numele „Ciungul”. Dar, în ciuda acelei infirmități, ucigașul din secolul trecut nu era cu nimic mai prejos de un alt terorist care, instruit tot în URSS, și-a avut perioada de glorie  în anii 70-80: celebrul Carlos Ilici Ramirez, mult mai cunoscut sub numele de cod „Carlos Șacalul”.

Teroristul ,,recidivist”

Deși la momentul comiterii atentatului din Senatul României, ,,Ciungul” Goldstein avea doar 23 de ani, el era deja recidivist, condamnat la zece ani de pușcărie pentru   implicarea în alte acțiuni de sabotaj ordonate de la Moscova. Lipsa unui braț nu-l împiedicase să devină un adevărat expert în construirea și plasarea unor bombe artizanale construite de el însuși. Era deosebit de abil, motiv pentru care autoritățile l-au capturat abia la un an după comiterea atentatului din Senatul României.  Ajuns în fața anchetatorilor, Goldstein le-a relatat, în amănunt, toate detaliile activității sale de terorist internațional. Interogat de maiorul Cernat, comisar regal pe lângă Consiliul de Război al Corpului 2 Armată, și de subinspectorul general Vintilă Ionescu, el s-a prezentat enumerându-și numele conspirative: „Mă numesc Max Goldstein, zis Stejarul, zis Coca, zis Serghie, Teohari, Abramovici și Sami Belinski. Sunt de ani 23, născut în comuna Bârlad, județul Tutova, din părinții Alter și Toni, comercianți în Bârlad, de profesiune funcționar comercial, domiciliat în Iași (…); armata nu am făcut, în judecată am fost dat și condamnat la zece ani de muncă silnică pentru crimă contra siguranței Statului, decorat nu sunt.” Așadar, la data comiterii atentatului de la Senat, el ar fi trebuit să se afle în pușcărie. Dar, deosebit de abil, evadase  în februarie 1920, după care fugise din țară. Conform propriilor declarații, după evadare, a plecat la Timișoara de unde, ajutat de niște „tovarăși” complici, a trecut granița și a călătorit prin Serbia, Sofia și Varna până la Odessa, unde a ajuns în jurul datei de 1 mai 1920. După doar câteva luni petrecute acolo, s-a reîntors la București, decis, după cum declara el însuși: „să răzbune muncitorimea asuprită”. Iar calea de răzbunare aleasă a fost comiterea unor acte de terorism. Conform istoricilor care au studiat acele evenimente, un rol decisiv în identificarea autorilor atentatului de la Senat l-au avut agenții Inspectoratului General de Siguranță din Chișinău, care au reușit să destructureze o vastă rețea de bolșevici care, infiltrați în Basarabia, erau dirijați și controlați de la Odesa. Odată capturați, membrii rețelei au făcut niște declarații uluitoare pentru acele vremuri. Ei au oferit autorităților informații privitoare la o organizație care se ocupa atât de spionaj cât și de pregătirea unor comandouri de teroriști. În fruntea unuia dintre acestea s-ar fi aflat chiar Max Goldstein.

De fapt, în cursul anchetei, după ce și-a dezvăluit întreaga rețea de colaboratori, acesta a și recunoscut că a primit un sprijin financiar consistent, de la „tovarășii” din Odessa, subordonați direct ai celor de la Moscova. În plus, s-a mai aflat că avea misiunea de a organiza alte comandouri, formate din trei oameni care urmau să execute „atentate cu explozibile pentru a arunca în aer instituțiunile de stat”. Scopul atentatelor era ,,să producă pagube cât mai mari statului roman dar și să instige poporul  împotriva guvernanților căci, precum este știut, după o astfel de crimă comisă într-un oraș oarecare, se arestează și o mulțime de oameni nevinovați care sunt supuși unor represalii dintre cele mai severe. Apoi, încetul cu încetul, aceste episoade aduc după ele o răscoală generală urmată de o scădere a valorii monedei din țara unde se produc astfel de exploziuni”. Vi se pare cunoscut acest „scenariu”? Bineînțeles că da. Atâta doar că acum, în zilele noastre, nu se mai apelează la „mașini infernale” pentru a provoca haosul social și destructurarea ordinei politice. În decembrie 1989, teroarea și haosul, răspândite, însă prin cu totul alte mijloace, a dus la răsturnarea unui întreg regim politic. Așadar, chiar dacă vremurile trec, regulile utilizate cu ocazia loviturilor de stat, rămân cam aceleași. Singurele care se modernizează sunt mijloacele tehnice utilizate pentru a influența populația. În ceea ce-l privește pe Max Goldstein, alias „Ciungul” , în ciuda efectelor devastatoare ale atentatului terorist comis în Senatul României, el nu a fost condamnat la pedeapsa capitală ci doar la detenție pe viață. Cunoscut fiind ca un adevărat maestru al evadărilor, Goldstein a fost încarcerat la Doftana, în secția de maximă siguranță. Acolo, la un moment dat, a intrat în greva foamei, în urma căreia a murit după aproape 45 de zile. Alte informații spun că ar fi murit în urma unei pneumonii, care i-a fost fatală. Odată cu el s-a încheiat un întreg capitol al terorismului de stat bolșevic. Peste doar câteva decenii, URSS va intra,  pur și simplu cu tancurile ori unde își va dori, indiferent dacă a fost vorba despre Germania (în anul 1953), Ungaria (1956),  Cehoslovacia (1968) sau Afganistan, unde invazia sovietică a început în 1079 și a durat până în 1989. Invazii care au fost justificate tot printr-o pretinsă „luptă pentru pacea mondială”.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

2 Comentarii

  1. Ovidiu Marian, fost secretar general al Senatului, este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă. Acesta ar fi negociat mita din dosarul ASF în sediul Senatului.
    Mita din dosarul ASF, în care fostul vicepreşedinte al instituţiei, Daniel Tudor, a fost reţinut, ar fi fost negociată în sediul Senatului, iar cel care a negociat şpaga a fost Ovidiu Marian, la acea vreme secretarul general al Senatului.
    Informaţiile apar în referatul cu propunere de arestare a lui Daniel Tudor, în care apare şi numele fostei soţii a acestuia, senatoarea Doina Tudor.
    Daniel Tudor, Ovidiu Marian şi Doina Tudor sunt acuzaţi de luare de mită şi trafic de influenţă.

  2. « Agenturile » straine le-au depasit tactic pe cele autohtone sau au cumparat o parte din ‘responsabili’ in fatidicul ‘89 si au intoxicat profund intreaga societate romaneasca urbana. Oligarhia generata de lovilutie, imbogatita din specula, delapidare, evaziune, coruptie, masluirea proprietatii si legislatiei din România a premeditat clar sa dezarticuleze coeziunea sociala si sa sifoneze activele nationale…Prea multi alesi ai democratiei originale s-au dovedit ulterior niste « neocominternisti » infiltrati ce actioneaza la toate nivelele contra intereselor romanesti generale si contra structurării instituţionale sanatoase a societăţii. Capitalismul extractiv desantat in Romania de 3 decenii are neajunsurile lui pe care politicieni, militari, intelectuali cu un caracter rau,conspirativ, marca Brucan, PRoman, Tisminetki,Patapievici,Base,Ponta samd le-au amplificat pana la catastrofa…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.