
A fost un weekend agitat pentru jandarmii vâlceni. Aceștia au fost chemați de mai multe ori să îndepărteze urșii care au atacat animalele din gospodării.
În mai multe localităţi din Vâlcea, în acest sfârşit de săptămână, a fost semnalată prezenţa unor animale sălbatice, în special urşi, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea, care recomandă populaţiei şi turiştilor mare atenţie mai ales în zona montană din partea de nord a judeţului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, George Tacăle, jandarmii au fost solicitaţi în ultimele ore în localităţile Berislăveşti, Brezoi şi Perişani, unde urşii au atacat animale domestice din gospodării.
Și dacă erau obișnuiți cu astfel de intervenții, alta li s-a părut chiar specială. La Drăgăşani, echipajele de intervenţie au fost chemate să prindă un şarpe care intrase într-un magazin.
„Duminică, în jurul orei 19:00, jandarmii au intervenit în municipiul Drăgăşani, după ce un apel la 112 anunţa prezenţa unui şarpe în incinta unui supermarket. Reptila a fost prinsă cu grijă de către echipajul sosit la faţa locului şi a fost eliberată ulterior în mediul său natural, fără a pune în pericol clienţii sau personalul unităţii comerciale”, a transmis, luni, reprezentantul IJJ Vâlcea.
Jandarmii recomandă populaţiei ca, în situaţia în care observă prezenţa animalelor sălbatice în apropierea locuinţelor sau în zone frecventate de oameni, să sune imediat la 112, să evite să se apropie de de ele şi să nu încerce să le alunge sau să le hrănească.
Postare semnată în fals de un element huliganic antiprogresist şi antirăzboi! În poză nu eram eu, era verişoara mea Anginela Merkăl!
Domnule general, vă Rog să interveniți!
„Oamenii” nu mai au legatura cu pamantul si, prin urmare, nu mai inteleg nici plantele si nici animalele. Sa ucidem tot ce ne deranjeaza ! Ce ne mai mira ca se sfasiau intre ei si cand le era bine, d-apai acum. Urmeaza.
Nici in magazin nu mai poti intra de foame, sete, plictiseala, la o inghetata ca te dau imediat afara! Zic astia ca tii cu Soros si vrei la Bruxelles cu avionul. Nici la vitrine n-ai voie sa te uiti. Nimic, zilch! Grea viata!
Ur-Sula a fost prinsă cu grijă de către echipajul sosit la faţa locului şi a fost eliberată ulterior în mediul său natural, la Bruxelles, fără a pune în pericol clienţii sau personalul unităţii comerciale.
Trăiască Frit care demolează pizzeriile ilegale din Timișoara ! Jos primarul motociclist de Brăila care nu vede garajele amplasate ilegal în centrul Brăilei folosite de motocicliștii criminali care deranjează locatarii cu zgomot de peste 300 db pe timpul nopții! Jos PSD!
Din cite se vede din poza e ori anaconda ori piton ! Bine ca nu l-a inghitit pe vreunul dintre angajati !
gata inca un spor, de indeăpartarea serpisorilor comuni! Asta este stire?
Am si eu o idee: https://www.youtube.com/shorts/4i0X6ds9x0w