Autoritățile române au trăit foarte mult timp cu iluzia că dețin capacități de producție energie electrică de 24.000 MW, din care 20.000 MW ar fi disponibili, la un consum care poate urca până la 9.000 MW pe timp de iarnă. Însă, s-a constatat că 8.000 MW nu există.
Constatarea a fost făcută de Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei.
“Programul de iarnă se face pe baza cantităţilor de energie electrică pe care şi le bugetează fiecare companie, adică are resursele financiare pentru producţiile respective. Sarcina noastră este acoperirea curbei de consum, cea dată de DEN (Dispeceratul Energetic Național, n.r.) şi cea dată de Statistică. Am mers pe prognoza DEN şi s-a dovedit foarte bună, chiar exactă. Din cei 24.000 WM, 8.000 lipsesc. Aceasta este realitatea, generată de condiţii juridice, de finanţare, de condiţii de mediu, tehnice. Ei nu mai sunt, asta este realitatea de la care trebuie să plecăm în abordarea anului viitor. Aceşti 8.000 de MW trebuie să dispară ca licenţiere, pentru a veni cu investiţii în plus, este obligatoriu şi vom începe după aprilie”, a declarat Vişan. Cei 8.0000 MW sunt echivalentul a 11,5 reactoare nucleare de la Cernavodă.
Potrivit lui Dan Constantin Marinescu, project director la RMN Design Technoproject și fost project director la Complexul Energetic Hunedoara, România nu mai produce mai mult de 11.000 MW.
”Pe cărbune mai sunt 3.500 MW – maxim 4.000 MW, restul sunt doar pe hârtie, iar hidro este mai puțin cu 1.500-2.000 de MW din ce este pe hârtie! Un grup de la nuclear va intra în RK care va dura 2 ani de zile (Unitatea 1 va fi oprită din 2026, pentru lucrări de tehnologizare care vor prelungi cu 30 de ani durata de viață, n.r.), iar de grupurile 3 și 4 nu se spune nimic concret dacă se mai fac sau nu (Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, n.r.)! Vântul nu bate tot timpul iar energia eoliană crează mari dezechilibre de sistem celor de la DEN (Dispeceratul Energetic Național, n.r.) și tot așa. La hidro multe lacuri sunt colmatate iar unele diguri fisurate. Guvernul PSD-ALDE-UDMR a decis să ia 90% din profitul companiilor de stat, din lipsă de bani, iar acuma prin OUG 114/2018 mai ia 2% din cifra de afaceri! În condițiile astea nu numai că nu se pot face investiții sau reabilitări ba mai mult îndreaptă aceste companii spre un faliment sigur!”, a spus Marinescu.
La jumătatea lunii ianuarie, România a importat o cantitate mare de energie electrică. La un consum de 8.900 de MW, 1.700 MW au venit de afară. Practic, România a exportat cât două reactoare nucleare de la Cernavodă și o centrală electrică medie. Cea mai importantă’ sursă de generare sunt centralele pe gaze, cu peste 1.900 MW, urmate de hidrocentrale şi abia apoi de cărbune.
Motivele care au făcut să avem acest import masiv sunt hidralicitatea redusă, efectele grevei minerilor din Oltenia, avariile și opririle programate la unele dintre grupurile energetice.
Important este să dăm 2% la înarmare. Două reactore ar cista 1,2 miliarde dolari parcă. Nu sunt bani! 4 miliarde instantaneu plătite în avans pentru rachete să ne apărăm de Iran. Ungurii au luat de la rușii capul tuturor răutăților 10 miliarde să facă o centrală nucleară uriașă. Au țipat cei cu mediu degeaba. Noi facem pe noi pentru 50 hectare de padure să exploatăm aur. Este doar începutul!
Ai uitat „coardele”,pardon,corvetele…