Aurul Venezuelei ajunge în America

SUA au importat din Venezuela aur de 100 de milioane de dolari, primul transport de acest fel după 20 de ani.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Aurul Venezuelei ajunge în America

SUA au importat din Venezuela aur de 100 de milioane de dolari, primul transport de acest fel după 20 de ani.

SUA au importat din Venezuela aur în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari. Anunțul a fost făcut de secretarul american de Interne, Doug Burgum, în urma unei vizite oficiale la Caracas, unde a negociat cu liderul interimar Delcy Rodríguez. 

Burgum a făcut anunţul în timpul conferinţei energetice CERAWeek organizate de S&P Global la Houston. El a spus că aurul a fost transportat fizic în SUA după o vizită oficială în Venezuela, realizată la începutul acestei luni împreună cu directori din industria petrolieră şi minieră.

„Nu a mai existat un transport de metale preţioase între Venezuela şi Statele Unite de peste 20 de ani”, a spus Burgum, conform News.ro.

„La finalul celor două zile, am reuşit să aducem acasă aur în valoare de 100 de milioane de dolari, fizic, aurul”, a adăugat el.

Aurul va fi folosit de rafinăriile americane pentru aplicaţii comerciale şi pentru produse destinate consumatorilor.

Miza pe resursele energetice și miniere

Administraţia Trump încearcă să încurajeze companiile americane din sectorul energetic să investească în Venezuela. Țara deţine unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume. Pe lângă petrol, Washingtonul vede oportunităţi majore şi în exploatarea resurselor minerale şi a metalelor preţioase ale Venezuelei.

Secretarul de Interne a spus că industria minieră a ţării este în prezent în colaps, fiind dominată de minerit artizanal controlat de grupări criminale şi caracterizată de practici cu impact major asupra mediului.

CITEȘTE ȘI: Maduro, din nou în fața instanței

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Bineinteles ca Venezuela nu a vazut un dolar..’in valoare ‘ nu reprezinta plata,reprezinta estimarea tributului

  2. Mamă ce știre…100 milioane de dolari pentru aur… Auzi fă, păi portocaliu are bani de buzunar mai mulți decât căcatul asta de tranzacție…

  3. Nu e un import. SUA trebuiesc despăgubite pentru timpul pierdut cu blocada Venezuelei. Doar Trump a spus că și încasările din petrolul venezuelean vândut vor merge tot în SUA spre beneficiul și bunăstarea poporului Venezuelei. Exact cum face Bolojan cu încasările taxelor și accizelor la combustibili. Aceste taxe și accize merg la guvern care le va destina parțial pentru protecția celor amărâți. La fel mi-a propus și vecinul meu să fac cu roșiile din grădină: după ce le vând să-i dau lui banii ca să-mi cumpere pâine când am nevoie iar de banii care rămân are el grijă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.