prof. dr. Adrian Severin

prof. dr. Adrian Severin
Articole scrise:

Războiul purtat azi de SUA în Ucraina reprezintă răspunsul american la această strategie europeană. Prin el o Americă, de astă dată decadentă, caută să revină la doctrina inițială a NATO

Ce posibilități are România de a-și vedea promovate interesele naționale legitimate din punct de vedere istoric, moral și demografic? Iată sfidarea românească!

Ceea ce deosebește poziția lui Andrei Marga de poziția liderilor politici occidentali este claritatea criteriilor de aplicat (istoric și demografic), precum și lipsa ipocriziei și duplicității

Ideea falsă că Mihail Gorbaciov ar fi capitulat, în numele și pe contul URSS („imperiul răului”, după cum o numise Ronald Reagan), în fața Occidentului euro-atlantic (și în special a SUA) este o teză utilă atât propagandei americane cât și celei ruse.

În mod normal, o astfel de “nouă strategie”, care putea fi adoptată numai cu acordul unanim al membrilor, necesita un mandat special al poporului român

Numitorul comun al opiniilor (…)a fost acela că în legătură cu reunificarea Taiwanului cu China continentală, întrebarea aflată pe buzele tuturor este nu „dacă”, ci „când”.

Zornăitul armelor în strâmtoarea Taiwan, amplificat de vizita inoportună (ca să nu zicem, provocatoare) a Președintei Camerei Reprezentanților SUA, la Taipei

SUA se arată gata să sacrifice pacea lumii pentru a perpetua separarea Taiwanului de China continentală (cam tot așa cum aruncă omenirea în război pentru apărarea frontierelor ucrainene trasate de Stalin și Hrușciov).

Când Occidentul (inclusiv SUA) spune că depinde doar de Ucraina cât teritoriu va ceda, el spune că fără asemenea cedări pacea nu este posibilă

Noua strategie NATO poate fi sintetizată în următoarele cuvinte: să ne provocăm concurenții (strategici) la acțiuni ce ne oferă pretextul intervenției militare “preventive” oriunde în lume.