Atunci când propaganda oficială de la noi, referitoare la războiul din Ucraina, dorește să combată o teză fără argumente, o califică drept „narativ rusesc”. Aceasta este o încercare de a nega tezele prin anti-teze și etichetele prin alte etichete. Există, însă, mai multe narative, nu numai rusești; chiar și acestea din urmă modificându-se în timp. Când noile „narative rusești” coincid cu vechile „narative românești”, care le-au precedat, autorii români devin „trompete moscovite”. Când vechile „narative rusești” devin utile în atingerea scopurilor propagandei oficiale românești (de fapt doar un penibil și servil ecou al propagandei Occidentului euro-atlantic) ele sunt de îndată „naționalizate”; adică, „euro-atlantizate”. Iată motivele care ne împing să cercetăm fascinanta „lume a narativelor”.
„CRIZELE ÎNGHEȚATE” CA GARANȚIE ÎMPOTRIVA UNUI ALT IUNIE 1941
Cam de pe la mijlocul anilor 1990, Rusia (nu neapărat și Președintele Boris Elțin cu camarila sa) și-a dat seama că strategia potrivit căreia acceptase dezintegrarea URSS în schimbul integrării euro-atlantice este sortită eșecului. Occidentul euro-atlantic nu avea intenția de a integra Rusia iar „casa comună europeană”, dorită de Gorbaciov, în care rușilor ar fi urmat să li se rezerve un apartament de lux, nu avea să se construiască. În schimb, privatizarea accelerată a economiei sovietice (supracapitalizate în trecut pe seama vieții austere a cetățeanului rus) prin cooperarea între capitaliștii de pradă occidentali și capitaliștii de tranziție băștinași, lăsa statul fără vlagă economică. Cei dintâi erau interesați în spălarea banilor lor negri, pentru a fi reexportați apoi ca bani albi, purtători și de avuție națională rusă, iar cei din urmă, scăpați de sub presiunea dictaturii comuniste, erau puși pe acumulare primitivă de capital rusesc scump, pe care apoi să îl exporte ieftin pentru a obține profiturile mari necesare unei vieți de lux în străinătate.
Vorbim și despre vremea când intervenția NATO în Balcanii de vest și politica americană de albanizare a acestora, pentru a-și croi drum spre Marea Neagră și de acolo, pe rutele transcaucaziene, spre Marea Caspică și Asia Centrală, călcau în picioare, odată cu regulile vechiului drept internațional convenit pe timpul Războiului rece, tradiționalele interese strategice ale Rusiei în Europa de Sud-Est. În aceeași perioadă izbucnea, susținut de Occidentul plural, și primul război din Cecenia, care risca să contamineze de spiritul secesiunii întregul Caucaz (am perceput direct o atare tendință în Ingușetia vecină) și să taie rutele petrolului venit dinspre Caspica spre Rusia. Tot atunci, administrația americană își trimitea „consilieri” în Georgia și trecea la amplasarea de baze militare în republicile central-asiatice ex sovietice.
Așa arăta era „marii prietenii americano-ruse” post-bipolare, când SUA intervenea, aproape la vedere, în alegerile ruse, pentru a asigura reînnoirea mandatului lui Boris Elțîn.
În atari circumstanțe, anumite cercuri de putere rusești („factorul intern”) au început, pentru orice eventualitate, să mineze drumurile pe care „lupul euro-atlantic”, pentru moment îmbrăcat în blană de oaie, ar fi putut pătrunde în stâna „oilor ruse” îmbrăcate în blană de lup. Aceasta însemna, crearea unor crize locale cronice, fie active fie adormite, reale sau virtuale (precum cele din Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, Abjaria, pe lângă cea mai veche din Nagorno-Karabah) care să țină în șah guvernele țărilor respective sau ale celor vecine. (A se vedea cazul Transnistriei, care găzduiește o întreagă armată rusă și, mai ales, un uriaș depozit de tehnică militară, păstrată mai mult pentru a fi un pumnal de înfipt în spatele Ucrainei, decât un os în gâtul Moldovei). Aceste crize justificau fie o prezență militară rusă pe teritoriul statelor din „vecinătatea apropiată” (ex sovietice), fie intervenția armată în caz de nevoie în acele state. Motivele puteau fi diverse: de la apărarea drepturilor minorității ruse (sau ale altor drepturi ale omului) până la restabilirea păcii în regiune.
Doctrina militară rusă se contura astfel sintetizată în formula „nici un alt iunie 1941”; adică, orice măsură este permisă pentru a nu mai permite un alt atac prin surprindere venit din partea unui aliat aparent care la un moment favorabil lui își dădea masca jos dezvăluindu-și rezervele mentale ostile Rusiei (așa cum făcuse în iunie 1941 Germania nazistă, până atunci parte a Pactului Ribbentrop – Molotov).
RUSIA SE OPUNE TRATATULUI ROMÂNO-UCRAINEAN ȘI MODIFICĂRII FRONTIERELOR STABILITE PRIN TRATATUL DE PACE DE LA PARIS
Iată contextul în care România negocia cu Ucraina tratatul de prietenie, cooperare și bună vecinătate (cunoscut în langajul diplomatic drept „tratatul politic de bază”). Față de perspectiva încheierii acestuia Rusia avea o dublă abordare, oarecum contradictorie. Cel puțin în aparență.
Pe de o parte, s-a sugerat Bucureștiului că Moscova ar prefera ca acest tratat să nu se încheie. Interesul era clar. Fără tratat, așa cum ne-o spusese foarte clar ambasadorul SUA la București, intrarea României în NATO, dar și în UE, ar fi fost imposibilă. Acesta ne mai precizase că încheierea tratatului era doar o condiției necesară, dar nu și suficientă pentru a ne permite accesul în NATO și evitarea rămânerii noastre ca o zonă-tampon între Occidentul euro-european și Orientul ruso-asiatic. SUA ne cerea imperativ să încheiem tratatul, creându-ne tensiuni în relația cu Rusia, fără a se angaja, însă, că va răspunde pozitiv cererilor noastre.
Din perspectiva Moscovei, însă, lipsa unui tratat româno-ucrainean care să clarifice raporturile geo-politice dintre cele două țări vecine, mai mult decât a fi un impediment în calea extinderii NATO (pe atunci abordate cu rezerve la Washington), ar fi lăsat statutul teritorial al Ucrainei într-o dezbatere deschisă nu doar cu privire la frontierele estice, ci și cu privire la cele vestice, nu numai în raporturile cu Rusia (celălalt mare succesor al URSS), ci și în cele cu România. Dacă România nu ar fi convenit tratatul cu Ucraina, Rusia ar fi putut spune, pe lângă faptul că românii sunt „iredentiști” și „revizioniști” (urmărind repunerea în discuție a Tratatului de Pace de la Paris din 1947), și că suveranitatea statului ucrainean, desprins din URSS, asupra teritoriilor sale este discutabilă, nu doar în relația cu Rusia (referitor la Crimeea și Donbas), ci și în cea cu România (referitor la Bucovina de Nord și Herța). Deci nu doar rușii aveau ceva de revendicat, ci și românii. Nu doar față de Rusia fosta RSS Ucraineană avea datorii teritoriale, ci și față de România. Evident, această carte, vizând partajarea Ucrainei, urma a fi jucată la timpul potrivit ca o manevră de ultim recurs, exclusiv în situația în care Kievul ar fi înclinat către o ruptură totală de Moscova și o deplasare către vest, schimbând obediența rusă cu una americană sau / și vest-europeană. Ceea ce s-a întâmplat în perioada 2014-2022, dar în condițiile în care România era deja membru NATO și UE, având un tratat de cooperare și bună vecinătate cu Ucraina.
Pe de altă parte, până la eventuala naștere a momentului optim, mai exact în perioada 1991-1997, Rusia încuraja Ucraina să nu facă nici un fel de concesii cu caracter teritorial României. Evident, Moscova credea că astfel zădărnicește încheierea tratatului ucraineano-român, dar mai ales spera ca într-o formă sau alta (cel puțin în cadrul Commonwealth-ului Statelor Independente) să recupereze Ucraina și nu voia să o găsească diminuată teritorial.
În acest demers, Rusia a găsit întregul sprijin al Occidentului colectiv și cu precădere al fostelor puteri învingătoare în cel de al Doilea Război Mondial. Același ambasador american, înainte pomenit, luând act de încercările diplomației românești de a mai recupera ceva din teritoriile pierdute la finele amintitului război, îmi spunea textual că, dacă România nu poate încheia tratatul cu Ucraina întrucât are „pretenții teritoriale”, ea poate obține teritoriile dorite numai declarând război Ucrainei, situație în care „se va găsi imediat în război cu toată lumea și în primul rând cu SUA și celelalte puteri semnatare ale Tratatului de la Paris.”
Așa se explică și de ce împrejurarea că vechi teritorii românești se aflau în componența RSS Ucrainene (republică sovietică pe punctul de a deveni, pur și simplu, Republica Ucraineană), era pusă pe seama Pactului Ribbentrop – Molotov, deși situația respectivă nu mai avea nici o legătură cu zisul pact, denunțat de Germania nazistă în iunie 1941, odată cu declanșarea războiului împotriva URSS. Declararea Pactului de către Parlamentul României ca fiind „nul ab initio” nu prea avea nici ea sens, întrucât România nu fusese parte a acelei înțelegeri și prevederile ei nu i se aplicaseră niciodată în mod direct. Nimeni nu avea, însă, curajul să spună că teritoriile fuseseră pierdute odată cu pierderea războiului prin voința conjugată a URSS și a aliaților occidentali, sintetizată în Tratatul de Pace de la Paris; tratat având, culmea, ca semnatar distinct și RSS Ucraineană – o ficțiune geopolitică sovietică acceptată de SUA și apoi de ONU. În cadrul negocierilor, ucrainenii ne-au și spus: „noi nu v-am luat nimic; dacă vreți ceva mergeți la Moscova și la Washington.”
DOUĂ NARATIVE FALSE: „ROMÂNIA – STAT IREDENTIST” ȘI „ROMÂNIA – STAT TRĂDAT”
Declarația Parlamentului României din 1 decembrie 1991 privind referendumul din Ucraina (referendum având ca obiect ieșirea acesteia din URSS) a fost inspirată din punct de vedere strategic, dar a constituit o mare povară tactică, dacă nu chiar o eroare, întrucât a fost dovada pe care s-a bazat „narativul ruso-american” prin care România devenea „stat revizionist și iredentist”. Cu acest narativ avea să se lupte Președintele Emil Constantinescu la Summitul OSCE de la Lisabona, din decembrie 1996, când a făcut mult criticata declarație potrivit căreia „România este gata să facă sacrificii istorice” pentru a normaliza relațiile cu Ucraina. Este meritul diplomației noastre de la acea vreme că totul a rămas la nivelul declarației cu pricina și nici un sacrificiu istoric nu a mai fost făcut.
În schimb, s-a trecut la „narativul rusesc B”: „România victimă a imperialismului ucrainean cărora trădătorii care au semnat tratatul politic de bază româno-ucrainean i-au cedat teritorii fără luptă”. Consimțământul românesc fiind, chipurile, viciat prin trădare, precum și prin violența politică la care se dedase Ucraina, tratatul ar fi trebuit repus în discuție, așadar, cu prima ocazie.
Adevărul era, desigur, cu totul altul. Realizând că, dincolo de relativ îndepărtata perspectivă a intrării în NATO, singura alianță politico-militară existentă în cadrul ordinii unipolare instalate spontan după sabordarea URSS, ea are nevoie să își consolideze securitatea inclusiv în afara acesteia și că, în atare sens, trebuie să aibă în statul ucrainean atât un stat tampon apt a ține cât mai departe la propriu Rusia post-sovietică, oricând susceptibilă a-și redescoperi ambițiile imperiale, cât și o putere prietenă desprinsă de imperiul sovietic, a cărei independență și suveranitate depindeau de ancorarea în solul politic vest-european prin intermediul vecinilor români și polonezi, România a decis să încheie tratatul de prietenie, cooperare și bună vecinătate cu Ucraina, în pofida rezervelor moscovite. Numai așa, printre altele, se putea realiza trilaterala Polonia-România-Ucraina care, prelungită prin trilaterala România-Bulgaria-Turcia și cu spatele asigurat de parteneriatul strategic româno-maghiar, ar fi creat o structură subregională de securitate unind Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee.
După ce s-a consultat cu toate partidele politice asupra acceptabilității textului convenit (votul opoziției pedeseriste în Parlament nu a fost decât un gest de ipocrizie populistă, căci la consultările nepublice nu ridicase nici o obiecție), argumentul decisiv în favoarea semnării imediate a fost dat de reprezentanții românilor ucraineni care au cerut finalizarea urgentă a acordului sperând ca astfel să obțină protecția culturală necesară salvării identității lor până când o soluție teritorială mai convenabilă ar fi devenit posibilă. În acest sens tratatul cuprindea, în afara clauzelor existente și în tratatul româno-maghiar cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, și acordul pentru crearea a două euro-regiuni (Dunărea de Jos și Prutul superior / Bucovina) care ar fi adus pe românii din Bucovina de Nord, Herța și Hotin, precum și pe cei din sudul Basarabiei, la o viață comună cu românii din România, fără modificarea frontierelor. Din păcate, guvernele care au urmat nu au pus în aplicare tratatul așa cum se cuvenea. Aceștia sunt iresponsabilii sau trădătorii.
„Narativul rusesc” a înfrânt, însă, această realitate. Pentru infiltrarea lui în mințile românilor au fost puse în mișcare imense forțe mediatice și au fost exploatate în orb unele personalități române cu sincere sentimente patriotice, dar marcate de naivitate și lipsite de cunoștințele minime de drept internațional. Acestora li s-au adăugat, evident, „conservele” ascunse de mult timp prin cămările Ministerului de Externe.
Narativului respectiv i-a suflat vânt în pânze și un cunoscut istoric care, fără să fi citit tratatul și fără să fi cunoscut dedesubtul negocierilor (avea să recunoască aceasta mai târziu) a deplâns încheierea lui, descriind-o ca fiind unul dintre cele mai nefericite evenimente din timpul vieții sale. Evident, nici un istoric serios nu putea susține că în 1997 România cedase teritoriile pierdute în 1947 (sic!), dar celui la care mă refer i se băgase în cap că dacă România rămâne în dispută cu Ucraina, în loc să se transforme într-o punte pe care aceasta să meargă spre Occident, Rusia le va lua ucrainenilor teritoriile românești și ni le va restitui nouă.
Teritoriile nu le-am recuperat și nimeni nu era dispus să ni le restituie (toți se gândeau cu groază că dacă România recuperează ceva se va declanșa o reacție în lanț în cadrul căreia Polonia va cere de îndată Galiția, iar atunci Germania va cere și ea restituirea Sileziei date polonezilor în schimbul Galiției, etc. și toți, inclusiv polonezii, presau să nu o facem), dar aplicarea tratatului cel puțin pentru protecția românilor ucraineni a fost mereu afectată de atmosfera proastă construită artificial în jurul său în România, cu ucrainiano-fobia aferentă.
Partenerii americani nu au combătut acel narativ rusesc, ci l-au preluat pentru a spune că ce a fost „cedat” a fost „cedat” pentru totdeauna, iar ca recompensă România a primit accesul în NATO și UE, adică mai multă prezumtivă securitate și prosperitate. Așa se face că, la izbucnirea războiului americano-rus din Ucraina, este îndoielnic dacă România se bucură de securitate și prosperitate, dar este cert că societatea românească este fracturată, pe lângă alte cauze de dezbinare, între rusofobi, care nu mai uită să îl blesteme pe Molotov, și ucrainofobi, care vor dărâmarea frontierelor stalinisto-hrușcioviste și urăsc neobanderismul lui Zelenski. În falia care separă cele două grupuri au căzut și declarațiile profesorului Andrei Marga, precum și strădaniile celor care nu cred și nu acceptă că granițele pot fi modificate cu tancul ori că minoritățile au dreptul la autodeterminare prin secesiune, dar care se opun escaladării actualului război și cer căutarea păcii pe calea unei conferințe internaționale a tuturor puterilor interesate. Printre aceștia mă număr și eu.
Cum se poate ajunge acum la pace în același timp ținând seama de realitatea raportului de putere între părțile interesate și respectând principiile de drept internațional? Cum să găsim o soluție care să nu nege nici faptul împlinit nici sentimentul dreptății, conciliind principiile cu pragmatismul? Iată sfidările momentului pe care prea puțini sunt doritori să le ia în considerare!
În acest context ce posibilități are România de a-și vedea promovate interesele naționale legitimate din punct de vedere istoric, moral și demografic? Iată sfidarea românească!
(Va urma)
Autor: Adrian Severin
Atata gargara doar pentru ca a vorbit unu’, numit Marga diferit fata de narativa acceptata. Daca tacea atunci nu se activau toate marionetele astea sa dea explicatii de ce cerul e verde, de ce patriotardismul e rau si de ce apa nu trebuie bauta.
Bai editat… In loc sa bati cimpii si sa incerci sa speli mizeria facuta, mai bine ai spune oamenilor ca noi nu aveam ce cauta in nato, daca nu distrugeati economia voi editat… Trebuia sa ne lasati sa fim neutri, asa cum cazusera aia la pace la Malta, daca tot l-ati omorit pe Nicolae… Dar daca eram neutri, nu mai pupati voi maruntei de la amerloci(editat de ii conduc). Ce a-ti facut VOI in Rusia a-ti facut si in Romania, cu deosebirea ca rusii au inteles repede si au gasit un Putin.Noi din pacate nu… De aia la SRieditat au birouri toti editat (cia, bnd, mosad, mav…). ATI TRADAT editat… Asta e adevarul. A-ti muscat mina care v-a adapostit si salvat cind va era funia la git… Pentru a cita oara?… Iti spun eu doua. pacepa si 1989… Si de atunci in fiecare zi, pentru ca poporul asta de editat va cred, pe voi, fii satanei si nu pe noi astia care incercam sa ii trezim… E inca dulce sclavia, dar vor veni timpurile ardeiului iute si atunci si ei si voi, va ve-ti trezi… Voi, vorba editat… morti.
păi da, mă secuiule, Marga spune că Maramureșul istoric (Transcarpatia) ar trebui să revină ungariei! bineînțeles că e pe placul vostru.
Gargariseli fandosite, dar calpe si mincinoase intr-o rastalmacire grobiana a realitatii! Te crucesti cand auzi afirmatia inepta, demna de un portar de la universitate cu „dorinta CRIMINALULUI CONTRA UMANITATII Gorby
de a integra URSS in spatiul euroatlantic, fiind urmat si de marioneta KGB Eltzin!? Pana unde poate merge fanatismul dogmatic al unora care s-au dat mari iubitori ai democratiei, ei fiind dusmanii ei cei mai feroci!
In gargariselile inepte si partizane precedente omu sustinea ca SUA si NATO „vor sa distruga Rusia economic si militar” pt a o infuleca si acum ne tradeaza un secret nestiut de nimeni altcineva decat de cercul restrans al
preotilor IDEOLOGIEI GENOCIDULUI! Tare neglijenti, chiar „prostocrati” sunt capitalistii aia rai americani,
au refuzat URSS-ul servit pe tava, in schimb s-au multumit cu merele otravite, tarile fostului LAGAR BOLSEVIC DE CONCENTRARE…Resimt o cumplita jena si mi-e rusine de rusinea PROFI-ului care tace chitic in ce priveste
Tratatul TRADARII NATIONALE din 1997 si deasemenea pt RATAREA PREMEDITATA A REINTEGRARII „republicii moldova”
la PATRIA MUMA! S-a simtit bine ca „frate” PROFI Severin cu omologul BOLSEVICULUI DIN TATA-N FIU Ilici-GENOCID din „republica moldova” Mircea Snegur? In loc sa taca, la naiba, rastalmaceste partizan realitatile istorice si LEGITIMEAZA GENOCIDUL RASPUTINOID! Cel mai mult ma revolta CRUZIMEA celor doi PROFI, Marga si Severin in fatza GENOCIDULUI la care este supus un popor european in secolul 21 de catre un CRIMINAL CONTRA UMANITATII FOST SEF KGB, care SFIDEAZA O LUME INTREAGA si AMENINTA CU ARMA NUCLEARA…
Articolul spune clar ceea ce este evident pentru totzi ca SUA vor sa cotropeasca Rusia shi sa extermine poporul Rus cum au fost deja exterminatzi Mohicanii. Majoritatea Rushilor shtiu shi ei foarte bine asta de aceea au intervenit in alegerile din SUA shi au reushit sa amane exterminarea cu 4 ani. Intrebat ce se va intapla daca Rusia pierde acest Razboi Dimitri Peskov a spus clar: Eu shi familia mea vom fi ucishi de Americani shi tot poporul Rus exterminat cum au fost Mohicanii, daca pierdem razboiul nu va mai exista Rusia. Shi Maria Zaharova a spus ca Americanii vor sa o ucida pe ea, familia ei shi tot poporul Rus shi a inceput sa planga. Din nefericire multzi „idiotzi utili” Romani sunt indiferentzi sau chiar se bucura de exterminarea poporului Rus care a creat Romania independenta la 1877 cu toate ca intentziile Americanilor fatza de Romani au fost clare inca de atunci. Americanii au inarmat la 1877 Turcii cu pushca automata Winchester shi cand totushi Turcii au pierdut Americanii nu au recunoscut independentza Romaniei shi au amenintzat mereu sa re-inceapa razboiul shi sa distruga Romania. Shi azi orice American intalnit pe strada in SUA itzi raspunde clar ca Romania trebue distrusa shi poporul Roman numit de el „inferior” de „rasa Latina” trebue exterminat cum au fost deja Mohicanii. In functzie de oportunitatzi shi evolutzia situatziei pe front Romanii pot fi exterminatzi de Americani chiar innaintea Rushilor shi sigur se vor folosi pentru asta „ieniceii” U-Krainieni asha cum la 1877 au fost folositzi Turcii. Americanii spun despre Romani: Gunoiule Latin viatza ta nu valoreaza pentru mine nici cat glontzul pe care il voi cheltui ca sa te ucid !
@Charlie…iar tu ma !…cu apologia bazarului mondial…ideologul ‘democratiei’ pe bani tiparitzi si a infiltratzilor instalatzi de ‘seful al mare’ ce participa la distribuirea lor ca pe margelele colorate indigenilor prostitzi…
democratie…ca in invataturile invatzatilor …cu propaganda mass media pe mina lor 100%
si da-i si lupta impotriva ‘national socialistilor’ sau bolshevici bagatzi la aceiasi oala
nimic sa nu creasca natural…totul spe distrugerea triburilor si instaurarea tribului democratic global cu conducere centralizata la EI
dar mai apare din cind in cind un Gingis Han si reseteaza planurile umede
nu toata lumea se supune la BS global trimbitzat pe CNN
intr-un fel de ideologie hai sa-i zic anglo-saxona…ca vorba aia si francezii sint tot socialisti de rla revolutzia franceza incoace…
Charlie, tampenia asta ca ar exista un „popor U-Krainian” diferit de cel Rus care s-a format la Kiev spune-o la altzii mai proshti dispushi sa te creada. Chiar shi denumirea U-Kraina este in limba Rusa shi insemna Alt-Regat denumire complet improprie pentru o republica. Steagul cica U-Krainian este in realitate Suedez uitat probabil de nebunul Carol al 12-lea invis la Poltava. Probabil de aceea criminalul nazist nebun Zelensky se pretinde „de rasa Sedeza” shi vrea sa extermine Romanii, Rushii, etc. care ar fi cica „de rase inferioare”.
S-a trezit din betia zilnica Charlie, autodenumit Dugheana, cel care traieste intr-o fosa septica functionala !
Europa nu este divizata in frontierele etnicilor vorbitori de aceasi limba, de acea au fost si vor fi razboaie in Europa. Doar ca dreptatea este mereu mintzita , manipulata de marii devoratori de bani si surse de bani pentru bogatia si lenea unora.
„În acest context ce posibilități are România de a-și vedea promovate interesele naționale legitimate din punct de vedere istoric, moral și demografic?”
Raspunsul il stiti si dvs., d-le Severin, ca si cei care inca se mai intreaba quo vadis Romania.
Raspunsul este 0 (zero), cata vreme tara e ocupata de trupe straine, atat in uniforma cat si sub acoperire. Cata vreme serviciile, aparatul politic si mass-media tabloidizata asteapta comenzi oculte si nu misca in front in fata ordinelor din afara.
Romania e un Irak care nu s-a opus militar, ci a intampinat cu flori trupele straine. Diferentele insa se cam opresc aici- in esenta, tot o tara ocupata e.
Vae victis!
Ciuciucu Lianule, cand iti spun ca esti tamp si faci de rusine Securitatea nu vrei sa ma crezi…Mai tamp ca doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE si decat gigel sau cre Tino Idul Tica-los tomlin si cum am mai spus
ar fi cazul sa va retraga ofiterul coordonator…Mai ne fericitule, daca ucrainenii ar fi rusi inseamna ca voi
ii declarati pe rusi nazisti…Ia-te de mana cu ileana zisa si Rollasonata care emite aceleasi mizerii…
Slavii, pocitaniilor moral-caracteriale, NU SUNT rusii cum nu sunt bulgarii sau sarbii sau ucrainenii, fiecare
popor de origine slava urmandu-si calea de-a lungul istoriei ca si romanii, faurind si transmitand mai departe TRADITII specifice care-l deosebesc de celelalte popoare…Parca sustinea tizul tau Cim Pan Zeu ca pe „rusii kieveni” i-au salvat de la disparitia din istorie principi vikingi…Legionarilor care-i adulati pe Zelinsky seful Garzii de Fier NAZISTE si pe CRIMINALUL BOLSEVIC CONTRA UMANITATII Antonescu, daca Zelinski ar fi asa cum dejectati in cor fe caloid cu Rasputin, „nazist”, atunci VA ESTE CAMARAD!!!
Narativul cinstitului prins cu mana-n sac SEVERIN nu e nici bun nici rau
e doar (…)!
🙁
[Stefan Gheorghiu avea si ea limitele ei ca scoala … nu putea face genii din astia de-nvatau MECHANIC ! 🙁
Narative istorice bune …
În conformitate cu însemnările din „Cronica vremurilor trecute”, prima cronică a Rusiei Kievene, un vareg (viking) pe nume Rurik și-a așezat reședința în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave și finice, pe la 860, după care și-a extins autoritatea și asupra Kievului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al Dinastiei Riurikidă. „Povestea anilor care au fost” spune:
La anul 6367 (859): Varegii de peste mare primeau tribut de la ciudi, slavi, meriai, vesiani, krivicii…. La anul 6370 (862): [Ei] i-au împins pe varegi înapoi dincolo de mare, au refuzat să le mai plătească tribut și au hotărât să autoguverneze. Dar legea nu mai exista pentru ei și triburile se ridicau unul împotriva celuilalt. Au apărut neînțelegeri între ei și au început să se războiască între ei. Ei și-au spus: „Hai să căutăm un prinț care să poată să ne conducă și să ne judece conform obiceiurilor noastre”. De aceea ei au mers peste mări până la varegi, la rusi. Acei varegi anume se numeau rus, așa cum alții se numeau suedezi, iar alții se numeau normanzi și angli, iar alții goți… Ciudii, slavii, krivicii și vesianii le-au spus rușilor: „Țara noastră este vastă și bogată, dar nu este ordine în ea. Vino și domnește ca prinț, condu-ne! ” Trei frați cu rudele lor s-au oferit voluntari. Ei au luat cu ei toți rusii și au venit.”
„Cronica vremurilor trecute” (în limba slavă veche: Повѣсть времяньныхъ лѣтъ) este o istorie a Rusiei Kievene de pe la 850 până la anul 1110, scrisă prin anul 1113 în Kiev. Această lucrare este considerată una dintre sursele fundamentale folosite pentru interpretarea istoriei timpurii a slavilor răsăriteni.
Doru Popescu cel CARE ARE ca ȚARĂ de BAȘTINĂ chiar ROMÂNIA (fiind născut in Craiova, ROMÂNIA și astăzi locuind în BUCUREȘTI, capitala ROMÂNIEI) și CARE ARE ca RELIGIE, cea CREȘTIN-ORTODOXĂ, a lui EL/ELOHIM cel URANIC (fiind botezat in acest rit tot in Craiova, ROMÂNIA), a CITIT cu MULT mai MULTĂ istorie a TARAMURILOR cele SLAVE, de la est de Prut, din Antichitate și până astăzi, decât khazarul cel caduc numit Charlie, turcitul cel mozaicat. CĂRUIA ii pot ÎNSĂ imprumuta Cronici vechi ale neamurilor celor ce au migrat și s-au creștinat, in lumea varega și slavă de la est de noi, folosind o scriere inventată de către macedo-ROMÂNII Chiril și Metodiu, pe la anii 800 AD.
Doru Popescu cel CARE ARE ca ȚARĂ de BAȘTINĂ chiar ROMÂNIA (fiind născut in Craiova, ROMÂNIA și astăzi locuind în BUCUREȘTI, capitala ROMÂNIEI) și CARE ARE ca RELIGIE, cea CREȘTIN-ORTODOXĂ, a lui EL/ELOHIM cel URANIC (fiind botezat in acest rit tot in Craiova, ROMÂNIA), a CITIT cu MULT mai MULTĂ istorie a TARAMURILOR cele SLAVE, de la est de Prut, din Antichitate și până astăzi, decât khazarul cel caduc numit Charlie, turcitul cel mozaicat și CĂLĂTOR. CĂRUIA ii pot ÎNSĂ imprumuta, dacă aflăm ADRESA unde s-a născut și locuiește in prezent, Cronici vechi ale neamurilor celor ce au migrat și s-au creștinat, in lumea varega și slavă de la est de noi, folosind o scriere inventată de către macedo-ROMÂNII Chiril și Metodiu, de pe la anii 800 AD.
Suedezii aia de care vorbitzi se auto-denumeau „Rushi” pentru ca venisara din provincia Roslagen numita asha shi azi in Suedia. Nu mi-e prea clar de ce se numeshte provincia din Suedia asha: Roslagen=Tzara Rushilor dar se pare ca este legat de verbul to row=a vasli caci Rushii din Roslagen erau navigatori care au vaslit pana in Groenlanda.
Varegi este numele sub care vikingii erau cunoscuți de către greci și slavii de est, care în secolele al IX-lea și al X-lea au migrat pe teritoriul actual al Rusiei, Belarusului și Ucrainei, punând bazele statului rus. Au navigat de la nord la sud pe cursurile Prutului, Nistrului, Niprului și Volgăi atât pentru a face comerț, cât și în expediții de jaf. Au atacat pe mare Constantinopolul, dar nu au reusit să-l cucerească. Au ajuns să facă comerț cu arabii; arheologii au găsit monede arabe în toate localitățile vikingilor.
De la varegi a ajuns în limba română cuvântul „târg”, posibil prin intermediul slavilor. Cronica lui Nestor sau Cronica vremurilor trecute conține o listă a târgurilor din Moldova în care se remarcă Askâi Torg (Târgul Iașilor) și Romanov Torg (Târgul Roman). În limbile scandinave cuvântul există și astăzi în forma „torg”. Cuvântul „viteaz”, care aparent are o origine slavă, este considerat ca un cuvânt derivat din „viking”. Cuvântul „chiovean” este de asemenea legat de varegii din Kiev, însemnând mai recent căruțaș, negustor. Harta numelor românești indică o frecvență mare a acestui nume (Chioveanu) in judetele din apropierea Dunării (Brăila, Ialomița) fiind posibil denumirea locală dată varegilor. In limba română, cuvântul „baranga” vine din mediul bizantin și se referă la varegi. Se dau și termeni derivați în toponimia românească, de tip vareg: Baranga, Baranca, Bărangi, Barangești, si Bărăgan.