Începând cu 1 iulie 2018, din cauza neefectuării plăților în anul precedent, România a pierdut dreptul de vot în cadrul…
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de miercuri, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la…
România este pe locul 123 din 143 de țări la nivel global și pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al…
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie integrată din Europa de Sud-Est, va construi, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), societate deținută de statul român, prin Ministerul Energiei, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de circa 450 MW.
Rusia continuă să reducă fluxurile de gaze ca parte a strategiei lor de război, prețurile nu sunt realiste și, astfel, și-au pierdut importanța pentru a conduce comportamentul pieței
Pentru a face față crizei provocate de pandemie, producătorii și furnizorii au reacționat prin reduceri drastice ale stocurilor și comenzilor de semiconductori.
IRCC sau Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor a fost gândit de către Guvernul României ca o…
E vorba despre un gazoduct ce poate aduce gaze naturale din Grecia spre România și Ungaria, via Bulgaria, și care a fost amânat de autoritățile bulgare și elene timp de peste un deceniu
Este o creștere uriașă față de august 2021, când prețul pâinii era…
Consumatorul vulnerabil de energie este „persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau…
Amendamentele aprobate în Senat, la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 119/2022 pentru…
Conform ASF, societățile de asigurare înregistrate în România au realizat Prime Brute Subscrise (PBS) de 8,76 miliarde de lei, în prima jumătate a acestui an.
Documentul relevă însă și alte câteva aspecte interesante. Astfel, deși se observă o creștere a numărului de contribuabili care au…
Laurențiu Urluescu, președintele Furnizorilor de Energie din România (AFEER), a dezvăluit într-o conferință de presă că o companie care activează pe piața de furnuzare de curent a fost la un pas de a intra în incapacitate de plată
Mai multe facturi cu valori mari au apărut, brusc, în spațiu public, deși oricine putea citi că sunt regularizări pentru intervale de…
Pentru 25,52% dintre români, cheltuielile cu locuința ocupă 40-60% din venituri. În acest context, românii încep să fie mult mai atenți și prudenți în ceea ce privește alte tipuri de cheltuieli care pot afecta bugetul familiei (ex. vacanțe, ieșiri în oraș etc.) rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro. […]
Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, refuză să discute despre sistemul de apărare antirachetă sau despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar spune
Perioada dificilă prin care trec debitorii ca urmare a situației economice generale și a creșterii dobânzilor îi face pe români să fie
Dacă sesizați activități suspecte/necunoscute în contul dumneavoastră și știți că nu ați furnizat datele cardului dumneavoastră niciunei altei persoane, puteți proceda în felul următor:
Apetitul românilor pentru achiziții imobiliare în afara granițelor țării este în creșetere anul acesta cu 50%, față de 2021
Un preț plafonat pe grupe de consumatorii casnici în funcție de tipul de consum, concomitent cu programe de mediatizare a necesității de economisire a energiei (…)
Experți de la Agentia Internatională pentru Energie Atomica (AIEA) a fost în România cu o misiune de tip SEED pentru a verifica (…)
Oare cum se numește o astfe de acțiune care scoate bani dintr-o societate de stat și îi va băga în buzunarul unor entități private, printr-o Decizie a statului?
”După ce au fost îndrumați să facă economie la energie electrică, pentru că astfel vor beneficia de preț plafonat, oamenii constată că…
Reprezentanții ONG-ului Pro Infrastructură susțin că este un record mondial.
Proiectul de lege interzice autorităților și instituțiilor publice de la nivel central și local să achiziționeze și să utilizeze…