Peste 800 de persoane care au primit ilegal grade militare au fost degradate de către ministrul apărării, Corneliu Dobriţoiu.
Liderii ARD au inaugurat, duminică, sediul de campanie al alianţei, în fosta bibliotecă a Ambasadei SUA la Bucureşti. „Închirierea acestui spaţiu costă 30.000 de euro pe perioada întreagă a campaniei, bani plătiţi de organizaţia de Bucureşti din contribuţia candidaţilor”, a susținut liderul PDL, Vasile Blaga. Blaga a mai spus că din acest sediu va fi […]
Un om de afaceri din judeţul Bacău, în vârstă de 60 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, duminică după-amiază, după ce a fost împuşcat la o partidă de vânătoare. Bărbatul de 60 de ani, proprietarul unei pensiuni turistice din judeţul Bacău, a fost împuşcat în şold, fiind transportat la spital pentru acordarea […]
Preţul benzinei şi motorinei va scădea din nou la pompele Petrom. Modificările vor fi operate în noaptea de sâmbătă spre duminică. Petrom va ieftini benzina şi motorina comercializate în staţiile proprii cu 9 bani şi respectiv 6 bani pe litru, potrivit ECONOMICA.net.
Antrenorul lui Lucian Bute, Stephan Larouche, a declarat după meciul câştigat de român în faţa boxerului rus Denis Gracev că i-ar fi plăcut mai multă fluiditate în prestaţia elevului său şi că i-ar acorda acestuia nota 6 sau 7 din 10. „A trăit ceva dificil. Având în vedere rezultatul ultimului său meci, cu Carl Froch, […]
Doi tineri, un englez şi unul israelian, sunt cercetaţi de poliţiştii constănţeni în stare de arest preventiv, după ce, ajutaţi de un complice, tot cetăţean străin, au jefuit un tânăr cu cetăţenie germană, peste care au intrat în casă şi i-au furat 900 de lei, toţi patru fiind studenţi la Constanţa. Potrivit poliţiştilor constănţeni, în […]
Programul partidelor care vor avea loc, joi, 8 noiembrie, în etapa a patra a fazei grupelor Ligii Europa arată astfel: Ora 20.00 Grupa A: Anzhi Mahacikala (Rusia) – Liverpool (Anglia) – ora 19.00 Udinese (Italia) – Young Boys (Elveţia) Grupa B: Academica Coimbra (Portugalia) – Atletico Madrid (Spania) Viktoria Plzen (Cehia) – Hapoel Tel-Aviv (Israel) […]
Echipa Cehiei a câştigat pentru al doilea an consecutiv Cupa Federaţiei la tenis feminin, după ce s-a impus cu 3-1 finala cu Serbia, graţie victoriei facile a Luciei Safarova în faţa Jelenei Jankovic, 6-1, 6-1, duminică, la Praga, anunţă AFP, citată de Agerpres. În cursul aceleiaşi zile, sârboaica Ana Ivanovic a trecut de Petra Kvitova […]
Paza de coastă italiană a recuperat duminică şapte cadavre, după naufragiul unei ambarcaţiuni cu imigranţi ce se îndrepta spre Italia, între coastele libiene şi insula Lampedusa, bilanţul tragediei ajungând astfel la zece morţi, a transmis agenţia de presă Ansa, citată de AFP. Paza de coastă italiană recuperase sâmbătă noaptea cadavrele a trei femei. Totodată, paza […]
Doi poliţişti au murit în SUA, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit. Cei doi participau la operaţiunile de căutare a unui copil dispărut. Elicopterul s-a prăbuşit în plină stradă, după ce a lovit firele electrice. „Cercetam dispariţia unui copil în vârstă de 9 ani. Ofiţerii de pe elicopter au fost chemaţi pentru […]
Șaptesprezece persoane, printre care şi doi copii au fost rănite, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs la marginea municipiului Târgu Jiu. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut după ce o femeie din Hunedoara care conducea un autoturism şi venea de pe un drum lateral, din partea dreaptă, nu s-a oprit în intersecţie şi a intrat în plin într-un […]
Patru nave guvernamentale chineze au intrat duminică în apele teritoriale ale insulelor administrate de Japonia, dar revendicate de China, la numai două zile de la ultima intruziune de acest gen, a anunţat paza de coastă niponă, informează AFP. Aceste nave de supraveghere maritimă au intrat în jurul orei locale 12.00 (5.00, ora României) în zona […]
Un puternic incendiu a izbucnit, duminică, în jurul orei 11.00 la o locuinţă din Predeal, iar după aproximativ două ore un bătrân de 80 de ani, proprietarul locuinţei, care a rămas blocat la mansardă, a fost găsit mort de către pompieri. Fiul proprietarului i-a anunţat pe pompieri că tatăl său, în vârstă de 80 de […]
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Vaslui, a fost găsit mort, duminică, în condiţii suspecte, în apropierea unei biserici din localitatea Vultureşti, poliţiştii luând în calcul atât ipoteza unei sinucideri, cât şi varianta ca vasluianul să fi murit de frig. Potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti vasluieni, tânărul a fost găsit fără […]
Un grav accident de circulaţie s-a produs, duminică dimineaţă, în Constanţa. Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 06.00, pe drumul naţional 22 C, la ieşirea din Constanţa înspre Ovidiu. Maşina în care se aflau patru tineri a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un parapet de pe marginea drumului. Şoferul şi-a pierdut viaţa, […]
Paza de coastă italiană a recuperat sâmbătă noaptea cadavrele a trei femei, care au murit în naufragiul unui vas cu imigranţi ce se îndrepta spre Italia, între coastele libiene şi insula Lampedusa, relatează agenţia de presă Ansa, informează AFP. Totodată, paza de coastă a salvat 62 de bărbaţi şi opt femei, dintre care una însărcinată, […]
Colegiul Director Naţional al PDL se reuneşte duminică la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă care precede lansarea candidaţilor Alianţei România Dreaptă la alegerile parlamentare şi a programului politic de guvernare a alianţei. CDN al PDL se va desfăşura cu începere de la ora 18,00, la sala de grup a deputaţilor democrat-liberali. Surse din PDL au precizat […]
Omul de afaceri Constantin Bădescu, dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, s-a predat Poliţiei sâmbătă seară, ceilalţi patru bărbaţi cu mandate de arestare în dosarul de evaziune fiscală cu 12 milioane de euro prejudiciu fiind în continuare daţi în urmărire şi în consemn la frontieră. Constantin Bădescu a fost încarcerat în arestul […]
Daniel Ruse, liderul reţelei care se ocupa cu fraude bancare în zona Olteniţa, nu s-a predat la poliţie. Ruse a primit mandat de arestare pentru 29 de zile, sâmbătă seara. Alături de el, a fost arestat şi Mihai Stan şi fostul general DIE, Dragoş Diaconescu. Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte Băncii Române de Dezvoltare (BRD), va […]
Clasament: 1. Steaua Bucureşti 13 10 2 1 28-10 32 puncte 2. Pandurii Târgu Jiu 13 8 2 3 22-16 26 3. FC Vaslui 14 6 4 3 25-16 25 4. Astra Giurgiu 13 7 3 3 27-17 24 5. CFR Cluj 14 6 4 4 29-17 22 6. Petrolul Ploieşti 13 6 4 3 […]
Traian Băsescu se află, de sâmbătă, în staţiunea Sinaia, de pe Valea Prahovei, unde îşi sărbătoreşte ziua de naştere, fiind cazat la Castelul…
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a cerut, sâmbătă, părinţilor să menţină dialogul cu şcoala înainte de apariţia unor stări confictuale întrucât este adepta dialogului, şi nu a unor măsuri coercitive, acestea fiind soluţia extremă în situaţiile grave. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a participat, sâmbătă, la Adunarea naţională a Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul […]
Luni în vestul, centrul şi nordul ţării norii se adună treptat şi aduc ploi ce pot cumula şi 20 litri pe metru pătrat, dar vântul care suflă tot mai intens dinspre sud nu lasă temperaturile să scadă. În restul teritoriului, ziua începe cu ceaţă, posibil asociată izolat cu burniţă, dar se risipeşte repede şi cerul […]
Grănicerii americani au rămas uluiţi în faţa unei descoperiri rare: o maşină de teren căţărată pe gardul ce separă SUA de Mexic. Traficanţii de droguri au găsit întotdeauna o modalitate de a trece graniţa din Mexic în SUA, în ciuda zidului ridicat de autorităţile americane. Inventivitatea fără margini a traficanţilor s-a împotmolit însă, de data […]
Omul de afaceri Constantin Bădescu şi ceilalţi patru bărbaţi arestaţi preventiv în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 12 milioane de euro au fost daţi în urmărire generală şi în consemn la frontieră, potrivit Mediafax.ro. Potrivit adjunctului şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, comisar şef Alexandru Stoica, mandatele de arestare trebuie puse în […]
