Șaptesprezece persoane, printre care şi doi copii au fost rănite, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs la marginea municipiului Târgu Jiu.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut după ce o femeie din Hunedoara care conducea un autoturism şi venea de pe un drum lateral, din partea dreaptă, nu s-a oprit în intersecţie şi a intrat în plin într-un microbuz de transport persoane care circula regulamentar şi care, în urma impactului puternic, s-a răsturnat, transmite corespondentul Mediafax.
Femeia se afla în maşină împreună cu soţul său, cu soacra sa şi cu fetiţa în vârstă de trei luni, niciunul neavând răni care să necesite transportarea lor la spital.
După ce s-a răsturnat, microbuzul a acroşat un autoturism Dacia Logan, condus de un bărbat care a fost şi el rănit.
Accidentul, în urma căruia trei maşini au fost avariate, s-a petrecut la câteva sute de metri de sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, ceea ce a permis intervenţia rapidă la faţa locului a echipajelor din cadrul inspectoratului, în zonă venind, de asemenea, mai multe ambulanţe care au preluat răniţii şi i-au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu cu diferite răni, fără a le fi însă pusă viaţa în pericol, potrivit primelor evaluări ale medicilor.