cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Mai multe persoane, printre care şi membri ai clanului Ghenosu, au fost implicate, marţi, într-un scandal, în comuna dâmboviţeană Băleni, pornit de la vânzarea unui autoturism, pentru prinderea şi reţinerea infractorilor fiind nevoie de intervenţia lucrătorilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă şi a jandarmilor, informează Agerpres.

Parlamentul ucrainean a adoptat marţi o rezoluţie prin care renunţă la schimbarea orei, menţinând ora de vară (GMT+3), după exemplul Rusiei, ţară vecină, transmite Mediafax, preluând AFP. Textul, votat de 266 de deputaţi dintr-un total de 450, a fost propus de un deputat din cadrul majorităţii proprezidenţiale, Oleg Nadoşa, care l-a prezentat ca o măsură […]

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţională a Sidicatelor Libere din România – Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian au anunţat, miercuri, decizia de a se suspenda pe o perioadă nedeterminată din toate comisiile de dialog social şi din Consiliul Economic şi Social (CES), potrivit mediafax.ro.

Site-ul Full Tilt Poker este acuzat că ascunde, de fapt, o uriaşă schemă „Ponzi”. Procurorii americani acuză compania că au fraudat jucătorii cu peste 440 mil. dolari Howard Lederer, supranumit „Profesorul de Poker” şi multiplul campion mondial Christopher Ferguson sunt proprietarii site-ului Full Tilt Poker. Cei doi sunt acuzaţi că şi-au plătit peste 440 milioane […]

Franţa şi Germania se opun, la fel ca Olanda, compromisului privind integrarea în două etape a României şi Bulgariei la Schengen, potrivit unor diplomaţi europeni, relatează cotidianul austriac Kurier, citat de agenţia de presă bulgară Focus. Finlanda se va alătura Olandei cu un vot negativ în Consiliul JAI programat la 22 septembrie au declarat pentru MEDIAFAX surse europene.

Austria şi Ungaria cer sprijin pentru paza frontierei Schengen

Ministerul Finanțelor are în vedere un sistem de taxare a băncilor, care să garanteze o partajare corectă a greutăţilor induse de criza financiară. Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Gheorghe Gherghina avertizează că este necesară menţinerea unui echilibru între veniturile ce s-ar putea obţine suplimentar și impactul asupra sistemului bancar. „Resursele directe ale Comisiei Europene […]

Turcia a întrerupt dialogul cu Siria şi are în vedere sancţiuni împotriva Damascului, în urma reprimării manifestaţiilor de contestare a regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat primul ministru turc Recep Tayyip Erdogan, după întrevederea avută, marţi, la New York cu preşedintele american Barack Obama, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Am rupt discuţiile mele cu administraţia […]

Trei bărbaţi din municipiul Curtea de Argeş, suspectaţi că fac parte dintr-o grupare specializată în producerea şi vânzarea de permise de conducere false, au fost conduşi miercuri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş pentru audieri, în urma unor percheziţii efectuate la domiciliile lor, potrivit Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, comisarul […]

Cu ocazia ceremoniei de învestitură în funcţia de ministru al afacerilor auropene a lui Leonard Orban, preşedintele Băsescu a susţinut un discurs. După ce l-a asigurat pe noul ministru de sprijinul său, şeful statului nu a pierdut prilejul să-şi exprime nemulţumirea, de această dată ţinta criticilor sale fiind funcţionarii publici. „Chiar dacă am regretul despărţirii […]

Un proiectil din al Doilea Război Mondial a fost găsit în faţa unei şcoli din Capitală, informează realitatea.net. Şcoala unde a fost găsit proiectilul se află în Drumul Taberei din Capitală. „Specialiştii sunt la faţa locului să ridice proiectilul care va fi distrus într-un poligon autorizat. Curioşii sunt ţinuţi la distantă de curioşi. Nimeni nu […]

Rusia a lansat cu succes miercuri un satelit militar, într-o operaţiune care a fost amânată trei săptămâni, după eşecul lansării unei rachete Proton, a anunţat Agenţia spaţială rusă Roskosmos. „O rachetă Proton-M lansată de la cosmodromul Baikonur (Kazahstan) la 2.47, ora Moscovei (1.47, ora României) a plasat pe orbită un satelit pentru Ministerul Apărării”, a […]

O echipă internaţională de cercetători, condusă de Adriano Boasso de la Imperial College London, a descoperit o metodă pentru a preveni daunele cauzate de virusul HIV asupra sistemului imunitar, descoperire ce ar putea conduce la dezvoltarea unui vaccin pentru SIDA, relatează FoxNews, potrivit antena3.ro. Oamenii de ştiinţă din Statele Unite şi Europa au descoperit că […]

Cu totii ne dorim o inima sanatoasa. Insa nu toti facem si ceea ce trebuie pentru asta. Dovada stau statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, potrivit carora peste 17 milioane de oameni mor in fiecare an din cauza bolilor cardiovasculare, iar in 2030 se va ajunge la un numar de peste 23 de milioane de decese.  […]

Clădirea unui tribunal districtual din centrul Amsterdamului a fost grav avariată de o explozie petrecută în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a informat poliţia olandeză, citată de Reuters, potrivit Agerpres. „Nu putem spune ce fel de explozie a fost. Ancheta este în desfăşurare”, a declarat o purtătoare de cuvânt. Geamurile de mai multe etaje […]

In zilele noastre asteptarile de la femei au crescut, nu mai este suficient sa fii mama, ci trebuie sa fii supermama. Supermamele trebuie sa rezolve probleme legate de familie, munca si relatii fara a da semne de esec in vreun segment. Este o lume mereu agitata, cu intreruperi constante si cu prioritati greu de stabilit. […]

Un CV bine facut ti-a asigurat prezentat in finala, insa trebuie sa lupti pentru a o castiga. Iar modul in care te prezinti la interviu face diferenta intre semnarea unui nou contract sau vizita la fortele de munca pentru vizarea carnetului de somer. Tocmai de aceea este important sa te pregatesti temeinic pentru a trece […]

Cateodata femeile tind sa cada intr-o situatie de confort care presupune anumite obiceiuri: abia asteptam sa ajungem acasa, la papucii nostri pufosi, abia asteptam sa ne cufundam in canapeaua moale a sufrageriei noastre si sa comandam ceva bun de la restaurantul chinezesc preferat, abia asteptam sa urmarim serialul preferat, fara sa ne deranjeze nimeni. Dar […]

Regele Mihai va fi invitat, la iniţiativa PNL, în sedinţa solemnă a Parlamentului, la 25 octombrie, cu ocazia zilei sale de naştere. Propunerea liberalilor a fost sprijinită  de PSD, iar balanţa a fost înclinată de UDMR. Doar cinci deputaţi PDL au votat pentru, trei s-au opus, iar restul s-a abţinut, scrie Adevărul. Regele se va adresa Camerelor […]

Academia Română nu a convenit încă forma în care va schimba sensul cuvintelor „ţigan” şi „jidan” din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), din cauza nefinalizării discuţiilor cu cele două comunităţi, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române şi director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”.  „Institutul de […]

Când s-a prefăcut că dorește condamnarea comunismului, președintele Traian Băsescu era, de fapt, invidios pe dictatorul Nicolae Ceușescu, tocmai de aceea a dat verde la mineritul cu cianură, la Roșia Montana, afirmă analistul politic Zoe Petre, pe blog.„Cred că aceia dintre noi care am avut parte de „Epoca de Aur” ne amintim de povestea conferinței […]

Conferinţa de deschidere a proiectului ”Promovarea medierii în cauzele transfrontaliere în materie civilă”, organizată de Ministerul Justiţiei, în perioada 21-22 septembrie, este transmisă online pe site-ul MJ: www.just.ro. MJ a luat această decizie ca urmare a numeroaselor solicitări din partea celor interesaţi de acest subiect. Potrivit MJ, proiectul are drept scop promovarea medierii în cauzele […]

Supermamele trebuie sa rezolve probleme legate de familie, munca si relatii fara a da semne de esec in vreun segment. Este o lume mereu agitata, cu intreruperi constante si cu prioritati greu de stabilit. Lucruri importante trebuie rezolvate peste tot, desi timpul este limitat si resursele la fel.Sotii adesea nu inteleg toate provocarile cu care […]

România va înregistra în acest an o producţie record de floarea soarelui, de peste 1,6 milioane tone, în condiţiile în care anii trecuţi recolta nu a depăşit 1,2-1,3 milioane tone, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. „Cred că anul acesta la floarea soarelui producţia va fi un record absolut. Vom […]

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Andrei Marga, se gândeşte să părăsească universitatea la conducerea căreia a fost aproape 20 de ani. El ar putea preda la o universitate din străinătate din 2012, potrivit realitatea.net. n martie 2012, mandatul de rector al lui Andrei Marga la Universitatea „Babeş-Bolyai” se încheie. Întrebat ce planuri de viitor […]

Teo Trandafir este din nou la Viena şi astăzi va suporta o nouă intervenţie chirurgicală la Clinica AKH din capitala Austriei. De această dată însă, vedeta TV va avea parte de o operaţie simplă şi, probabil, fără complicaţii, informează libertatea.ro. Teo a ajuns în Viena acum două zile, încrezătoare şi plină de viaţă. De altfel, […]