O dietă bogată în proteine, dar lipsită de carbohidrati si grasimi saturate contribuie din plin la reducerea grasimii abdominale si la cresterea masei musculare, mai ales daca proteinele provin din produse lactate. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetatorii canadieni de la Universitatea McMaster din Ontario. La studiu au participat femei fara probleme de […]
Prim-vicepreşedinte PDL Sorin Frunzăverde a declarat marţi, înainte de şedinţa Biroului Naţional al partidului (BPN), că noul ministru pentru Afaceri Europene va fi numit în următoarele zile şi că acesta va fi probabil Leonard Orban, potrivit Agerpres. „Eu cred că este o chestiune de câteva zile până va fi numit. Probabil Leonard Orban. Da, aşa […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, marţi, la începutul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului, că USL va introduce o moţiune privind eliminarea subvenţiilor la căldură, adăugând că vor fi organizate dezbateri cu primarii marilor municipii din judeţe care sunt afectate de măsura Guvernului Boc. ”Mi-aş dori să fie din partea USL, a PSD nu […]
În luna septembrie, presa economică realizează pe baza datelor oficiale publicate de Ministerul Finanţelor clasamentele domeniilor specializate.
Niciodata o vizită oficială nu a fost atît de misterioasă. Cultivă oare Cotrocenii misterul ? Vrea Băsescu să o facă pe interesantul menținind ambiguitatea pînă în ultima clipă ? Nu știm, dar din comunicatul de la București, alta dată pline de detalii, nu aflăm lucruri simple – cît va dura, cu cine se va întîlni, […]
Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că trebuie ‘evitat orice proces incontrolabil în zona euro’, referindu-se la un eventual faliment al Greciei, situaţie dezbătută cu insistenţă în ultimele zile în Germania, informează AFP, potrivit Agerpres. ‘Lucrăm cu toate mijloacele disponibile pentru ca această situaţie să nu se producă’, a declarat Angela Merkel într-un interviu […]
Inna a lansat în acestă vară un nou videoclip, pentru piesa „Club Rocker”, iar unele imagini sunt extrem de provocatoare, artista fiind dezbrăcată de câteva femei. Zilele trecute, ea şi-a postat poze incendiare dintr-un viitor pictorial, scrie realitatea.net.
Vă amintiţi când Mihai Stoica a pocnit un suporter chiar pe Ghencea, supărat că acesta îl critica aspru şi în termeni nu tocmai ortodocşi pe Dică? Meme a recidivat la Mediaş, scrie GSP. Umilinţa îndurată de Steaua în meciul cu Gaz Metan l-a făcut pe Mihai Stoica să cedeze nervos. La întoarcerea la hotel, managerul […]
Dacă situația din sondajele de opinie nu se schimbă nici la jumătatea lui 2012, sponsorii PDL vor da bani și USL, pentru a nu facilita nici un antagonism viitor cu actuala opoziție, afirmă analistul politic Stelian Tănase, în exclusivitate pentru Inpolitics.„Amorțeala verii a luat sfârșit. Se pregătesc marile meciuri politice. Momentan, e doar joc de […]
Noua Lege a Educației va produce schimbări pozitive în sânul școlii românești, susține ministrul Elena Udrea, pe blog, în timp ce își manifestă speranța ca BAC-ul să nu mai aducă niciodată atâtea rezultate dezastruoase.„Mult timp, în mintea mea, startul anului şcolar echivala cu începutul anului. Mai simplu, începerea şcolii era ziua cea mai importantă a […]
2012 va fi cel mai tensionat an politic din ultimii 10 sau chiar 20 de ani, afirmă sociologul clujean Vasile Dâncu, pentru Inpolitics„Semn că urmează un an politic cu o miză uriașă, pentru prima dată în istoria postdecembristă, nici vara nu a fost una liniștită. Știrile politice nu au fost doar mondene iar la școlile […]
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, Decretul privind numirea lui Valeriu Turcan în calitatea de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român, conform Administraţiei prezidenţiale, scrie realitatea.net.
Preşedintele Traian Băsescu va merge la Pentagon. Întâlnirea cu secretarul Apărării va avea loc la ora 0.30 (ora României). Se va semna tratatul scutului antirachetă, potrivit realitatea.net.
Realizatorul TV Andrei Gheorghe îşi caută dreptatea în instanţă. El a cerut ieri anularea unui proces-verbal prin care a fost amendat de Poliţia Voluntari pentru că nu şi-ar fi înregistrat câinele, din rasa rottweiler. Andrei Gheorghe s-a prezentat luni la Judecătoria Buftea, la procesul prin care cere anularea procesului-verbal de contravenţie, prin care a fost […]
Preţurile la apa potabilă au crescut în vara aceasta. În unele oraşe, oamenii trebuie să plătească şi cu 25% mai mult, informează realitatea.net. Un metru cub de apă costă în Bacău 3,25 de lei. Ultima a fost în acest an pe 14 iulie de la 3,12 lei pe metru cub de apă, la 3,25 de […]
Uraganul Katia, care s-a abătut luni asupra sudului şi centrului Scoţiei, Irlandei de Nord şi asupra unor zone din Anglia şi Ţara Galilor, a avariat zeci de autoturisme şi a lăsat mii de apartamente fără curent electric, relatează BBC Online, potrivit Agerpres. Cel puţin o persoană a murit – şoferul unui autoturism ce a fost […]
Femeile însărcinate ar putea aştepta până la naştere ca să afle dacă vor avea fetiţă sau băiat. Consiliul Europei a adoptat un proiect de rezoluţiie prin care le cere medicilor să nu mai dezvăluie sexul copilului, înainte de naştere. Instituţia a luat această decizie pentru a reduce numărul avorturilor selective. Potrivit organizaţiei, tot mai multe […]
Luat de valul festivităților școlare de început de an care aveau loc la Liceul Grigore Moisil din Capitală, ministrul comunicațiilor, Valerian Vreme, a spus ce şi cât gândeşte. „Să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine”. Ministrul a provocat amuzament în rândul asistenței, iar primarul sectorul […]
Preşedintele Traian Băsescu face o vizită de lucru de o zi în Statele Unite, o întâlnire cu Barack Obama nefiind confirmată oficial până în acest moment, nici de Palatul Cotroceni, nici de Casa Albă, scriu jurnaliştii de la Gândul. Secretarul de presă al lui Barack Obama care a prezentat agenda preşedintelui american nu a făcut […]
La Început a fost Albă ca Zăpada, apoi Zeus a făcut prin apostolii săi Mișcarea Populară. Cam așa s-ar putea traduce mișcările de pe scena politică românească legate de crearea unui nou partid politic, care mai înainte de a fi nou, trebuie să fie o contrapartidă a Uniunii Social Liberale. Din păcate pentru mulți dintre […]
Cu totii stim ca cei mici sunt critici aspri, in special cand vine vorba de mancare. Ori ca e prea rece, ori ca e prea calda, ori ca nu arata bine, ori ca nu are gustul bun, ei tot timpul gasesc cate o scuza pentru a nu manca. Cu pachetelul ce care pleaca la scoala […]
Ieri ati aflat care sunt analizele medicale pentru care orice barbat, chiar daca este sanatos, trebuie sa le faca. Cititi in continuare o lista de teste pe care o femeie trebuie sa le faca in mod periodic. 1. Testul de depistare a cancerului la san O depistare precoce a cancerului la san creste simtitor sansele […]
Cand e vorba despre slabit toata lumea este gata sa-ti ofere sfaturi. Oricum acesta este un subiect plin de mituri si retete care de cele mai multe ori se bat cap in cap. Nu este de mirare ca atat de multi oameni raman supraponderali dupa nenumarate incercari fara succes de a da jos kilogramele in […]
Consiliul Superior al Magistraturii se opune ca judecătorii Curţii Constituţionale să ajungă magistraţi la instanţa supremă. Judecătorii Curţii Constituţionale vor să promoveze la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), după expirarea mandatului de nouă ani, la fel ca orice alt magistrat de carieră. Din cei nouă judecători de la CC, niciunul dintre aceştia nu […]
De la Popeye Marinarul incoace, sau poate si dinainte, toata lumea stie ca spanacul e bun pentru sanatate datorita continutului de fier. Acesta ne face mai puternici astfel incat putem scapa de anemie. De multe ori, Fier este ce primim si de la medic pentru preventia si tratamentul anemiei. Studiile arata insa ca unul dintre […]
