Vaccinurile împotriva gripei H1N1 livrate statului francez în timpul pandemiei din 2009-2010 şi rămase neutilizate vor fi incinerate până la finalul lui noiembrie, anunţă AFP. Au fost comandate 94 de milioane de doze de vaccin, iar companiile farmaceutice au livrat 44 de milioane, ulterior comanda fiind anulată. Dintre cele 44 de milioane de doze au […]
Senatorul Dan Voiculescu a adresat o scrisoare Consiliului Superior al Audiovizualului din Franţa în care solicită sancţionarea realizatorilor emisiunii „Les Guignols de l’Info”, de la Canal+, care „au folosit expresii jignitoare la adresa românilor”, în contextul meciului de fotbal dintre România şi Franţa. „Vă scriu în calitate de cetăţean european: nu de vicepreşedinte al Senatului […]
Firma Rosal aparţinând deputatului PDL Silviu Prigoană a câştigat, luni, licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu, cu o ofertă totală de 34 de milioane de lei. Preşedintele comisiei de licitaţie, viceprimarul Laszlo Attila, a declarat, luni, pentru Mediafax, că firma Rosal şi-a adjudecat licitaţia deoarece a avut preţul […]
Procesul fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, acuzată de abuz de putere, a fost suspendat până la 27 septembrie, a anunţat judecătorul, potrivit AFP, citată de Mediafax.ro. Suspendarea procesului are legătură cu negocierile privind un acord de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană, care a criticat deschis cazul Timoşenko, afirmă influentul cotidian Dzerkalo Tyjnia. Decizia are […]
Bucureştiul ocupă locul 17 într-un top mondial al satisfacţiei clienţilor hotelurilor, primele trei poziţii fiind adjudecate de Varşovia, Helsinki şi Tokyo, potrivit hotel.info, serviciu de rezervări care acoperă peste 210.000 unităţi de cazare din întreaga lume. Astfel, Varşovia s-a clasat pe primul loc la nivel mondial, cu un mic avans şi 7,62 puncte în evaluarea […]
Norvegienii votează luni pentru a-şi alege reprezentanţii în consiliile locale, în primul scrutin organizat după atacurile sângeroase din 22 iulie, când un extremist de dreapta a ucis 77 de persoane, dintre care 69 într-o tabără de tineret a Partidul Laburist, aflat la guvernare, relatează AP, citată de Agerpres. Cel mai recent sondajele preelectoral, publicat luni […]
Firma olandeză Hendriks-Graszoden se va ocupa de furnizarea şi montarea noului gazon pentru Arena Naţională, a declarat, luni, pentru Ziarul Financiar, directorul general al constructorului stadionului Max Bogl, Romeo Boţocan. „Lucrările de înlocuire sunt în plină desfăşurare, primele camioane cu rulourile de gazon au plecat astăzi din Olanda şi vor ajunge miercuri în ţară. Va […]
Uniunea Europeană a aprobat, luni, prelungirea perioadei în care muzicienii vor primi drepturi de autor pentru operele lor, de la 50 de ani la 70 de ani. Unul dintre cei mai puternici avocaţi ai aprobării măsurii a fost Cliff Richard, al cărui hit „Move It” iesise de sub incidenţa legislaţiei europene privind drepturile de autor. […]
Uzinele Dacia de la Mioveni au ajuns la un volum total de producţie de peste 200.000 de automobile din gama Duster, după un an şi jumătate de la lansarea noului model. „La sfârşitul săptămânii trecute, Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni a fabricat vehiculul Dacia Duster cu numărul 200.000. Maşina, cu echipare Laureate, 4×4, 110 […]
China a recunoscut Consiliul Naţional de Tranziţie al rebelilor libieni ca „autoritatea legitimă” a ţării, a declarat Ministerul de Externe de la Beijing, arătând că CNT şi-a asumat respectarea intereselor chineze în Libia, transmite Reuters. Rusia rămâne acum principala putere care nu recunoaşte regimul rebelilor libieni. Anunţul pecetluieşte total soarta muribundului regim Gaddafi, cu care […]
Prima de risc a României a urcat astăzi cu aproape 5 puncte de bază, la 345 de puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele 11 luni, arată datele Reuters.Un CDS mai mare reprezintă un semnal al scumpirii finananţărilor atât pentru stat, cât şi pentru cei care vor să ia credite de la bănci.
O substanţă extrasă din şofran poate distruge tumorile canceroase din organism într-o singură şedinţă de tratament, terapia având efecte secundare minime, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bradford Medicamentul poate distruge mai multe tipuri de tumori, precum cele mamare, ale prostatei, pulmonare şi intestinale, susţin cercetătorii. În unele teste vizând acest […]
Preşedintele PDL Craiova, Antonie Solomon, a declarat, luni, că există o alianţă PDL-UNPR, iar cele două partide, cel mai probabil, vor avea candidaţi comuni în municipiile reşedinţă de judeţ. ”Mă interesează o candidatură la Primăria Craiova şi mai ştiu că există o Alianţă PDL-UNPR, aşa cum este PNL-PSD, şi probabil că o să fie şi […]
Senatul a aprobat luni înfiinţarea unei comisii de anchetă care să analizeze posibila fraudare a votului de la Neamţ. Comisia va fi înfiinţată la propunerea opoziţiei care susţine că are suficiente probe pentru a demonstra că votul din Neamţ a fost fraudat. În timpul alegerilor, reprezentanţii USL au declarat că votul a fost un rezultat […]
Premierul britanic, David Cameron, care ar fi fost abordat de serviciile secrete sovietice în 1985, ar fi putut fi „un bun agent al KGB”, a glumit preşedintele rus, Dmitri Medvedev, răspunzând întrebării unui jurnalist, scrie Mediafax, preluând AFP. „Sunt sigur că David ar fi fost un foarte bun agent al KGB, dar în cazul acesta […]
Fiul Sorinei Plăcintă, Andrei Plăcintă, a fost audiat, luni, la Tribunalul Bucureşti, în procesul în care este acuzat de tentativă de omor. Plăcintă le-a relatat judecătorilor versiunea sa în privinţa scandalului în care a fost implicat în decembrie 2010. După ce a terminat de povestit ce s-a întâmplat pe 6 decembrie 2010, Andrei Plăcintă a […]
„Haideţi împreună să facem ca persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine şi cu toţii să ştim să utilizăm calculatorul, să utilizăm instrumentele societăţii informaţionale”. Aceste cuvinte au fost rostite de ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, la festivitatea deschiderii anului şcolar de la Liceul Grigore Moisil din Capitală, informează realitatea.net. Vreme s-a […]
Un jucător important din Premier League a fost depistat pozitiv cu cocaină, informează cotidianul The Sun, care precizează că identitatea fotbalistului respectiv va fi dezvăluită într-o emisiune de televiziune, luni seară. Potrivit sursei citate, fotbalistul a fost vândut de un club cu mai multe milioane de lire sterline, iar oficialilor de la noua sa echipă […]
În ultima vreme, în România circulă ideea bizară că Roşia Montană ar trebui să fie exploatată cât mai repede deoarece, printr-un act divin, rezervele de aur ale Băncii Naţionale ar creşte şi astfel România s-ar bucura de „o mai mare securitate”.
La zece ani de la atacurile care au vizat complexul World Trade Center şi Pentagonul, rudele victimelor au primit în total peste şapte miliarde de dolari. O singură familie încă nu a cerut despăgubiri, informează ABC News, citată de Mediafax. În total, 2.983 de familii ale celor care au murit au cerut compensaţii, primind în […]
Ministrul de Interne, Traian Igaş, a dezvăluit unul dintre criteriile disponibilizărilor din poliţie – „n-au avut sânge în instalaţie”. Igaş a făcut declaraţia la Arad, luni, în timp ce dona sânge. „Au fost disponibilizaţi cei care nu au avut sânge suficient în instalaţie şi nu au luat examenul”, a spus ministrul, citat de antena3.ro Traian […]
PDL îl vrea pe Emil Boc şef la Camera Deputaţilor, scrie antena 3, care citează surse din cadrul partidului. Potrivit surselor citate, actualul premier ar urma să candideze pentru postul de deputat lăsat liber la Cluj de Palfi Zoltan, UDMR-istul decedat acum două săptămâni. Candidatura premierului ar fi fost convenită cu preşedintele Traian Băsescu, după […]
Trei sportive din România, Irina-Camelia Begu (locul 38), Simona Halep (locul 42) şi Monica Niculescu (locul 47), sunt clasate în primele 50 de jucătoare din lume, în ierarhia WTA dată publicităţii luni, după finala femninină de la US Open. Begu (foto) a urcat patru locuri şi, cu 1288 de puncte, se află pe poziţia 38, […]
Bursa din Paris şi-a accentuat luni declinul, la peste 5%, după explozia produsă la uzina nucleară franceză din Marcoule. La ora 12:08 GMT, indicele CAC 40 era în scădere cu 5,1%, iar indicele paneuropean FTSEurofirst 300 avea o pierdere de 3,6%. Autoritatea pentru siguranţă nucleară din Franţa, ASN, a anunţat că a avut loc o […]
Competiţia echipajelor de Prim Ajutor reprezentând capitalele ţărilor din regiunea Sud-Est Europeană se va desfăşura în perioada 15-18 septembrie, la Bucureşti, în Campusul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi de Medicină Veterinară din Capitală, informează Crucea Roşie Română. Evenimentul a fost lansat în anul 2005, odată cu încheierea unui acord la care au aderat Albania, Bulgaria, […]
