„La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11,47, un reprezentant al Poştei Române a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la…
Articole scrise de: (G.D.)
Un videoclip publicat pe Twitter arată cimitirul de rachete cu care Rusia a încercat să distrugă Harkiv (Harkov).
„Ne aflăm în faţa celei mai mari crize economice şi sociale de după cel de-al doilea război mondial şi reprezintă un real pericol…
Premierul ucrainean, care urmează să participe luni la forumul economic germano-ucrainean de la Berlin, a acuzat Moscova că vrea „să
Jucătoarele de tenis Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Mihaela Buzărnescu au postat în reţelele de socializare mesaje de susţinere pentru Simona Halep
Rachete rusești au fost observate zburând deasupra regiunii ucrainene Odesa.
Guvernul de la Berlin a anunţat, miercuri, că reuniunea interguvernamentală dintre Germania şi Franţa, programată pentru săptămâna viitoare, va fi…
Miercuri, martorii au auzit cel puțin cinci explozii în Kiev. O alertă de raid aerian a intrat în vigoare la Kiev de la ora locală 12:49 p.m.
Bode scapă basma curată. Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode
Academicianul Eugen Simion, critic și istoric literar, a murit marți. Se afla la Spitalul Elias.
Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a vorbit marți despre situația economică.
Solicitările au fost făcute în conformitate cu prevederile Ordonanței 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și…
„Condamn cu fermitate atacurile cu rachete ale Rusiei împotriva obiectivelor civile din centrul Kievului și alte orașe din Ucraina…
A participat la operaţiunile navale împotriva sovieticilor în perioada 1941-1944, inclusiv la evacuarea trupelor combatante şi a civililor români din Peninsula Crimeea
Reprezentanții studenților consideră că stabilirea la nivel de universitate a limitei privind numărul de mandate ale…
Ţările Uniunii Europene au ajuns miercuri la un acord politic pentru a pune în aplicare al optulea pachet de sancţiuni.
Radu Mihaiu a anunțat că, în urma corelării datelor de la ADP cu cele de la DGVBL, a descoperit că…
a fost surprinsă de pe Manaslu, al optulea cel mai înalt munte din lume, de o mică avalanșă luni dimineață
Și-au completat astfel palmaresul, care cuprindea titlul olimpic şi cel european în această probă.
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă, la New York, că regiunile din Ucraina în care au loc referendumuri vor fi…
Vasile Dîncu va face o vizită oficială în Republica Coreea. El are programate…
Deși prețurile globale ale produselor agricole de bază au coborât de la maximele record din ultimele luni, prețurile locale ale…
Procuratura statului New York a intentat proces, miercuri, împotriva fostului preşedinte Donald Trump şi a organizaţiei care…
Aprobarea emisă de Comisia Europeană s-a bazat pe rezultatele furnizate de un studiu clinic de fază 3 ce a vizat…
În prima etapă, în perioada 19 septembrie 2022 – 7 octombrie 2022, traficul rutier va fi restricţionat, circulaţia desfăşurându-se…
„În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt…