„Operațiunea” de acum are, însă, cîteva particularități față de cea de anul trecut, cînd ultimul mohican liberal a fost înlăturat pentru a face loc unui bețivan mincinos
Sînt convins că dacă oricăruia dintre cititori i s-ar spune că un primar distruge 20 ha de cultură de floarea soarelui doar pentru că așa vrea el, prima întrebare pe care ar pune-o ar fi dacă acela mai este încă în libertate
Multe prostii au debitat de o lună încoace propagandiștii războiului din Ucraina, însă una le întrece pe toate. Autorul este CTP
În afara de „Cotidianul”, Ion Cristoiu și Cozmin Gușă, toată presa fie tace chitic, fie susține cenzura! Spre ce ne îndreptăm cu astfel de complicități?
Ce rost are să ne mai întrebăm de ce rectorul Dan Marcel Iliescu răzbate toate obstacolele ridicate de presă și opinia publică, din moment ce universitatea pe care o conduce (…)
Aceasta a postat pe pagina sa de Facebook din 5 martie a.c. un text referitor la războiul din Ucraina, în care scrie și despre partea de vină a lui Volodimir Zelenski (…)
Ancheta scoate la iveală jocurile politicianiste pe care le face noul director al ICR, Liviu Jicman, membru PNL, fără absolut nici o expertiză în domeniul culturii,
Dacă vor fi lăsați să organizeze această întîlnire, Putin și Zelinski vor putea să înțeleagă că singura variantă în care amîndoi obțin o victorie este cea care aduce PACEA!
toată lumea plînge pe umerii refugiaților din Ucraina, deși, din cei 220.000 care au intrat, peste jumătate au plecat spre Germania, demonstrînd că au vrut să profite de război pentru a ajunge fără vize în Occident.
Nu poate. Nu e în firea lui. Nu i se potrivește deloc să empatizeze cu altcineva în afară de Carmen, soția lui. Orice ar face Klaus Iohannis în fața unor oameni aflați în suferință, îi iese ca dracu’
Celebra deja gafă a lui Mihai Gâdea, în care a comentat la Antena 3, alături de „analistul militar” Radu Tudor și de purtătorul de cuvînt al MApN, o secvență dintr-un joc pe calculator
Așa cum se prefigurează situația din CSM, nu este exclus ca toată tevatura să fie mutată în zona penală, îmbrăcînd din ce în ce mai evident haina unui abuz în serviciu
A schimba sigla, în semn de solidaritate cu Ucraina, înseamnă să renunțăm la echidistanță, într-o chestiune care ține de informarea corectă
Îmi manifest disprețul total față de „șmecherașii” care își sfidează compatrioții și pleacă din țară, deși în Ucraina a fost declarată Legea marțială,
Autoritățile și jurnaliștii români se întrec oră de oră să deplîngă soarta Ucrainei. (…)Dar, toată lumea știe că România are în Ucraina regiuni întregi (…)
Cu o zi înainte ca Vladimir Putin să anunțe că recunoaște cele două republici separatiste din Ucraina, a existat un singur analist (…)
Acest „Război al comunicatelor” dintre DNA și CSM anunță încă de pe acum la ce vom asista după desființarea SIIJ, cînd procurorii DNA vor putea să exercite din nou presiune pe judecători,
Una dintre cele mai grosolane jigniri la adresa magistraților este operațiunea pusă la cale de „Sistem” prin care se vrea aducerea în fruntea CSM a unuia dintre cei mai controversați judecători
Acest document explică încă o dată de ce „Sistemul” a făcut tot ce i-a stat în putință, folosindu-se de cozile sale de topor din Consiliu, ca nici Gabriela Baltag și nici Evelina Oprina să nu ajungă să dețină funcția rotativă de președinte al CSM.
După episodul „Hoțul și prostul”, consumat în Parlament de către ministrul Virgil Popescu și deputatul George Simion, majoritatea parlamentară a votat modificarea Regulamentului Camerei deputaților, prin care sînt sancționate actele de violență fizică și verbală comise de aleși.
Se pregătește terenul pentru ungerea judecătorului Marian Budă în funcția de președinte al CSM, deși abia a intrat ca „interimar” în CSM după pensionarea judecătoarei Mariana Ghena
De ce tace Uniunea Scriitorilor? De ce tace Academia Română? De ce tace ministrul Culturii? De ce tac regizorii, actorii și scriitorii? Știe cineva? Ne întoarcem la perioada stalinistă?
Știți de ce mi-e teamă? Că dacă începe războiul, tocmai vestitorii lui de azi își vor lua pentru ei și pentru copiii lor scutiri de front,
Revoluționarii din cadrul BNR ’89 spun că de mai mulți ani secretariarul de stat pentru revoluționari a devenit „o pepinieră pentru eliberarea certificatelor de revoluționari”!
În 2014, Klaus Iohannis a făcut o declarație extrem de spectaculoasă și corectă, profitînd de faptul că Victor Ponta, contracandidatul său, era acuzat de plagiat.
Ce se întîmplă acum la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu s-a mai întîmplat niciodată, nici chiar în cele mai sinistre alcătuiri ale forului suprem din Justiție.