Ȋn 12 iulie, în capitala Marii Britanii, se dă startul programului Another Europe / O altă Europă, un proiect expozițional derulat în perioada 12 iulie – 9 august 2018.
Cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Arte Vizuale VSLO va avea loc anul acesta în Vama Veche în perioada 19-26 august
Licitația de Artă Postbelică și Contemporană organizată Palatul Cesianu-Racoviță, azi, la ora 19.00
Lumea cinematografiei este în doliu. Maestrul comediei care i-a descris pe italieni nu mai este. Vestea dispariţiei lui a fost anunţată de soţia sa
Miercuri, pe scena Ateneului Român, ansamblul Violoncellissimo va deschide ediţia a VII-a a Festivalul Internațional Vara Magică
Muzeul Național de Artă al României vă invită luni 9 iulie, ora 19.00, la Sala Auditorium, la spectacolul realizat după romanul autobiografic Trăiesc din nou.
Un necunoscut, o cafenea, nevoia de miracole. Tu ce ești dispus să faci ca să obții ce vrei?
Muzeul Municipiului București găzduieşte, până în 4 noiembrie, expoziția Artă și ambient în București – prima jumătate a secolului XX.
Puţine dinastii europene se pot mândri cu o continuitate a regatului comparabilă cu cea a Regatului de Savoia, întinsă din secolul al X-lea până în secolul al XX-lea.
Ieri a debutat la Sinaia primul eveniment major al celei de-a 28-a ediții a Festivalului Național de Teatru: Atelierul Cehov, condus de regizorul Silviu Purcărete.
„Marte”, un dar princiar, retras din licitaţia de la Sotheby’s.
Secvențe muzicale ale unora dintre cele mai iubite formații rock alcătuiesc programul ediției din acest an a proiectului Piano Rocks!
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza la sediu un eveniment de evocare a personalității și activității Marelui Rabin al României, Alexandru Șafran, și un omagiu adus iudaismului român, intitulat Alexandru Șafran – Rezistența spirituală”, despre personalitatea și activitatea Marelui Rabin al României. Participanți: Esther Starobinski-Șafran, profesor emerit de filozofie la Universitatea din […]
Institutul Cultural Român de la Lisabona și Primăria orașului Viseu vor inaugura în 7 iulie, la ora 16.30, la Muzeul Quinta da Cruz, expoziția Azulejo, în viziunea artiștilor români, alcătuită din lucrări de pictură, grafică, sculptură, ceramică și fotografie, ale unor artiști români consacrați sau în curs de afirmare. La vernisaj vor fi prezenți Almeida […]
Un vis al pictoriței Adelia Bogdan, de a vernisa o expoziție personală la Cercul Militar Național, s-a împlinit la 81 de ani.
Filmul O poveste siciliană în regia italienilor Antonio Piazza și Fabio Grassadonia intră în cinematografele din România pe 6 iulie.
Chipuri, locuri/ Visages villages, nominalizat la Oscar 2018, rulează în 16 orașe din România.
Din 29 iunie până în 15 iulie, în oraşul din Umbria se desfăşoară cea de 61-a ediţie a Festivalului de Dans sub direcţia lui Giorgio Ferrara, care propune 110 spectacole.
A fost lansat, în cadrul Festivalului Şcolilor de Film Europene (28-30 iunie) un nou număr al revistei Close up. Film and Media Studies, revista UNATC de studii de film şi media, editată cu sprijinul Uniunii Cineaştior.
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari“, regizat de Radu Jude, este considerat „un semnal de alarmă inteligent”.
Cortina stagiunii 2017-2018 s-a lăsat, într-o plăcută seară de vară, duminică 1 iulie, peste sălile Teatrului Naţional din Bucureşti,
Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului-Concurs de Interpertare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch” debutează astăzi, la Sala Thalia din Sibiu. Ceremonia de deschidere va fi urmată de un recital de pian susținut de Josu de Solaun, laureat al Secţiunii Pian a Concursului Internațional ”George Enescu” 2014. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu. Acţiune […]
ICR Bruxelles organizează o seară literară prilejuită de apariția volumului Histoire de la Transylvanie de Jan de Maere.
Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre cele mai importante proiecte educative marca Radio România, s-a desfășurat pentru al patrulea an școlar consecutiv în școlile românești, grație unui parteneriat Radio România – Ministerul Educației Naționale, derulat începând cu anul 2014. Proiectul urmărește familiarizarea elevilor cu valorile muzicii clasice în mod practic, prin audiția efectivă, […]
Artişti nominalizaţi la Grammy vor cânta la Bucharest Jazz Festival.
Luna iulie reunește din nou la Teatrul Național din Timişoara oameni preocupați de recuperarea prin muzică a trecutului, ca declanșator al evoluției personale.