Liana Ceterchi, spectacol despre viaţa Principesei Ileana

Muzeul Național de Artă al României vă invită luni 9 iulie, ora 19.00, la Sala Auditorium, la spectacolul realizat după romanul autobiografic Trăiesc din nou.

Dramatizat de Edith Negulici, spectacolul este realizat și pus în scenă de către Liana Ceterchi – Asociația Femeilor din Teatru IF…/ …Dacă pentru femei. Video şi sunet: Luca Achim, Teodora Toader

 Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, Asociația Femeilor din Teatru IF, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Național de Artă al României, Arhivele Naționale ale Statului, Asociația România Culturală și Mânăstirea „Schimbarea la Față” din Ellwood City, Pennsylvania, S.U.A., a creat un  spectacol care omagiază memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, Arhiducesa de Austria, un destin care s-a desfășurat între palat și mânăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământări din istoria Europei. Spectacolul Ileana, Principesa de România aduce la lumină o parte esențială din istoria Bucureștiului și a României.

Spectacolul despre viața principesei Ileana este o evocare plină de farmec si dramatism a principalelor momente din viata autoarei si a istoriei trăite.

,,Da, să trăiesc din nou, pentru că după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna România, am fost ca și moartă. Nu împrejurarile au fost greu de suportat, ci însăși nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit  nicio clipă  de necesitatea  fizică a prezenței mele pentru cei șase copii ai mei… Dar în interior, „eul” care exista independent de mama, soția, prietena care eram – „eul” esențial, pe care tot restul era construit – a suferit un șoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu”, scria Principesa Ileana.

Privit prin prisma celor 100 de ani de la nașterea sa, destinul Principesei Ileana se distinge ca fiind emblematic pentru cursul istoriei contemporane. El stă  sub zodia refugiului, începând cu frageda copilărie, ce i-a fost marcată de refugiului la Iași, în timpul Primului  Război Mondial, apoi refugiată într-un exil impus de fratele ei Carol II, care nu i-a permis să se reîntoarcă în România, nici măcar pentru a-și îngriji mama, nu ca fiică iubitoare, ci ca infirmieră de meserie. Urmează refugiul impus de nou instauratul regim prosovietic, și deci anti-german, ceea ce o afectează fiind căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg, considerat inamic. Odată cu abdicarea Regelui Mihai, urmează refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale, mai apoi, neacordarea azilului în Elveția, Argentina, deloc prietenoasă sub Peron și în final Statele Unite ale Americii, care o primesc. Iar la 52 de ani, autorefugiul său la mânăstire, pe calea deschisă ei de Domnul, cum singură mărturisește: ,,Aceasta este unica și singura cale deschisă pentru mine… răspunsul la orice fel de îndoială stă în chiar cuvintele Domnului Nostru Isus Christos: «Ce-i aceasta pentru tine? Urmează-mă!”.,,Așa voi face! Asa să mă ajute Dumnezeu! Faca-se voia Ta!»”

Dar tot acest parcurs a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoare. Principesa Ileana s-a luptat pentru alții, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor în nevoie… A realizat spitale, cantine, școli de infirmiere, tot felul de modalități de a strânge fonduri pentru răniți, orfani, bolnavi, săraci, cei mai puțin norocoși decât ea, care era fiica unui Rege important, Ferdinand Integratorul și a unei Regine de excepție, Regina Maria a României.

Viața Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat și o legitimează în fața posterității.

,,Sărbătorim Centenarul prin tot felul de manifestări, mai mult sau mai puţin inspirate. Eu vă propun să ne bucurăm alături de Liana Ceterchi, protagonista unui spectacol emoţionant despre viaţa Principesei Ileana a României.

Dramatizare de Edith Negulici după romanul autobiografic ”Trăiesc din nou”, spectacolul este o evocare tulburătoare și plină de farmec, prin mijloace minimaliste, a celor mai semnificative momente din viaţa celei care a trăit sub semnul exilului aproape 50 de ani.

O istorie trăită între palat și mănăstire, despre care o bună parte dintre noi nu știm mare lucru. Principesa Ileana de România, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, viitoarea maică Alexandra, a fost mereu în slujba poporului său, respectând valorile morale pe care regalitatea le impunea, cultivând dragostea pentru semeni, ajutându-i pe cei în nevoi. A fost iubită și respectată de toţi cei care au cunoscut-o.

Am ieșit de la spectacol răvășită de emoţie  datorită Lianei Ceterchi, aflată  în dublu rol de regizoare și actriţă. După 20 de ani a simţit nevoia să urce din nou pe scenă, în lumina reflectoarelor și a făcut lucrul acesta la modul sublim.

Au fost mai bine de 20 de minute de aplauze și lacrimi în ochii tuturor spectatorilor iar eu mi-am dorit să aflu mai multe despre om, actor și regizor. Rezultatul îl găsiţi într-o bună măsura în această ediţie a Întâlnirilor Capitale.

Spectacolul ”Ileana – Principesă de România” ar trebui să fie văzut de toţi românii pentru a înţelege mai bine la ce set de valori ar fi cazul să ne raportăm”, scrie Maria Gheorghiu.

,,Ne aflăm în anul Centenarului României, când fiecare român ar putea să se întrebe dacă istoria țării sale îi este cu adevărat cunoscută. Totodată, 2018 ar putea fi anul în care mentalitatea deformată de falsa istorie învățată în comunism ar putea acum să se îndrepte. Ar fi un timp potrivit pentru noi toți să înțelegem importanța marilor personalități ale trecutui nostru, iar Familia Regală a României merită din plin să-și recapete locul în istorie.

Am văzut recent premiera piesei de teatru «Ileana, Principesă de România», dramatizată după romanul «Trăiesc din nou», publicat în 1951 de principesa Ileana. Nu este nici o exagerare când vă spun că publicul avea lacrimi în ochi la finalul spectacolului, în timp ce aplauzele au curs 20 de minute, timp în care, pe un ecran, erau proiectate imagini din viața prințesei.

Spectacolul omagiază memoria principesei Ileana a României, Arhiducesă de Austria (1909-1991), cu o viață ce s-a desfășurat între îndatoririle princiare şi viața de familie, cu o dăruire de sine desăvârșită în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, cu exilul forțat și dorul după țara pe care a iubit-o atât de mult și cu viața trăită în rugăciune după intrarea în monahism.

Felul în care a trăit această fiică a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria arată cât de bine și-a înțeles menirea în lume, cât de devotată a fost poporului român, dar și cât de mult L-a iubit pe Hristos, încât, de la vârsta de 52 de ani, în exilul american, a devenit monahie cu numele de maica Alexandra. Emoția puternică a acestei vieți a fost adusă pe scenă de Liana Ceterchi, într-un spectacol de tip one woman show, vreme de aproape două ore. Momente din viața de copil, în vremea refugiului la Iași al Familiei Regale în anii Primului Război Mondial, moartea fratelui mai mic Mircea, propria nuntă de la Sinaia cu prințul Anton de Habsburg, aducerea pe lume a celor șase copii, activitatea de soră pe front, moartea mamei sale, șicanele făcute de fratele său, Carol al II-lea, îndepărtarea de România sa dragă odată cu venirea comuniștilor la putere, exilul care a urmat după 1948, la abdicarea Regelui Mihai, intrarea în viața monahală. Toate acestea au fost atât de sugestiv și convingător puse în scenă, încât piesa de teatru s-a transformat într-o veritabiă lecție de istorie.

Faptul că Liana Ceterchi s-a apropiat de viața acestei prințese române nu este întâmplător. Mărturisea că a crescut și s-a format în comunism, când în manuale regalitatea era ponegrită și mincinos prezentată. Când a descoperit însă adevărul din cărțile publicate după 1990 pe această temă, în memorii, jurnale, biografii, cărți de istorie, a fost complet uimită. S-a hotărât ca, în acest an al Centenarului Marii Uniri, să aducă în atenția tuturor faptele principesei. Proiectul său este realizat prin Asociaţia Femeilor din Teatru „If…/…Dacă” pentru Femei, în parteneriat cu alte instituții culturale. Spectacolul este itinerant, jucându-se nu doar în săli de teatru, ci și în spații neconvențiale, scenariul fiind semnat de Edith Negulici, iar regia de sunet și video de Luca Achim și Teodora Toader.

Slujirea aproapelui și a lui Dumnezeu

Principesa Ileana de România s-a născut la 23 decembrie 1909, la București, în sunetul a 21 de salve de tun, ca un copil regal. La 21 ianuarie 1991, pleca la Domnul în murmurul rugăciunilor rostite la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Elwood, Pensylvania, SUA, pe care a fondat-o și a cărei stareță a fost până la sfârșitul vieții. S-a bucurat de o educație aleasă, limbi străine a învățat de mama sa, Regina Maria, muzică de la George Enescu, istorie de la Nicolae Iorga, artă plastică de la Ion Jalea și Jean Steriadi.

A fost pasionată de iahting și a obținut brevetul de căpitan de cursă lungă, fiind singura femeie din România cu această calificare. A fost crescută în dragoste de România, de neamul nostru și de credința ortodoxă. Ea și prințul Anton de Habsburg au locuit la început în Austria, iar când țara a fost anexată Reichului german, în 1938, naziștii le percheziționau adesea castelul, pentru a preveni eventuale comploturi dinastice. În acea perioadă, prințesa Ileana a început un curs de instrucție pentru Crucea Roșie, pentru a cunoaște munca de infirmieră. Când a aflat că la Viena se află într-un spital militar un ofițer român rănit, l-a vizitat, dar constatând că, de fapt, sunt 30 de soldați români răniți, i-a ajutat pe fiecare cum a putut. Acesta a fost începutul slujirii ei față de soldații români și față de România. Pentru românii răniți care urmau să fie operați, a organizat la Sonnberg un spital care a devenit operațional în aprilie 1943. În vara acelui an, Ileana a venit în România, unde s-a întâlnit cu oficialii Crucii Roșii pentru a discuta despre extinderea muncii sale în folosul soldaților români. S-a consultat cu prințul Barbu Știrbey, vechiul sfătuitor al mamei sale, Regina Maria. Îi era greu să trăiască în Austria, unde îndoctrinarea nazistă era de nesuportat și se simțea datoare să-i ajute pe cei care sufereau acolo, dar și de România o durea sufletul. Nu știa ce să facă. Știrbey i-a pus atunci întrebarea: „Trebuie să te hotărăști ce ești: austriacă, nemțoaică sau româncă?” A răspuns cu toată inima: „Sunt româncă!” Un an de zile, principesa a făcut mai multe călătorii în România în slujba misiunii pe care și-o asumase, iar în cele din urmă, în primăvara lui 1944, și-a adus cei trei copii mici la Bran (Dominic, Maria Magdalena și Elisabeta), ceilalți trei, mai mari, fiind deja înscriși la școli din Brașov încă din septembrie 1943. A început să lucreze la Crucea Roșie din Brașov, servind ceai cald și mâncare la cantina gării soldaților sosiți cu trenul. A ajutat la înființarea unui spital al Crucii Roșii, inaugurat pe 10 mai, de Ziua națională a României. A înființat lângă Castelul Bran spitalul „Inima Reginei”, în onoarea mamei sale, tot cu scop caritabil.

Forțarea Regelui Mihai de către comuniști să abdice la 30 decembrie 1947 și ordinul ca membrii familiei regale să plece din țară definitiv au lăsat răni adânci în inima Principesei Ileana. Exilul său și al familiei a fost mai întâi în Elveția, apoi în Argentina, dar nu au fost bine primiți decât în America. Aici a vorbit în conferințe despre situația grea și nedreaptă din România. Viața a încercat-o greu pe prințesă, dar era obișnuită cu greutățile. Divorțul, moartea fiicei sale Maria Minola, a ultimului soț, dar și credința sa profundă în Dumnezeu au făcut-o să aleagă calea monahismului. A fondat mănăstirea ortodoxă de maici din Elwood City pe când avea 52 de ani. Pentru dorul de România luase de leac o mână de pământ pe care l-a purtat peste tot cu ea. Maica Alexandra a venit o singură dată în România după plecarea comuniștilor, în 1990, la 81 de ani, cu câteva luni înainte de a pleca spre Împărăția lui Dumnezeu”. Ziarul Lumina.ro/ Ileana Principesa cu suflet milos

,,Dragă Liana,

Spectacolul tău m-a fascinat: cu mijloace  teatrale simple,  ingenios folosite, ai reușit să evoci o lume apusă a regalităţii,  plină de situaţii emoţionante. Urmărind parcursul unei vieţi remarcabile, cea a  Principesei Ileana, se simte că ai fost sincer captivată de exemplul ei, de pasiunea cu care a trăit, de acel neașteptat patriotism, încercând să ajute și să facă bine altora, și indentificându-te cu ea,  ne-ai  captivat și pe noi. O lecţie de istorie vie, traversând aproape două secole, o performanţă actoricească sensibilă și convingătoare, o imaginaţie regizorală care te provoacă — iată destule argumente ca acest spectacol să fie văzut și receptat de cât mai mulţi.  Cu drag,

Andrei Şerban, regizor”

“Admir destinele oamenilor pentru care singura formă de triumf este invincibilitatea și conservarea omenescului. Totul este secundar faţă de imperativul de a rămâne om. Bunătatea este superioară oricărei forme de război. Îmi plac oamenii valoroși nu prin ceea ce posedă, ci prin ceea ce sunt. Ileana, Principesa de România transmite sentimentul profund că bunătatea este pretutindeni prezentă, camuflată uneori de cele mai prozaice activităţi și că, administrată zilnic, sub forma gesturilor de tandreţe, poate servi echilibrului și seninătăţii. Calitatea de a te păstra omenos și cald, imun la majoritatea inconvenientelor lumii este un lux într-o societate asfixiată de propria ei trivialitate.

Într-o lume cum este cea în care trăim noi, dominată de pasiunea pentru consum, de nebunia agonisirii permanente și a grandorii ostentative, zgomotoase, Liana Ceterchi denotă distincţie rafinată, preferând să facă din decenţă o virtute. Actriţă și regizor al spectacolului «Ileana, Principesă de România», ea oferă publicului lecţia vitală de valoare, de nobleţe  și de smerenie punând în scenă viaţa exemplară a unui  model al Casei Regale Române.

La fel ca Principesa Ileana, Liana își permite luxul de a fi om. Pentru Principesa Ileana, onoarea, datoria faţă de patrie şi faţă de semeni, cinstea şi curajul au fost virtuţile supreme pe care Regina Maria i le-a transmis încă din copilărie. Conștientă că regalitatea era prima slujitoare a statului, încă de la șapte ani Principesa Ileana vizita spitalele pline de soldaţi răniţi şi muribunzi, pentru a oferi alimente şi ţigări şi pentru a încerca să-i înveselească. «Era de datoria mea să îi servesc pe ceilalţi, în acord cu regulile strict stabilite pentru toţi cei în poziţia mea: să fiu acolo unde eram chemată, să îmi plec urechea la nevoile altora, să plâng cu ei sau să mă bucur cu ei, după cum erau împrejurările» (Principesa Ileana)”, notează Edith Negulici.

Iar Bogdan Burileanu apreciază: “Liana Ceterchi, intrată în lumea teatrului ca actriţă, dar trecută de ani buni la pupitrul de concepţie şi comandă regizorală, îndrăzneşte să-şi ducă admiraţia şi mai sus, gândind cu atenţie şi minuţie, cu sensibilitate şi profesionalism, dar şi cu o admiraţie nestăvilită şi necenzurată, spectacolul. Spectacol care, la rândul lui, izbucneşte din romanul autobiografic al însăşi eroinei princiare (Trăiesc din nou), restructurat scenic într-un tumultuos monolog prin dramatizarea lui Edith Negulici. (…)

Rezultă un amestec temperamental vulcanic, cu trăiri şi oscilaţii sufleteşti, unele excesive, poate, altele înduioşătoare, dar pe care nu e cazul să le măsurăm cu criterii de ordin exclusiv raţional; şi nici estetic. În contopirea cu datele Principesei admirate, regizoarea îşi sacrifică, uneori deliberat parcă, rigoarea, lăsând la latitudinea / inspiraţia actriţei să se dezlănţuie atât cât şi cum simte. Aşa stând lucrurile, nu mă voi lăsa nicicum atras pe panta verdictologiei, categoric neavenită la un asemenea eveniment, ci voi respecta abandonul şi contopirea de «trei într-una» (eroină, regizoare, interpretă). Când te încumeţi la o asemenea întruchipare, înseamnă că porţi în tine, nu doar pe durata spectacolului, acea dumnezeiască empatie care se sustrage oricărui control, lăsând liberă curgerea năvalnică a sentimentelor de admiraţie şi veneraţie”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.