Potrivit legii ruse, această clasificare poate fi aplicată unei persoane „indiferent de cetăţenia sa”.
Articole scrise de: (R.C.)
Borrell a indicat în mesajul său că, „începând din 9 februarie, peste 66% din primul miliard de euro a fost onorat”, fără a preciza dacă se referă la livrarea efectivă a muniţiei sau la
Deoarece zooplanctonul este consumat de peşti, care la rândul lor sunt mâncaţi de păsări marine, microparticulele de plastic ar putea pătrunde şi în lanţul trofic uman
Acțiunea în instanță pentru aplicarea legii a fost demarată de Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) în luna iulie 2018, după ce primarul din municipiul Gheorgheni
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a transmis, pe 18 aprilie, Ministerului Afacerilor Externe solicitarea de a discuta pe canalele diplomatice cu autorităţile din Ucraina
Schimb dur de replici între IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și purtatorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Totul a pornit de la
Mijloacele de transport din Ucraina care tranzitează România vor fi sigilate la intrarea în ţară, chiar dacă acestea poartă deja un sigiliu
Potrivit Kremlinului, declaraţiile actuale din cadrul Alianţei nu fac decât să dovedească faptul că decizia privind începerea intervenţiei în Ucraina
Eleonora Mitrofanova a declarat că, dacă ar putea să voteze în ţara în care se află la post, l-ar sprijini pe liderul partidului Vazrajdane
Acest lucru trebuie asumat drept un proiect de ţară pentru România, care să fie susţinut de toate partidele politice şi societatea civilă”, se arată într-un comunicat al AUR.
Coșgeterul de la Victoria, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Coșgeterul de la Victoria, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic
”Cred că România trebuie să participe activ la întregul proces, întrucât problematica tezaurului nostru aflat la Moscova poate fi o chestiune de interes al UE, nu doar una bilaterală”, Eugen Tomac
„Nu este un semnal politic bun”, a considerat ministrul francez pentru Afaceri Europene
„Uşa este întredeschisă, dar nu este momentul să decidem acum” a declarat ministrul german al Apărării
Sindicaliștii cer încetarea finanțării războiului din Italia, majorări salariale, bonusuri și un salariu minim garantat
Antony Blinken evidenţiază premisele excelente pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA
Regiunea rusă Belgorod, aflată în vecinătatea Ucrainei, este afectată în mod regulat de tiruri, mortale uneori
Alături de Forțele Navale Române, la monitorizarea pe Marea Neagră participă și parteneri NATO, care cercetează spațiului maritim din aer.
Washington Post a menţionat data de marţi, 25 aprilie, care coincide cu cea a anunţului său din 2019, când Joe Biden a intrat în cursa pentru a-l învinge pe preşedintele Donald Trump.
În contextul acordului dintre retailerii de alimente şi furnizorii lor, preţurile la alimente au crescut cu un nivel record, de 15,8% în martie, faţă de perioada similară din 2022.
Sportiva română Andreea Beatrice Ana a câştigat medalia de aur la cat. 55 kg, joi, la Campionatele Europene de lupte de la Zagreb, după ce a învins-o în finală pe Erika Bognar
„Incapacitatea UE de a implementa propria sa decizie asupra furnizării în comun de muniţii Ucrainei este frustrantă”, a scris Kuleba pe Twitter
Inculpaţii ar putea fi condamnaţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între opt şi 25 de ani.
Publicaţia s-a lăudat că a obţinut un interviu cu Michael Schumacher, primul după ce acesta a suferit un grav traumatism cranian în urma unui accident la schi
Stoltenberg a adus un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi la datorie la memorialul amenajat lângă un zid al Mănăstirii Sf.Mihail din centrul Kievului.
Musk n-a avut baftă cu racheta. Cea mai mare şi mai puternică rachetă din lume, SpaceX Starship, a explodat