
Ambasadoarea Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a declarat că, dacă ar putea să voteze în ţara în care se află la post, l-ar sprijini pe liderul partidului Vazrajdane (Renaştere/ultranaţionalist, prorus), o declaraţie care încalcă normele diplomatice, relatează vineri EFE.
„Dacă aş fi alegător bulgar, probabil că aş vota ‘nu susţin pe nimeni’ sau pentru Kostadin Kostadinov”, a declarat Mitrofanova într-un interviu acordat unui cunoscut ‘influencer’ bulgar.
Vazrajdane a fost al treilea partid ca număr de voturi, cu 14% din sufragii la alegerile din 2 aprilie, în al cincilea scrutin din Bulgaria în ultimii doi ani.
Această formaţiune a făcut campanie electorală cu un discurs deschis în favoarea Rusiei în agresiunea acesteia împotriva Ucrainei.
De la crearea sa în 2017, Vazrajdane şi-a mărit de nouă ori capitalul electoral, cu mesaje împotriva vaccinării împotriva COVID-19 şi luări de poziţie împotriva adoptării monedei euro de către Bulgaria, considerată cea mai săracă şi mai coruptă ţară din Uniunea Europeană, notează EFE.
‘Declaraţia doamnei Mitrofanova încalcă articolul 41 din Convenţia de la Viena, care îi obligă pe reprezentanţii diplomatici să nu se amestece în afacerile interne ale statului unde se află la post’, a explicat pentru EFE o sursă diplomatică.
Nu este prima oară când ambasadoarea Rusiei în Bulgaria face declaraţii controversate. În februarie 2022, ea calificase Bulgaria şi NATO drept ‘lacheii Washingtonului’, iar apoi afirmase că poporul bulgar susţine Kremlinul în ofensiva sa din Ucraina, spre deosebire de guvernul ‘absolut pro-american’, aminteşte EFE.
Orice ambasador care sustine partide politice sau le condamna, care acuza tara unde este acredidat de coruptie sau de orice altceva trebuie expulzat de urgenta. Indiferent de ambasador.
Eu țin cu Clotilda, că nu e rusoaică, nici americancă, e guadelupiSSdă!
LMAO, comparat cu SUA care cheama lingaii de la PNL, PMP, PDL si de la alte institutii, alea de „justitie”, sa le dea instructiuni in ambasada, construita pe terenul furat si dat in concesiune? Ori ca in Turcia unde ambasadorul l-a chemat la discutii pe candidatul opozitiei? sau ca gluma aia proasta pe care SUA-UK si alte tari „civilizate” au defilat-o ca „presedintele legitim al Venezuelei” ani de zile. Cutumele diplomatice sunt ceva care nu mai reprezinta tarile UE/NATO etc… au mai ramas o mana, in general alea din Asia care desi sunt sub influenta, inca mai practica manierele diplomatiei. PS: apropo, cand toti „sefii de stat” si alti trepadusi care ne conduc, vorbesc public si deschis despre schimbari de regim in alte tari… aia e ce? a da, „schimbari democratice”
@Sandu. Nu este corect ce a facut ambasadoarea respectiva dar despre amestecul non-stop al unor ambasadori occidentali in afacerile interne ale Romaniei ce aveti de zis ? Presupun ca nimic fiindca tema Dvoastra este sa combateti cu maciuci metaforice contra Rusiei si atat, ca doar pentru asta va luati tainul. N uca rusii ar fi niste simpatici, departe de asa ceva dar pacat de reaua Dvoastra credinta si dublu standard, fiindca ceva talent literar aveti.
Sa vina matusa asta ambesedoare in Romania ca sa o reeducam.
De la sine înțeles, purceaua încă nu a ieșit din fantasmagoria URSS. Fariseaua nu e de capul ei. A primit ordin de la Înalta Poarta din Piata Roșcată.
La noi americanii nu numai că propun ori recomandă ci impun, numesc ei preşedinţii României. Să vezi presă şi jurnalişti cinstiţi în România.
Ce citesc eu aici arata multă, extrem de multă „simpatie” pentru americani, de ce oare?! Poate din cauză că am doar 10 miliarde de dolari pe o șapcă?! Să fi fost oare prea puțin?!
S-a uitat si ea la ambasadorii americani din Romania, a vazut cum isi baga aia picioarele in treburile Romaniei si, pentru asta, sunt aplaudati, linsi si decorati, si a zis sa fie si ea la fel. A uitat ca bulgarii nu sunt romani!
Modelul = SUA. Si-n fond, tipa n-a-ncalcat nici o norma : a spus pe cine-ar vota, cu, însa, CONDITIA de-a putea. Conditia fiind, însa, IMPOSIBILA, încalcarea vreunei norme n-avea cum sa se produca.
Si cs in final tot USR a zburat de la guwernare sa vina PeeSeeDee. Iohannis a incalcat zilnic constititia, ambasadorii cutumele diplomatice, anticoruptia a castigat. Si PeeSeeDee jocul dezalba neagra facut cu Iohannis sa faca in ciuda la USeeRee.
Ambasadorul SUA Hans Klemm facea campanie electorala pentru Iohannis chipurile luptatorul cu coruptii PeeSeeDee. Zis si facut a luat voturile USR pentru lupta anticoruptie sa nu castige pEEsEEdEE. Pe Klemm l-a decorat cu ordinul (Vai de) Steaua Romaniei.
Doar ca nu sora ci poate mama le despar 22 de ani o generatie…din acest punc arata bine la 69 de ani…
Ce sa mai zicem de Consilierii străini de la Servicii ? Unul, Li?ic, altul, ALBIONez. Unul, german, altul, francez.
Și unul, ALES !?
Sa Zică EPOLEȚII de pe forum cum e…
Oare acest articol „41 din Convenția de la Viena, care îi obligă pe reprezentanţii diplomatici să nu se amestece în afacerile interne ale statului unde se află la post ”, nu este valabil și pentru ambasadele vestice, mai ales ale SUA, Germaniei, Marii Britanii, Franței, ca să enumăr doar pe cele mai răsărite ?. Rusoaica si-a declarat doar preferințele, simpatiile, pe când ambasadele vestice din București au făcut cu muuuuuult mai mult decât atâta, au impus preşedinţi, partide câștigătoare ale alegerilor, politici economice net defavorabile României, mergând până la desființarea unor ramuri economice. Dar pentru aceștia articolul 41 nu se pune, ei sunt „ băieții buni” pot face orice, doar ei se consideră stăpânii lumii. Numai că acest „ statut” apune, o dată cu răzvrătirea Rusiei și acțiunii, pe șest al altor state, precum China, India, Brazilia, RSA, unele țări arabe, mai ales saudiții. Nu au respectat ce ne spune zicala „ ceea ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Le-au făcu altora, acum să înghită broasca râioasă, vorba unui discipol de al lor.
Komisarii americani au făcut mult mai rău in România.
Dar cum se comporta Ambasada SUA la Bucuresti ,asta nu se vede ,sau ce fac ei este normal si corect ?
Juri ca e sora vitregă cu Shoshoaca,dupa papasha ..Si-a luat bluzita aia de doi bani de la SH sau e de firma??:))
Mari panarame…
La noi toti diplomatii straini dau sugestii si uneori par ca fac legea…Pt restul este deja o obisnuinta sa cheme la ordine ministrii judecatori, etc. Acum au invatat si altii ca pot avea pareri in public ca toti cei din occidentul civilizat…
Nimic grav…
Gitenstein, Klemm si Nuland ni l-au bagat pe gat pe securistul Basescu, apoi pe nazistul infractor, IohaniSS si mentinut de Zukerman…
Din cauza asta sper ca sa se duca dracului SUA ,care s-au cladit pe cadavrele a sute de milioane de amerindieni.
A si diplomatii din Rromania care vin la guvern cand vor si cheama presedintii si primii ministri e ok nu?
Dar când jegurile umanității (ambasadorii SUA) recomandau să se voteze cu pnl, să nu fie votat PSD, să se impună praguri electorale? SUA trebuie să dispară! Singura soluție decentă a omenirii.
Cu toți banii lor n-au fost în stare să lanseze o rachetă pe care rușii o lansează de 30 de ori pe zi.
SUA sunt infecția lumii moderne!
Incomparabil mai putin decat a facut mocofanul SUA in tara noastra.