AUTIŞTII CĂRŢILOR (23)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013

De data asta, Marşeul rămase cu totul descumpănit. Ieşi din cârciumă şi, umbră neagră, se pierdu în întuneric. Se înnoptase de mult şi întâmplarea a făcut ca muşteriii obişnuiţi ai cârciumii să zăbovească peste vreme în faţa cănilor cu vin. Marşeul, schimbat mult de când revenise din oraş, simţi că nu mai are puterea să se târască până în locurile unde obişnuia să-şi petreacă noaptea şi, după ce se mai gândi puţin, găsi că nici nu mai are rost să se ascundă, dacă tot nu-l mai căuta nimeni, dacă tot nu-l mai lua nimeni în seamă. Îi era lehamite. Groaznic de lehamite. Mai merse câţiva paşi, apoi se întinse de-a curmezişul drumului, rezemându-şi capul de un gard. După care, în bezna nopţii, pălăria şi mantaua neagră îl făcură una cu pământul.

Îl trezi un trup ce căzuse înjurând peste el. Cel ce se împiedicase de mogâldeaţa neagră nu-l putuse evita, mai ales că venea de la cârciumă. După care începu să-l înjure mai tare. Nu-l înjura pe Marşeu, poate că nici nu ştia de cine se împiedicase, înjura fiindcă putea fi cineva atât de tâmpit încât să se culce noaptea de-a curmezişul drumului, să-i facă pe alţii să se poticnească şi – Doamne fereşte! – să-şi frângă gâtul. Cearta s-a aprins firesc, însă Marşeul era prea obosit şi, în cele din urmă, se întinse la loc, spunând doar atât: dacă îl va mai trezi cineva, îl va trimite pe altă lume. Dar cum celuilalt nu-i era somn şi nu se potolea deloc, Marşeul se întrebă de e drept să-l trimită pe altă lume, dat fiindcă nu-l trezise din nou, iar el a spus clar că numai pe acela îl va omorî care-l mai scoală o dată. Puţin cam confuz gândul acesta, însă, până la urmă se hotărî totuşi să-l împuşte, mai ales că a avut proasta inspiraţie celălalt să-i arunce în faţă că nu crede că Marşeul ar fi fost în stare să omoare vreodată şi altceva cu puşca aia schiloadă, decât cel mult o cioară ori poate vreun lup chior şi surd.

La auzul detunăturii, oamenii năvăliră afară cu felinare şi găsiră un leş cald încă şi cu o gaură chiar la baza frunţii, între ochi. În jur întuneric. Undeva în depărtare lătra un câine, iar ceva mai încolo, Marşeul îşi curăţa puşca. Oamenii dădură din cap, câţiva se uitară spre el ca spre un copil ce şi-a găsit să facă o poznă tocmai la înmormântarea bunicului, apoi luară cadavrul să-l ducă la casa lui şi să-l pregătească de îngropăciune. Rămas singur, Marşeul se culcă iarăşi de-a curmezişul drumului. Îi venea să moară şi el – de ciudă.

Ucigaşul a fost căutat îndelung, au venit şi câţiva domni de la oraş, însoţiţi de jandarmi. Marşeul îşi făcea de lucru pe lângă ei, dar nimeni nu i-a zis nimic. Apoi a început să se vorbească şi de alte leşuri. S-au auzit, cică, împuşcături chiar şi ziua în amiaza mare. La început, oamenii – mai ales cei mai înstăriţi dintre ei – se speriară, se încuiară în case, se fereau să mai umble seara pe străzi; după un timp, se obişnuiră; întrucât mergea vestea că toate cadavrele erau însemnate cu glonţul la baza frunţii, exact la jumătatea distanţei dintre cei doi ochi şi pentru că această moarte putea veni atât ziua, cât şi noaptea, şi pe câmp şi pe uliţe, începură să nu se mai ferească. Era ca un fel de molimă: dacă ai zile, trăieşti; dacă aşa ţi-e scris, te ia. Şi, pentru că trebuiau să-i dea un nume, ca oricărei molime, spuneau că a venit iarăşi tâlharul acela vestit, spaima munţilor, Marşeul.

Povesteau vrute şi nevrute. Unii îl văzură (de departe) călare pe un cal alb, împărţind averile prădate, alţii povesteau că au venit cinci mii de jandarmi crăieşti să-l prindă, că el i-a ademenit în codri şi că nimeni nu i-a mai văzut întorcându-se pe cei cinci mii de jandarmi crăieşti. Alţii se jurau că însăşi stăpânirea l-ar fi pus pe Marşeu să-i pedepsească pe cei ce s-au făcut vinovaţi. (Cum altfel?) Dar, la o adică, fiecare trebuia să recunoască adevărul: că habar n-are cine este şi cum arată Marşeul.

Iar el continua să se plimbe printre ei, mereu în mantaua sa largă, mereu cu faţa ascunsă de pălăria sa neagră şi mereu cu flinta cu ţevile retezate, pe care acum, însă, n-o mai ducea sub manta, ci agăţată pe umăr.

– Păcat că omul acela îşi ţinea mereu faţa umbrită de borul pălăriei, spune o doamnă cu coc. Parcă seamănă cu…

– Nu-i aşa? Şi mie mi se pare, spune şi un domn mai în vârstă, iar soţia îl aprobă imediat. Şi alţii au impresia că l-au mai văzut pe Marşeu, doar că unii afirmă că e leit domnul Dan Adam, în vreme ce altora li se pare mai degrabă altcineva. Dar cine?

Înainte de a merge mai departe, bărbatul cu aparatul de fotografiat se întoarce şi citeşte încă o dată anunţul de la intrarea la etajul şase.

– Dacă priveşti dintr-un anumit loc, mai apar câteva litere. „Marşeul” şi – în completare? – „din noi”. „Marşeul din noi!”

– Asta se numeşte anamorfoză, explică un domn despre care se ştie că e profesor universitar. („Unul dintre acei doctori care nu sunt medici.”)

– „Marşeul din noi?” Cum să înţelegem asta? repetă cel cu aparatul de fotografiat.

Ghidul nu răspunde.

Pauză lungă.

– De ce nu răspundeţi? se enervează omul.

– Sunt lucruri pe care trebuie să le descoperiţi singuri.

– Asta nu-i drept! Bărbatul cu veşnicul său aparat de fotografiat se enervează tot mai tare. Dumneavoastră trebuie să vă faceţi datoria!

Ghidul afişează din nou mina sa mohorâtă şi, fără a mai scoate un cuvânt, se îndreaptă către casa scărilor şi începe să urce spre etajul şapte.

Din obicei, cei mai mulţi vă luaţi imediat după el. Dar s-a iscat un sâmbure de ceartă: câţiva sunteţi de partea bărbatului cu aparatul de fotografiat, alţii nu-i dau dreptate. („Ghidul pare foarte de treabă. El nu-i decât un angajat care face ceea ce scrie în fişa postului său. Păi, putea să interzică fotografiatul în turn. Dar n-a făcut-o!” „Era şi culmea!”, se revoltă ceilalţi şi pornesc un şuvoi de vorbe tulburi la adresa ghidului. „Păi, n-a făcut-o!” se apără primii.) Între timp, ghidul nu mai scoate nici o vorbă, dar se opreşte din urcuş şi aşteaptă ca cearta să se potolească.

Turnul întâi, etajul şapte:

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.