AUTIŞTII CĂRŢILOR (81)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013

În felul acesta, am putea analiza traiectoria ulterioară a fiecărui absolvent al Şcolii Superioare de Ştiinţe Comerciale, promoţia 1916. Vom conchide doar că dintre cei 28 elevi de pe tablou, unsprezece au urmat extrem de fidel destinul prevăzut de Isidor/Izidor, despre patru, acesta a recunoscut că nu poate face nici o previziune¹, cinci subiecţi se încadrează cât de cât în optica autorului, iar trei foşti colegi au păşit pe cu totul alte căi în viaţă. În fine, despre trei absolvenţi, povestitorul nu a găsit informaţii, aşa că nu ştie dacă au confirmat ori nu concluziile lui Isidor/Izidor, în vreme ce doi au murit curând după ce au părăsit şcoala: Lumbach a căzut pe front, iar Pop Lorand a suferit un accident mortal de circulaţie. Acum am putea prelucra statistic validitatea studiului, doar că, îndeobşte, statistica reprezintă cea mai ştiinţifică denaturare a faptelor. Aşa că povestitorul se mulţumeşte să spună că numitul Kocka Isidor/Izidor Coţcaru şi-a umplut din plin cei douăzeci de ani petrecuţi ascuns în podul casei părinteşti, chiar dacă demersul său, materializat în „algoritmul fiziognomic”, într-o „ştiinţă a viitorului care este în noi”, aşa cum şi-a botezat el munca, n-a fost preluat şi de alţi pasionaţi de astfel de întreprinderi, rămânând singular şi necunoscut.

Izidor Coţcaru nu s-a putut adapta la viaţa în colectivitate şi, după ce a încercat zadarnic să popularizeze „ştiinţa viitorului care este în noi”, a dispărut cu totul. În registrul Stării Civile decesul său este menţionat în urma unui atac cerebral, fără a exista ataşat şi certificatul constatator al vreunui medic.

Întrebând diferiţi oameni ce părere au despre faptul de a-ţi ordona viaţa după asemenea preocupări, povestitorul a primit cele mai diverse răspunsuri: de la „bietul nebun” şi până la „în fond, alţii s-au risipit în jocuri de noroc, în fel de fel de himere sau chiar şi-au trecut zilele fără nici un ţel. Măcar tabloul de absolvire l-a ţinut în viaţă”.

Kocka Isidor, îmblânzitorul zarurilor, a avut un destin ieşit din comun şi, drept urmare, putem să spunem, chiar şi după atâta vreme, că a fost un om ciudat, Şi iată că şi celălalt. Isidor, Isidor Coţcaru, a fost un om ciudat!

– Să stai sechestrat vreme de două decenii este într-adevăr groaznic, spune doamna cea măruntă. Eu am cunoscut un om, era vecin cu noi, care a fost condamnat pe viaţă pentru crimă. A omorât din gelozie, nici n-ai fi crezut că un domn atât de liniştit este în stare să ucidă. Ceasul rău!… Pe urmă, tot după vreo douăzeci de ani, i-au dat drumul. Era imposibil să-l mai recunoşti. Mulţi au fost convinşi că nici nu mai era el…

– Da, douăzeci de ani te schimbă şi în viaţa de afară.

– Nu, omul nostru n-a mai fost om…

– Da. Nu ştiu în ce închisoare l-or fi ţinut pe fostul dumneavoastră vecin, dar eu am cunoscut lume care s-a întors din Gulag şi care, chiar dacă acei oameni n-au fost ţinuţi douăzeci de ani acolo, au fost parcă alţii, atunci când s-au întors. Un unchi de-al meu a stat acolo doar trei ani şi…

– Eu am fost la Auschwitz.

O clipă s-a făcut linişte.

– „Timpul a fost creat doar drept pedeapsă pentru cei vii”, parcă a spus Gicu Ionescu, „cel atât de misterios, de inteligent, de genial”?

– Cum adică?

– Păi, câtă vreme Adam şi Eva au fost în Eden, bucurându-se de viaţă veşnică, de un trai infinit, n-au avut nici trecut şi nici viitor. Infinitul nu cunoaşte aşa ceva. Abia când Dumnezeu i-a trimis pe Pământ, condamnându-i la perspectiva morţii – şi pe ei, şi pe urmaşii lor -, abia atunci a inventat timpul. „Timpul a fost creat doar drept pedeapsă pentru cei vii”!

– Cine a inventat?

– Cum „cine”? Dumnezeu!

– Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, scrie în Carte. Unde ni se precizează şi ce a creat în fiecare dintre cele şase zile. Şi ni se spune şi că în cea de a şaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit. Deci, dacă se vorbeşte de succesiunea unor zile, e de la sine înţeles că ni se vorbeşte şi despre timp, că timpul a existat de la început.

– Nu! Cele şase zile n-au fost zile omeneşti!

– Dar ce au fost?

– Zilele din bibliotecă, cele din concediu, cele de la lucru şi cele din închisoare n-au aceeaşi valoare. Şi nici aceeaşi durată!

– Asta-i o filozofie de doi bani! se amestecă şi dom’ profesor în discuţie.

– Consideraţi că simţiţi la fel trecerea timpului în aceste ipostaze pe care…

– Aha! „Trecerea timpului” aţi spus! Deci, recunoaşteţi!

– Ce?

– Că timpul există! Quod erat demonstrandum!

– Pe naiba! Eu am sugerat că simţiţi, deci doar că aveţi această senzaţie! O senzaţie dintre cele multe…

Ghidul ascultă cât ascultă şi pare mulţumit. Lucrurile se desfăşoară conform protocolului intern. Aşa că o ia înainte spre etajul patru.

V-a prins pe toţi discuţia şi vă spuneţi fiecare părerea, însă, asemenea bobocilor după raţă, aşa şi voi vă grăbiţi în şir disciplinat în spatele ghidului. Disciplinat, deşi până ajungeţi la…

Partizan şi trădător

…continuaţi să vă exprimaţi gândurile în legătură cu timpul. („Ar fi fost bine să fiţi atenţi la pereţii casei scărilor! vă dojeneşte ghidul. „În Castelul albastru nimic nu a fost aşezat la întâmplare!”)

Al patrulea Turn, etajul patru:

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.