Potrivit lui Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, reacțiile recente ale piețelor financiare arată cât de sensibil este climatul economic global. Acesta a explicat, la Pastila Financiară din cadrul emisiunii Profit Live, că orice semnal privind o posibilă stabilizare geopolitică generează mișcări rapide în piețe. Declarațiile legate de negocieri pentru oprirea conflictelor au dus la creșteri bruște ale indicilor bursieri și ale aurului, semn că investitorii „abia așteaptă să se termine războiul”.
În același timp, Alexandru Chirilă a subliniat, la Pastila Financiară că incertitudinile legate de politica monetară amplifică riscurile. Deciziile Rezervei Federale privind dobânzile creează un echilibru fragil: reducerea acestora ar putea alimenta inflația, iar creșterea lor ar duce la costuri mai mari de finanțare și scăderea consumului, cu efecte directe asupra economiei.
Presiunile sunt accentuate și de tensiunile din zona Golfului Persic. Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, a explicat, în cadrul Pastilei Financiare din emisiunea Profit Live, că blocajele din strâmtoarea Ormuz afectează nu doar petrolul, ci și alte materii prime esențiale, generând scumpiri în lanț. Deja se observă creșteri ale prețurilor la plastice și îngrășăminte, iar Europa s-ar putea confrunta cu un deficit de petrol în perioada următoare.
În acest context global tensionat, Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, avertizează, la Pastila Financiară din cadrul emisiunii Profit Live, difuzată pe postul Prima News TV de luni până joi de la ora 14.00, că România intră într-o perioadă dificilă, marcată de lipsa unor măsuri concrete. El consideră că Guvernul nu a intervenit eficient pentru a sprijini populația, iar efectele în lanț vor deveni vizibile prin creșterea prețurilor și presiuni asupra bugetelor familiilor.
Mai mult, Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, a declarat că există riscul unei inflații de aproximativ 12% în lunile aprilie-mai, pe fondul scumpirii carburanților. O astfel de evoluție ar putea pune presiune suplimentară pe gospodării, mai ales în contextul unor posibile creșteri ale ratelor la credite.
Consecințele ar putea fi severe: Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, a avertizat, în cadrul aceleiași emisiuni, că multe familii din România vor avea dificultăți financiare, iar unele companii ar putea ajunge să își închidă activitatea. În acest context, el recomandă prudență maximă: reducerea cheltuielilor, planificare financiară riguroasă și constituirea unui fond de urgență pentru cel puțin 3-6 luni.
Problemele sunt amplificate de nivelul scăzut al economisirii. Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, a subliniat, la Pastila Financiară din cadrul emisiunii Profit Live, difuzată pe postul Prima News TV de luni până joi de la ora 14.00, că un procent semnificativ din populație nu are rezerve financiare, ceea ce o face extrem de vulnerabilă la șocuri economice. În plus, inflația accelerează transferul de bogăție către cei care dețin active, în timp ce persoanele fără resurse sunt cele mai afectate.
Un alt punct critic evidențiat de Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, în cadrul Pastilei Financiare din emisiunea Profit Live difuzată pe Prima News TV de luni până joi de la ora 14.00, este sustenabilitatea sistemului de pensii, aflat deja sub presiune din cauza demografiei și a participării reduse pe piața muncii.
În concluzie, mesajul transmis constant de Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, la Pastila Financiară din cadrul emisiunii Profit Live, difuzată pe postul Prima News TV de luni până joi de la ora 14.00, este unul clar: urmează o perioadă complicată pentru economia României, iar populația trebuie să se adapteze rapid prin disciplină financiară, prudență și o mai bună planificare pe termen lung.
Asta sigur e Guda.2 că prea încercați să-i creșteți notorietatea deși omul n-are nici-o treabă cu prognozele…
In ce calitate afirmi asta? Îl cunoști, stii cu ce se ocupa? As vrea sa iti aduci aminte peste cateva luni ce a spus aici 😀
LA MAI MARE! ca meritati