Turiştii care merg spre litoral sunt avertizaţi cu privire la riscul exploziei anvelopelor provocate de obiecte metalice artizanale.
Astfel de obiecte au mai fost descoperite. E vorba de bucăţi de metal confecţionate artizanal, unele ajungând chiar intenţionat pe şosea.
Obiectele metalice, un risc
Acestea reprezintă un risc major pentru participanţii la trafic, pentru că pot provoca pene de cauciuc, explozii ale anvelopelor şi chiar imobilizarea vehiculelor.
Potrivit DRDP Constanţa, în cele mai multe situaţii, obiectele metalice provin din încărcături care nu au fost asigurate corespunzător, în special de la vehicule ce transportă fier vechi sau alte materiale metalice.
Autorităţile admit însă că au existat şi cazuri în care obiectele au fost aruncate intenţionat pe şosea.
„Din păcate, au fost constatate și situații în care persoane rău intenționate confecționează și aruncă în mod deliberat astfel de obiecte pe partea carosabilă, punând în pericol siguranța tuturor participanților la trafic”, spun oficialii de la DRDP Constanța.
Drumarii fac un apel
Drumarii îi atenționează pe șoferi să fie atenți și să semnaleze orice problemă pe care o întâlnesc.
„Facem apel la toți conducătorii auto: să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de trafic; să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față, astfel încât să poată reacționa la timp în cazul apariției unor obstacole pe carosabil; dacă observă astfel de obiecte pe partea carosabilă sau dețin informații cu privire la vehiculele din care acestea provin, să sesizeze de îndată Dispeceratul D.R.D.P. Constanța ( 0745 349 334)/CNAIR (021.9360), sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, a conchis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.
Amenzi si pedepse pt. toate mijloacele auto,care nu isi pot protejea tot ce transporta .