Avertizare de ultimă oră despre vreme!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului, valabilă până luni seara, în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 martie, ora 10:00 – 25 martie, ora 20:00, temporar va ploua local moderat cantitativ în centrul, sudul şi estul teritoriului şi se vor acumula cantităţi de apă de 10 – 15 l/mp, iar mai ales pe parcursul nopţii de duminică spre luni (24/25 martie) în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei pe arii restrânse 25 – 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoţite izolat de descărcări electrice.

La munte vor fi precipitaţii mixte pe parcursul zilei de duminică, apoi vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Trecător se vor semnala precipitaţii mixte, pe arii restrânse şi în Transilvania şi nordul Dobrogei.

Vântul va avea local şi temporar intensificări, cu rafale în general de 40 – 50 km/h, iar în zona montană de 60 – 70 km/h.

ANM atrage atenţia că se va produce brumă în noaptea de duminică spre luni în vestul şi nord-vestul teritoriului, iar în noaptea de luni spre marţi în special în regiunile intracarpatice şi în zona deluroasă din sud.

De asemenea, în intervalul 24 martie, ora 12:00 – 25 martie, ora 20:00 va fi în vigoare un Cod galben de ninsori şi vânt.

În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă (în general la peste 1.700 m) unde rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând reducerea vizibilităţii.

Pe parcursul zilei de luni (25 martie) în Dobrogea, estul Munteniei, sud-estul Moldovei, vestul şi sudul Olteniei şi în sudul Transilvaniei vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55 – 65 km/h.

Vremea în Bucureşti

Vremea va fi deosebit de caldă duminică în Bucureşti, iar noaptea va ploua, dar luni vremea se va răci accentuat şi se vor acumula cantităţi de apă de 5 – 10 l/mp, reiese din prognoza de specialitate publicată, duminică, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 martie, ora 10:00 – 25 martie, ora 08:00, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil cu înnorări noaptea când va ploua. Vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi se vor acumula cantităţi de apă în jurul a 20 l/mp.

Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 21 – 22 de grade, iar minima de 5 – 6 grade.

De asemenea, în intervalul 25 martie, ora 08:00 – 25 martie, ora 20:00, vremea se va răci accentuat faţă de ziua precedentă, astfel că temperatura maximă va fi de 11 – 13 grade. Cerul va avea înnorări, va ploua în prima parte a zilei şi se vor acumula cantităţi de apă de 5 – 10 l/mp.

Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări (rafale de 35 – 45 km/h).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Baaaa, este normal că vântul sa bata cu 50-60 km la ora în orice perioadă! De ce avertizați aiurea cetățenii? Daca vântul depășește 100-120 km la ora, ce metoda mai folosiți? Că plouă, e normal, că bate vântul, e la fel de normal, că e cald, nu e canicula cum se încearcă să se manipuleze! Canicula apare când temperatura depășește 34-35 grade Celsius la umbra și nu la soare! Citez din manipulare „un val de căldură intensa intra in Romania pe la…”, siktir mincinoșilor! Una spuneți când citiți și alta e in teren că realitate, adică, anunțați că sunt 20 grade și d’abia daca se simte 14-16 grade in zonele unde spuneți că e val de căldură intensa! Sa va amintesc că, temperatura in scris e una și temperatura resimțită în teren e mult mai scăzută.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.