Avertizare de ninsori și ger (Hartă)

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o avertizare Cod galben de ninsori, intensificări ale vântului și temperaturi scăzute, valabilă de duminică, de la ora 14.00, până luni, la ora 12.00.

Conform avertizării, în intervalul menţionat, ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm.

În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50…55 km/h, iar în sudul Banatului 60…70 km/h, viscolind zăpada.
Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va coborî local sub -15 grade.

În sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv municipiul Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni (3/4 ianuarie), iar vântul va sufla cu 40…45 km/h.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.