Băncile vestice se tem de planurile UE cu activele Rusiei

După ce Comisia Europeană a propus folosirea profitului generat de activele ruse din UE pentru a ajuta la efortul de ajutor al Ucrainei, unele bănci occidentale au început să facă lobby împotriva acestor legi, informează Reuters.

Comisia Europeana dorește să trimită în Ucraina câte 3 miliarde de euro în fiecare an, bani care reprezintă profitul generat de activele ruse din UE. 90% din această sumă ar trebui să treacă la Facilitatea Europeana pentru Pace, mecanismul prin care UE cumpără arme pentru Ucraina. Restul fondurilor urmează să fie folosite pentru alte tipuri de ajutor.

Rusia a reacționat dur la propunerea europenă. ”Este banditism și furt. Aceste acțiuni sunt abjecte și sunt o violare fără precedent a normelor internaționale. Am spus că vom reacționa și o vom face”, a spus purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, în urmă cu o săptămână.

Mai multe surse citate de Reuters spun că băncilor le este teamă că Rusia le va cere despăgubiri pentru implicarea în aceste tranzacții. Reuters arata că, odată ce sancțiunile împotriva Rusiei ar fi reduse sau anulate, băncile ar putea fi implicate în procese care să dureze și zeci de ani. Băncile se mai tem că această schemă ar putea reduce încrederea în sistemul bancar occidental. O sursă spune că se creează un precedent periculos și că asemenea tranzacții echivalează cu transformarea în armă a activelor pe care statele și le păstrează în străinătate. ”Dacă aceste propuneri merg mai departe, ar trebui schimbată întreaga arhitectură legală”, spune una dintre sursele citate. ”Nu există o modalitate limpede prin care băncile să se poată proteja de viitoare procese și acțiuni pentru restituirea banilor, plus penalități”.

Statele Unite urmăresc să ia măsuri și mai dure în privința activelor ruse. UE dorește să confiște doar profitul generat de aceste active, în timp ce Statele Unite urmăresc folosirea tuturor fondurilor. Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen a susținut această variantă, spunând că fondurile vor fi folosite pentru reconstrucția Ucrainei. Legile care să permită asemenea acțiuni au fost introduse deja în Congresul SUA și se bucură de susținerea ambelor partide, însă nu au fost încă supuse votului. Rusia are active de circa 200 de miliarde de dolari în Europa și de circa 67 de miliarde de dolari în Statele Unite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

15 Comentarii

  1. Normal ca banmcile se feresc, hotia politicienilor UE va fi platita, in Justitie, de catre ele ! Cum sa te iei dupa mintea aluia care, dupa ce iese in gradina de trandafiri, nu mai stie sa se intoarca in Biroul Oval ?

  2. Cea mai mare teapa financiara a dat-o FED aflat in proprietatea bancherilor khazari intregii lumi cand s-a renuntat la acoperirea in aur a dolarului. Din acel moment 1971, bankherii khazari ce detin FED au devenit cei mai mari hoti planetari dar si din intregul Universul daca in acest Univers ar mai exista si alte civilizatii inteligente. Dovedindu-ne incaodata ca khazarii traiesc numai din spolierea popoarelor pe care le-au trasformat efectiv in sclavi prin aceasta hotarare.

  3. Atata vreme cat acesti bani ai rusilor sunt in bancile europene si americane produc alti bani.Aruncandu-i in Ucraina vor avea aceeasi soarta ca banii americani si europeni utilizati in razboi pentru Ucraina pana acum.Rusii vor da foc acelorasi echipamente straine aduse in Ucraina.Faptul ca vor fi cumparate cu banii lor nu va fi un impiediment in a le distruge.Sutele de miliarde rusesti vor fi praduite in timp scurt in Ucraina mai ales ca sunt moca.Si dupa aceea?Banci datoare catre Rusia si Ucraina in ruina eterna.De fapt Ucraina va plati cu intreg teritoriul pana la urma acest posibil dezmat financiar.Dar nu avem de a face cu rationali ci cu derbedei politici.

  4. Confiscarea banilor prin decizie politica e absolut talhareasca. Bancile stiu asta si se tem ca-si vor pierde depunatorii dar mai ales increderea depunatorilor. Cine mai baga bani intr-o banca din care politicianul poate decide sa-ti ia banii si sa faca ce VREA EL sa faca cu banii TAI?!
    Increderea se castiga foarte greu in sistemul bancar dar se pierde instantaneu. Iar o banca pe asta este construita, pe increderea depunatorilor.
    Politicienii sunt trecatori, mai ales pitiponcii de azi. Dar banca vrea sa existe si dupa bideni, macrouri, ur-sule si alte nonvalori ireponsabile sau cumparate. Cine va mai putea garanta vreodata siguranta banilor depusi, dreptul la proprietate dupa o decizie POLITICA de confiscare?!

  5. „NINGE PE FED!” =
    si REANULT la MOSCOW ?

    🙂

    crezi si tu ca nu e OK ca in vreme de razboi civilii uneia din parti sa nu fie ucisi premditat de militarii alteia
    evrentual cu …ajutorul unor parti nu in conflict ?

    AUD ?

    (crezi ca MORALA MONDIALA e pregatita sa inteleaga si accpete asa ceva -IMORAL // ca preludiu la un RAZBOi mortal civililor = RAZBOIUL ATOMIC PREMEDITAT de oricare in partile in a-legal conflict )

  6. Premierul ESTONIEI a zis ca
    rusii ca popor trebuie ucisi ca sub-oameni ! 😐

    si … acum … ASA CEVA !
    (ce-a zis premierul ESTONIEI referitor la sub-oamenii rusi si cum ar trenbui e NAZIST ucisi e inca ARHIVAT in INTERNET ! 🙂 )
    ________
    CEva nu e in regul cu VESTUL … cu cei la sefia UE acum … cu USA !
    Daca trendul accelereaza in directia bidenista … se va ajunge SIGUR (ti-am zis ca REAL PROPHET luna cand in 2024) la :

    RAZBOI ATOMIC !

    🙂

    [@gelutzu … indiferent in ce dumnezeu marinimos si moral crezi … REAL PROPHETI chiar exista ! 1000/1000 !]

  7. De cand a inceput acest razboi am fost sigur ca se va termina cu Apasarea Butonului Rosu. Scapa cei pe care vrea Sfantul Dumnezeu sa-i scape. Insa sigur Occidentul va iesie facut chiselita. Aliluia.

  8. Nici noi (nu doar aman2) NU SCAPAM ! 🙁
    Tine minte de indata ce intra USA intr-un razboi, fie el cel ukran CADE DEFINITIV si IREVOCABIL DOLLARUL !
    Si …
    inainte de apocalipsa rusii vor face un TEST ATOMIC ATMISFERIC asupra unei mari ! (TEST PRE-ANUNTAT atunci ! Vor fi siliti sa-l faca oricat s-ar scuza ca NU …acum !)

    Toate cele bune ! … si DA(!) … sa sti ca CHIAR exista REALI PROPHETI, care uimesc prin stranii predictii real-PARA-statistice !
    (au existat istoric mereu ! si-or mai fi si-n viitoarele timpuri mitice, de dupa … APOCALIPSA ! 😐 )

  9. Banii rușilor sunt în contracte cu anumite țări unde nu-i semnatra a nici uni comisar.. Rușii vor chema Belgia, de ex. în Arabia Saudită la proces și îi va întreba: Unde-s banii.. Să vezi ce circ va fi..

  10. Păi dacă vor să-şi arunce dinamiteze credibilitatea, n-au decât să umble la banii ruşilor.

  11. Orice bani depuși au o garanție din partea băncilor și orice s-ar întâmpla cu ei, banca rămâne răspunzătoare .
    Dar în acest caz special , văd că nimeni nu ia în calcul că până la urmă câștigătoarea din acest război mondial va chiar Rusia, sau mai corect spus BRICS. Pe de altă parte, dacă se are în vedere dispariția dolarului, ba mai mult și a euro, s-ar putea ca aceasta să fie ultima încercare de a mai drege busuiocul, deoarece până la urmă totul se transformă în ceva și dacă nu va mai fi dolarul altă monedă îi va lua locul, dar în condiții de schimb dictate de învingători, ca să nu mai vorbim că toate activele vor fi confiscate ca să se repare această mizerie globalistă ! 😎

  12. 1. Sistemul financiar își pierde credibilitatea.
    2. Rusia confiscă la rândul său activele occidentale, active ce au cam aceeași valoare.
    3. Retragerea de fonduri ale altor state și evitarea afacerilor cu băncile occidentale va aduce pierde mari sistemului financiar din Occident.
    4. SUA doresc ca banii confiscați de către europeni în mare parte, să fie dat pe armamentul american care ajunge în Ucraina.
    5. Dacă se vor confisca banii rușilor, ei nu vor ajunge să fie folosiți la reconstrucția Ucrainei. SUA a dat deja armament Ucrainei de vreo 200 de miliarde.
    6. Ucraina, dacă va fi reconstruită de Occident, va trebui să-și doneze resursele pentru aceasta.

  13. Ce mai vaiet, ce mai zbucium cand in Romania se aduce vorba de taxarea corecta a multinationalelor hoate… Deci UE poate fura profitul, iar america toate activele altora… Evident ca activele au devenit mijloc de santaj, ce mi-e Rusia, ce mi-e vestul… Stiam si se confirma de ce rezerva de aur e data in gaj la khazari, ar fi cazul ca manole sa readuca aurul in tara.

  14. Spuneam ieri la 18:26, la schimbul de tura a MarGEALATULUI SOVIETIC:
    Mark Kiev Vici, cum de nu ai observat contradictia din titlu a autorului compilatiei cu starea de fapt? Pentru ca UE a trecut la o noua faza, PUNEREA LA LUCRU, in slujba STATULUI SUVERAN Ucrainam a activelor URSS-Rasputin care de DOI ANI sunt INGHETZATE si NU CONFISCATE SI CHELTUITE!!! Pricepi? Activele URSS-Rasputin vegetasera producand doar DOBANZI SI NU S-AU DUBLAT prin SPALARE DE BANI din CONTRABANDA de ARME, DROGURI, COPII, ADOLESCENTE si ORGANE, adica au adus castiguri munime de cateva MILIARDE, raportate fiind la uriasa suma de aproape DOUA SUTE DE MILIARDE, si ma refer la BANII BANCII CENTRALE SOVIETICE!!!
    Ba, Mark Kiev Vici, speculezi la bursa MISTIFICARILOR bancilor capitaliste? Sa-ti amintesc ca la 1917 TATUCUL AGENTILOR BOLSEVICI DE PRETUTINDENI nu s-a incurcat cu INGHETZURI pt. ca A CONFISCAT atat ACTIVE, cat si SEDIILE PRINCIARE ale BANCILOR OCCIDENTALE!
    Atunci BANCILE OCCIDENTALE DEPOSEDATE SAMAVOLNIC nu au TZIPAT asa tare ca azi pentru ca ILEGALII lu Lenin din fruntea TZARILOR OCCIDENTALE CAPITALISTE le-au COMPENSAT PIERDERILE din TAXELE CETATENILOR!!!

    Aviz SCLAVETILOR RASPUTINISTI ai lu Horror doru popescu, CAMPIONII MISTIFICARII ordin Narr-e cu „bancile ‘khazare’ din SUA care l-ar fi finantat pe CRIMINALUL NIPON/CHINEZ/ABHAZ CONTRA UMANITATII Lenin!!!

  15. Bomba bombelor nucleare. Capitanul vasului care a distrus podul 2, 6km din Baltimor este urcacan! „La acest sfârșit de săptămână, lumea a fost zguduită de masacrul de la Moscova, pentru care Vladimir Putin a acuzat destul de puțin voalat Ucraina și aliații ei occidentali.

    După nici patru zile de la baia de sânge de la Crocus, o catastrofă spectaculoasă și neverosimilă lovește Statele Unite, liderul de facto al alianței pro-Ucraina.

    Dar lucrurile nu se opresc aici.

    Potrivit companiei de angajări Baltic Shipping, căpitanul navei cargo Dali, care a distrus podul din Baltimore, este… cetățean ucrainean.”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.