Barcelona, „noua normalitate“?

După atentatul terorist de la Barcelona, publicațiile internaționale au început nu numai să publice ferpare ale victimelor, ci și să analizeze modul în care presa se raportează la această „nouă normalitate“.

● „De fiecare dată aceeași placă. Sunt cei care se roagă printr-un hashtag, cei care îi transmit condoleanțe primarului orașului rănit și cei care îl atacă. Sunt șacali și vânători de șacali. Sunt cei care coboară în timp, de fiecare dată, până la 11 septembrie 2001, care o citează pe Oriana Fallaci, care vorbesc de Guantanamo, de ciocnirea civilizațiilor și care fac apel la așa-zisul islam moderat, cei care nu intervin decât în cazul în care există cel puțin un italian printre morți. Iar apoi, sunt complotiștii mai mult sau mai puțin expliciți“, scrie site-ul italian Linkiesta.

● În paralel cu rutina jurnalistică a trierii informației intervin alte rutine pe rețelele sociale, scrie revista Marianne, care observă că unele reflexe ale internauților riscă să devină ridicole. „Puteam fi eu, dacă se întâmpla acum 15 zile“, sună mesajele urbi et orbi. „Este tot mai ridicolă această observație, pe măsură ce lista orașelor lovite se lungește: care european nu a fost niciodată nici la Paris, nici la Londra, nici la Bruxelles, nici la Barcelona?.“

Urmează mesajele de indignare, de emoție, de solidaritate, de umanitate. „Dincolo de căderea în derizoriu, care este scopul postării sub hashtagul #Barcelona a unor imagini cu pisicuțe?“, se întreabă revista franceză. Intervine reacția primarului Parisului de a închide luminile cu un sfert de oră mai devreme, transformându-l într-un „semnalizator al ororii“.

● „Atâtea reflexe care traduc – și încearcă cu disperare să ascundă – o realitate care contrazice optimismul forțat: Europa pare lipsită de forță. Nu știe ce să facă în fața terorismului islamic care se propagă în interior. Starea de urgență nu este suficientă, iar soluțiile propuse de extremele politice nu vor funcționa mai bine.

Prin urmare, la fiecare atac, care este o nouă înfrângere, ne rămâne o singură victorie: să ne afișăm sfidători în fața barbariei, chiar dacă trupurile victimelor nu s-au răcit încă“, scrie Marianne.

● Mai multă poliție și securitate. „Să ne obișnuim: la Barcelona a intrat în scenă noua noastră normalitate“, scrie Linkiesta. Terorismul va continua să lovească Europa chiar și atunci când Statul Islamic va fi ras definitiv din Orientul Mijlociu.

„Oricând poate să scape ceva: norocul atentatorului, o eroare umană în sistemul de securitate, elementul neprevăzut – un atac poate avea loc oricând“, arată publicația, care adaugă că perioada actuală nu este deloc mai neagră decât terorismul politic din Italia anilor 1970-1980. Apoi, „în Spania mor 13 oameni la fiecare 72 de ore în accidente rutiere“. „Asta nu ne duce la atitudini isterice, ci la îmbunătățirea siguranței rutiere. La fiecare 12 ore sunt salvate 13 vieți“.

● Cotidianul britanic The Independent oferă o soluție: „Adevărul despre teroriștii moderni este același ca și în cazul violenței naționaliste și politice începute în secolul XIX și mai înainte: poliția, securitatea și informațiile sunt cele mai bune metode de a proteja pacea și viața cetățenilor. Oriunde este posibil, trebuie promovate pacea și procesul politic, deși nu este cazul acum cu islamiștii“.

Recomanda
Razvan Ciubotaru 89 Articole
Author