Băsescu aberează sinistru la Raitaru TV

Revenim cu o nouă şarjă de minciuni debitate de Mincinosul României, Traian Băsescu, la Raitaru TV, unde zburdă în voie. Marele caracter Băsescu a spurcat anterior postul de televiziune.

Obsedat în mod patologic de presa care nu îi e favorabilă, maleficul suspendat s-a înfipt în gâtul lui Mihai Gâdea şi al lui Radu Tudor.

A lăsat să se înţeleagă că toţi cei care au susţinut suspendarea sa – nemaivorbind cei care au aporbat-o – vor răspunde în maiimulte feluri. Nu s-a putut abţine !

Nefericitul Băsescu T. a beneficiat, la Raitaru TV,  de prestaţiile submediocre ale unuia dintre şchioapele patefoane  băsiste, care şi-a depus statutul de moderator în haznaua din strada Comăniţa, sediul de campanie electorală al posedatului. Iată perle de moderator, marca Raitaru: „Oprea, o dezamăgire personală.” sau „nu o să plecaţi domnule preşedinte după data de 29 iulie, nu” .

Noua serie de aberaţii marca Minciunescu Traian:

# Niciodată n-am dus acasă tensiunea de la serviciu. Nici când veneam de pe mare, nici acum. La mine în casă nu o să auziţi discuţie politică.

# Dimineaţa ne trezim la 7.00 iar la 7.10 suntem cu cafeaua în faţă şi cel puţin o oră beau două căni cu cafea. Pe una scrie „captain”. Eu într-o parte, soţia de cealaltă a biroului, vorbim. Ce face o fată, ce face ailaltă. Pentru că noaptea când ajung acasă nu mai avem timp să vorbim.

# Am discutat cu soţia unde ne mutăm. Avem apartamentul din Mihăileanu. Celebrul apartament din Mihăileanu. Liviu Dragnea, Dan Voiculescu şi Hrebenciuc l-au împins pe Victor Ponta. Ei au fost partizanii suspendării de la bun început. Şi mai adăugaţi pe cineva, tata socru.

# Ilie Sârbu a devenit turbat. Vroia să-şi vadă ginerele cu toată puterea în braţe. Victor Ponta a fost reţinut în primă fază, dar ei au fost marii susţinători ai procesului meu de suspendare.

# Dar nu sunt ei vinovaţi.Vorbim de responsabilitatea unor oameni politici. Eu i-am adus la guvernare, i-am dat lui Victor Ponta funcţia de prim ministru, deci am mers pe principiul de coabitare. Oamenii ăştia n-au realizat responsabilitatea guvernării. Au pus mâna pe justiţie. Ponta e mincinos, n-ai ce să-i faci, minte cu o lejeritate extraordinară, iar Dragnea este lipsit de caracter.Dan Voiculescu măcar a fost cinstit.

# Spre deosebire de toţi ăştia, măcar este un adversar cinstit. El şi-a pus trusturile media de şapte ani pe mine pentru denigrare.

# A fost singurul care acum două luni a spus „ăsta e graficul de suspendare a preşedintelui”. A dat 60 de zile, s-a produs în 59. Mai mult respect am pentru el, care spune că ăsta e interesul meu, decât pentru ceilalţi care spun că sunt pentru interesul naţional.

# El are interese personale: bani, influenţă, să-şi salveze pielea de la puşcărie. El spune că nu mă interesează altceva decât să fur în continuare de la stat şi să-mi apăr pielea în faţa justiţiei. Mult mai cinstit decât ăştia care vor să destabilizeze politicţara.

# Măcar Voiculescu spune că nu dă doi bani pe interesul naţional. El plăteşte oameni să lupte împotriva interesului naţional. unul din motivele pentru care eu am vorbit de vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale a fost ceea ce face trustul Intact.

# Când ai o asemenea forţă mediatică îndreptată spre dezinformarea populaţiei trebuie să ţii cont că picurând minciuni către populaţie cu toate gurile de foc, sigur că până la urmă populaţia devine manipulabilă.

# Şi ajunge să spună exact ce spune Morsa competentă, Chireac, ăsta Gâlmea, sau Gâdea, pastorul Radu Tudor. Oamenii ăştia de dimineaţa până seara lansează minciuni şi ajung cei care privesc la televiziunile trustului să înceapă să creadă.

# Sunt şi oameni cinstiţi, dar sunt propagandiştii care sunt plătiţi. În momentul în care Victor Ponta a anunţat că după ce vin de la Bruxelles vreau să mă adresez parlamentului să explic ce am făcut acolo mi-am dat seama.

# N-am crezut însă că se va ajunge la o asemenea decapitare. Am crezut că-l lasă pe Vasile Blaga, am crezut că este doar pentru suspendarea preşedintelui. Ponta nu e suficient de sincer ca să fi avut o discuţie sinceră despre suspendare în momentul în care l-am numit prim ministru.

# Am analizat acest risc înainte de a-i da mandatul lui Victor Ponta. M-am gândit însă că nu mai suntem la stadiul la care politicienii ar putea pune interesul lor deasupra interesului naţional. Interesul lor major acum este să pună justiţia sub control. Sunt 20 de parlamentari care au dosare penale, alţii ştiu că le vine şi lor vremea, iar trei sunt incompatibili.

# Ei ştiu că nu se poate negocia nimic cu mine legat de justiţie au fost un catalizator.N-aş fi crezut vreodată că în moment de criză economică vor fi oameni politici care să vrea să se apere de justiţie deasupra interesului naţional.

# Aici s-a jucat interesul personal al unui grup de puşcăriabili împotriva interesului naţional. Ei au făcut un rău foarte mare, au creat instabilitate politică şi eu exact din acest motiv i-am dat mandatul lui Victor Ponta.

# Ei exact asta au neglijat şi au spus nu ne interesează stabilitatea ţării, ci să ne protejăm. N-are nicio legătură termenul de „dottore”. Amintiţi-vă câte jigniri am primit eu de la acest Ponta.

# Dacă eu nu-i spuneam „dottore” Ponta nu făcea rău ţării? Când ţara are prim ministru un hoţ, este condamnată să fie marginalizată. Pentru că el este acum oglinda noastră. Despre mulţi politicieni se spun destule, dar când unul este dovedit şi recunoscut ca fiind hoţ,ţaraaceea nu mai are faţă.

# Pentru că primul ministru este una dintre principalele figuri ale unei ţări. Eu i-am spus „dottore” pentru că ştiam de marele masterat de laCatania. Am folosit un termen din Comedia del’Arte, care defineşte un doctoraş zăpăcit. Parlamentul este suveran, de aceea am şi acceptat ideea că sunt suspendat de Parlament, pentru că este suveran şi în acest domeniu.

# Parlamentarul este liber cugetător, scrie în Constituţie, nu poţi să-i impui un comportament. Parlamentarul este liber în acţiunea lui politică, nu are obligaţie nici măcar faţă de partidul sub sigla căruia a candidat.

# Nu poţi să dai o lege împotriva Constituţiei, trebuie să o modifici, dar principiul rămâne. În nicio constituţie din lumea civilizată, parlamentarul nu este constrâns la o anumită acţiune politică. Constituţia garantează libertatea de acţiune politică oricărui parlamentar, este un principiu fundamental în toate democraţiile.

# Sunt şi partide care au trecut prin momente dificile şi oameni care au rămas acolo. Dar la fel de mulţi sunt şi cei care se duc conform dictonului Patria îmi este unde mi-e bine.

# La Gabriel Oprea şi UDMR ăsta este interesul naţional acum, stabilizarea ţării. Îmi pare rău doar pentru că alături de oamenii ăştia am trecutţaraprin criză. Nu a fost uşor nici pentru UNPR, nici pentru UDMR, să stea alături de PDL.

# Nu ştiu de ce au stat când a fost mai greu şi acum au plecat.

# Băsescu ţipă în studiourile Raitaru, încruntându-se şi tremurând, scrâşnind din dinţi: „Lăsaţi-o baltă cu întreaga clasă politică. Lăsaţi-o baltă. Hai, lăsaţi-mă! În frunte cu politicienii şi dumneavoastră jurnaliştii minţiţi! Nu toată lasa politică a dat lovitura de stat mascată!”

# Nu am nimic cu ziariştii de teren, dar cei de tip Morsă Competentă şi acel fost pastor de la Antena 3, Gâdea, şi Radu Tudor sunt la fel de responsabili ca polticienii, pentru că ei mint.

# Să nu arăţi adevărul unde au dus oamenii ăştia ţara – Ponta, cu Crin Antonescu şi cu cei 256 de parlamentari, au dusţaraîntr-o lipsă de credibilitate formidabilă – este o lipsă de responsabilitate. Telespectatorii sunt minţiţi.

#Atât pastorul de la Antena 3, cât şi Chireac, cât şi Radu Tudor ştiu bine ce fac, ei continuă să mintă pe banii lui Voiculescu. Nu sunt nevinovaţi, sunt parte a ceea ce se întâmplă în România acum, procesul de izolare. Se bat cu pumnii în piept „ţărişoara mea”, dar i-au făcut cel mai mare rău posibil. Scenariul posibil este ca eu să pierd referendumul, să îmi iau bocceluţa şi să plec acasă. Pentru România urmează trei luni de campanie prezidenţială. Suportă ţara asta aşa ceva?

# Când obiectivul major era stabilitate, dar ai creat instabilitate, mai suportăţaraasta trei luni de instabilitate politică?

# Eu le-am dat toată încrederea, le-am dat guvernarea, ce să le mai fac? Nu eu i-am interesat. Aţi văzut că domnul de la CSM, George Bălan, deja împărţea funcţii. Aţi văzut că în discuţiile lor spuneau că nu pot face nimic până nu se schimbă preşedintele. Şi atunci puşcăriabilii au hotărât „de ce să aşteptăm un an, un an şi ceva?”.Liderii USL fac declaraţii tot mai naţionaliste, dar ei pun sub semnul întrebării tocmai valorile naţionale.

# Datorită lor noi putem circula liberi în Europa, putem munci în afara ţării, primim bani pentru agricultură, pentru că eşti în club. Pentru că în momentul în care te izolezi de valorile clubului, rămâi, dar ţi se închid uşile. Când oamenii ăştia au înţeles că premierul a emis OG împotriva Constituţiei, cum credeţi că vor discuta cu el liderii europeni?

# Actuala conducere a statului român nu este un partener de încredere. Am încercat o variantă în care să discutăm despre amânarea oricărei decizii neplăcute pe MCV până la terminarea referendumului. În discuţia mea cu lideri europeni. Raportul pe MCV ne-ar fi permis intrarea în Schengen, care a fost unul dintre obiectivele majore. Nu amestecăm ce s-a întâmplat în ultimele zile cu munca pe cinci ani.

# M-aş fi simţit eu rău dacă toată această muncă de cinci ani n-ar fi fost recunoscută. Nu putem spune că mai avem aceeaşi justiţie ca la intrarea în UE. Ar fi fost nedrept să se amestece lucrurile.Eu ştiu ce trebuie făcut, dar nu spun eu, trebuie să spună Ponta şi Antonescu. Pentru că nimeni nu punea sub semnul întrebării criteriile de la Copenhaga.

# Ei au demonstrat că abordările lor sunt de anii 90. Au împins România înapoi cu vreo 10 ani prin ceea ce au făcut.

Şi alţii au făcut abuzuri, dar nimeni cum au făcut ei. Toţi s-au oprit în faţa Parlamentului, a prevederilor constituţionale. Dar nimeni nu a spus îl schimb pe preşedintele Camerei Deputaţilor, al Senatului. Totul a venit din disperarea de a pune mâna pe justiţie. Ei vor să-l scape pe Voiculescu de puşcărie. Nu ne mai putem minţi.

# Dacă ne minţim şi stăm delicat în vârful limbii să nu-i mai atingem cumva pe corupţi… Voiculescu este unul… Fenechiu de ce credeţi că ţipă? Are dosar penal. Chiuariu de ce ţipă? Voicu? Are dosar penal. Eu am numărat 20 de parlamentari care au dosare penale. Ăsta e jocul în numele căruia au compromis România. De asta trebuie să-i bat la referendum, nu pentru mine. Eu am stat 8 ani pe scaunul ăla şi e un scaun tare incomod, dar vreau să revin la Cotroceni pentru a face ca România să-şi reia mersul înainte în procesul de integrare şi numirile de la Justiţie să se facă corect şi cu oameni tip Morar, Kovesi, care n-au dezamăgit. Au fost o echipă de oameni care au vrut să facă justiţia să funcţioneze. Trebuie magistraţi cinstiţi. Să demonstreze că Blejnar îmi aducea mie bani, dar nu după referendum, pentru că o să-l câştig. Să demonstreze înainte. Eu mă tem doar ca munca extraordinară de 8 ani să nu se risipească pe mâna unor neisprăviţi. M-am legat atât de mult de evoluţiile pozitive, încât aş suferi enorm să văd un proces de restauraţie, în care iarăşi venim şi punem sub control presa, se scrie numai de bine, ne spune primul ministru cum respirăm şi ce mâncăm.

# Dacă oamenii ăştia au făcut un asemenea abuz, când le va veni bine nu vor ezita să facă şi abuzuri mai mari. Sunt mult prea brutali şi fără scrupule, încât nu le va păsa vreodată de populaţie, de îngrădirea drepturilor. Au demonstrat că nu au niciun fel de limită. Dacă îi va sâcâi cineva cu demonstraţii, o să le interzică, dacă îi supără cineva cu vorba, o să închidă postul de televiziune. Au mai făcut-o când era Năstase prim ministru. Casa din Mihăileanu este legal luată, nu am nicio problemă cu ea. Ce să fac? Nu s-a întrerupt niciun dosar. Până şi celebrul dosar „Flota” este închis, pentru că s-au făcut expertize. Nici cu domnul Căşuneanu nu ştiu să am un dosar. N-am nicio teamă. Atitudinea lui Titus Corlăţean este mult prea brutală în raport cu justiţia. Au pus problema să înlocuiască judecătorii Curţii Constituţionale, asta spune ceva despre cum gândeşte un om. A fost o reacţie internă şi cea a UE. Dacă nu ar fost acestea, la câtă minte are Corlăţean ar fi făcut-o.  Eu am avut o problemă în relaţia cu PDL, îmi reproşau că sunt prea multe arestări de la PDL. Au mârâit şi ştiu discuţiile din teritoriu, că !ce face preşedintele, ne arestează pe toţi până termină mandatul?”. Au fost şi acolo destule incidente şi a fost această mârâială şi în PDL, dar au fost mult mai mulţi, şi primul a fost preşedintele partidului din vremea aia care a spus „nu putem discuta”.

# Cine îşi imaginează că un preşedinte poate să sune la un procuror sau la un judecător să ceară o anumită abordare, nu ştie pe ce lume trăieşte şi unde a ajuns România. Povestea asta nu mai funcţionează în România. Există un singur mare risc când ai un preşedinte care e subordonat intereselor de partid. Trebuie să devină sluga Parlamentului ca să nu fie suspendat şi, dacă devine slugă, are grijă să numească în funcţiile cheie din justiţie oameni recomandaţi de partid. Dacă preşedintele nu-şi asumă independenţa desemnărilor, independenţa de sugestiile din partid – pentru că şi eu am avut sugestii, numirea lui Morar la DNA a făcut să explodeze pe unii din fostul meu partid, toţi au spus că îi vânez.

# Pentru mine faptul că omul acela era la putere şi procurorul anonim de la Cluj, Morar, a avut curaj să-i pună cătuşele, a fost un semn că omul ăsta e de încredere. Trebuie oameni care nu vor să facă o carieră pe baza suportului politic. Până pe 29 iulie eu vreau să mai spun un lucru pe care am obligaţia să-l spun. Am văzut în ultimele zile, şi la preşedintele interimar, şi la Victor Ponta, şi la mulţi parlamentari ai USL o abordare de tip izolaţionist.

# Nouă să nu ne spună nimeni, ştim ce avem de făcut, suntem stat independent. Vreau să le spun public că independenţa şi suveranitatea sunt garantate cât timp nu suntem izolaţi. Dacă izolează România,ţaraasta devine vulnerabilă şi din punct de vedere al securităţii, şi economic. Securitatea este apartenenţa noastră la cluburi ca UE şi NATO. Dacă oamenii ăştia nu se trezesc foarte repede, pentru că fiecare zi adânceşte criza dintre România şi parteneri, şi nu înţeleg că apartenenţa la aceste cluburi şi la aceste valori are şi un revers în bani, subvenţiile pentru agricultură, libera circulaţie pe care o avem şi cu care s-ar putea să avem probleme, dreptul de a munci în străinătate, bani pentru mediu, pentru conversie profesională… În momentul în care te-ai izolat şi nu mai respecţi valorile clubului, încep să curgă pierderile, vedeţi exemplul Ungariei, penalizată cu jumătate de miliard de euro. Uneori îţi vine să plângi când îţi dai seama cât de rapid s-a degradat încrederea în România din cauza greşelilor politice.

# Este o lovitură de stat mascată sub încălcări de legi. Aşa ne-am obişnuit, să nu găsim responsabili pentru că spunem toată clasa politică. Am făcut greşeli, dar nu împotriva interesului naţional. M-am luat de Arafat, am spus despre arestarea lui Antonescu de către rege, dar au fost ale mele, nu au afectat stabilitatea ţării. La Anastase mi s-ar putea imputa doar votul la legea pensiilor. Dar nu mi se poate reproşa mie viaţa fiecărui politician. Taximetriştii sunt foarte importanţi în formarea opiniei publice. Am avut un mandat în care m-am întâlnit cu ei pe străzi noapte de noapte. Ştiu cum gândesc ei. Eu nu mă derobez de PDL, pentru că au fost la guvernare în cea mai grea perioadă, au fost partenerii mei, dar este incorect să mi se pună în spate comportamentul lor.

# A, pentru comportamentul fiicelor îmi asum responsabilitatea pentru că eu le-am crescut, dar nu şi pentru al politicienilor care sunt majori. S-au tăiat salariile. Credeţi că aveam altă variantă să rezolvăm problema? Credeţi că a făcut-o cineva din răutate? Nu! Nu se mai putea. Eu-mi recunosc greşelile, sunt departe de a spune că s-a guvernat perfect.

# Nu! S-au făcut greşeli enorme. Eu însumi am făcut greşeli formidabile de comunicare din cauza presiunii în care eram toţi şi al neglijării acestui aspect al comunicării. Spre exemplu, vulnerabilitatea mea ca om politic nu vine din a avea sau nu o majoritate în Parlament, pentru că nu am crezut în susţinerea partidelor, ci din faptul că am pierdut foarte mult din susţinerea poporului. Am făcut greşeli şi totul se plăteşte în politică. Eu pot coabita, pe Ponta nu-l ţine nimeni cu sila prim ministru. Dacă nu poate coabita, să demisioneze, să vină altcineva de la USL, pentru că ei au majoritatea, şi terminăm povestea.

# USL sunt convins că el însuşi nu-l mai menţine pe Victor Ponta. Este, nu este preşedintele PSD, problema este dacă mai poate comunica în UE, iar răspunsul este categoric nu.

 Eu cred că imediat ce se publică legea referendumului corectată, ar trebui atacată la Curte, pentru că are o prevedere neconstituţională: parlamentul nu are atribuţii în validarea sau invalidarea referendumului.

# Dacă o să câştig referendumul îmi continui mandatul până în 2014, iar dacă pierd, plec de la Cotroceni, dar nu vă faceţi iluzii că o să rămân în politică.

 Vom reda în curând o mostră clară de iresponsabilitate în materie de relaţii internaţionale, una care ne-ar putea costa enorm dacă acest iresponsabil va reveni la Cotroceni. Iresponsabilul s-a referit în termeni de mahala la state ale lumii, membre ale ONU, unele cu care România trebuie să întreţină relaţii civilizate şi de la care bădăranul are, probabil pretenţia, să aibă relaţii economice cu ţara noastră care, iată, nu mai e şi a lui, după ce a vândut-o către tovarăşii săi din UE şi din SUA.

# Dacă eram în America de Sud, Monitorul Oficial era ocupat de un batalion, televiziunea era ocupată de un batalion, Avocatul Poporului era scos afară de alt batalion, că nu mai era nevoie de el. La noi Antonescu si Ponta au dat ordonanţe de lege. În America de Sud, Africa, ţările arabe au parlamente dar sunt dictaturi. Nu îşi permit să nu aibe Parlament!”.

# Pentru o şi mai corectă edificare, iată mostra concretă de iresponsabilitate a unui individ care a confundat demnitatea de preşedinte al ţării cu funcţia de preşedinte de vapor, unul care vrea să ne izoleze şi mai mult – prin declaraţiile sale – de lumea în care trăim:

„Da, păi, să ştiţi că dacă eram în America de Sud, Monitorul Oficial ar fi fost ocupat de un batalion, televiziunea de un batalion, radioul de un batalion, Avocatul Poporului era scos afară, că nu se mai oboseau să mai dea o ordonanţă de urgenţă şi pentru el şi, pe urmă, se dădeau decrete-legi, da? Asta s-ar fi întâmplat. La noi, Antonescu şi Ponta au dat ordonanţe de urgenţă. Simplu. Credeţi că există vreo democraţie… Vreo dictatură fără Parlament? Doamnă, azi nimeni nu-şi mai permite luxul să nu aibă Parlament. Uitaţi-vă în ţările arabe, uitaţi-vă în Africa. Toţi au parlamente. Numai că Parlamentele sunt departe de a fi democratice.”

# O nouă mostră de mârlănie, după ce i-a urat şi mai mult cancer Corinei Drăgotescu, a venit în momentul în care s-a referit la Ilie Sârbu despre care s-a spus neoficial că ar fi fost împuşcat din greşeală în testicule de Adrian Năstase la o partidă de vânătoare: „De la împuşcătura aia în partea de jos, parcă l-a împuşcat cineva în cap. A devenit turbat, voia să-şi vadă ginerele cu toată puterea în braţe”.


Scena de final, pe scări, este edificatoare: moderatorul se pupă dulce, la despărţire, cu moderatul !

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.