Băsescu nu a fost primul bărbat politic din cariera profesională a judecătoarei Iulia Motoc

Până să devină una dintre vestalele prezidenţiale, Iulia Motoc, judecătoarea blondă de la Curtea Constituţională, a făcut parte, prin soţul său, Mihnea Motoc, actualul ambasador al României la Bruxelles, dintr-un grup de „lupi tineri” crescuţi şi sprijiniţi de Adrian Năstase şi chiar de Ion Iliescu, începând de prin 1992 şi până în 2004: George Cristian Maior, şeful SRI, Răzvan Ionescu, fost lider al tineretului social-democrat şi fost deputat PDSR de Bihor, Ilie Botoş, fost procuror general al României şi şef al Contrainformaţiilor din MApN, Adrian Tarău, negustorul de benzină din Oradea şi fiu al fostului prefect PSD de Bihor, pentru care Adrian Năstase şi-a folosit influenţa ca să-l scape de puşcărie, şi mulţi, mulţi alţii, care au rămas în diferite structuri ale administraţiei centrale sau în afaceri discrete şi care au virat, după 2004, către Băsescu. Aşadar, primele preferinţe ale Iuliei Motoc, din punct de vedere politic, evident, au fost profesorii Teodor Meleşcanu şi Adrian Năstase.

De la Iliescu la Băsescu

De altfel, alături de Teodor Meleşcanu, Iulia Antoanella Motoc (fostă Voina) a scris şi prima ei carte de specialitate, pe vremea când avea doar gradul de asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative. Volumul (foto), în limba franceză şi intitulat “Droit international public”, a fost editat la Editura Universităţii Bucureşti în 1996 şi era un manual-compendiu destinat studenţilor. Referenţii ştiinţifici ai lucrării au fost prof. univ. dr. Corneliu Bârsan, până nu demult judecător la CEDO, şi conf. univ. dr. Raluca Beşteliu, fost judecător la CEDO în 1999. Atunci, în 1996, şi Meleşcanu şi Iulia Motoc erau sub aripa protectoare a PDSR-ului, a lui Năstase şi Iliescu. Astăzi, după o volută pe la liberali şi încă o trădare – a lui Meleşcanu, ambii îl slujesc cu osârdie pe Traian Băsescu, Meleşcanu, ca şef al spionajului românesc, şi Iulia Motoc, drept apărător taliban al lui Băsescu la Curtea Constituţională.

De la Năstase – Apărare, Dublin, New York, Haga, plus câştiguri de la Caritas

Soţul judecătoarei Iulia Motoc, ambasadorul Mihnea Motoc, este nepot, după mamă, al lui Gheorghe Diaconescu, decedat în martie 2008, fost procuror militar şi fost procuror general adjunct al RSR în decembrie 1989, apoi şef al Direcţiei juridice din MApN şi apoi, ani de zile, un avocat de succes. Unul dintre clienţii şi prietenii buni ai lui Gheorghe Diaconescu a fost Adrian Năstase. Astfel, Diaconescu, prin prietenul său Năstase, ambiţios şi dornic să-şi formeze propria sa curte, le-a deschis drumul nepotului Mihnea, prietenului acestuia, George Cristian Maior, tânărului procuror militar Ilie Botoş, chiar şi lui Gabriel Oprea, tânăr şi necunoscut ofiţer de intendenţă, către oameni influenţi, care apoi i-au trimis la şcoli bune din Europa şi Statele Unite, le-au acordat grade, burse şi alte forme de sprijin, apoi i-au pus în diferite posturi, mai mici la început, dar în care au avut timp să înveţe să-şi dorească funcţii cu mare influenţă şi beneficii pe măsură… Toţi, peste timp, au ajuns în posturi extrem de influente – la Apărare, în Justiţie , la SRI, în diplomaţia mare – New York, Haga, Dublin… CV-urile lui Motoc şi Maior se aseamănă în foarte multe puncte. De altfel, dincolo de aceste CV-uri oficiale, Motoc şi Maior mai au şi alte multe fapte şi întâmplări comune. Cum ar fi aceea, conform unor zvonuri răuvoitoare, evident, că prin 1993 tânărul Maior, alături de prietenul său, Mihnea, când erau nişte necunoscuţi publicului larg, ar fi depus la Caritas-ul din Cluj-Napoca al lui Ioan Stoica sume importante de bani şi le-ar fi retras apoi înmulţite de peste opt ori, aşa cum promitea pe atunci escrocul care a întemeiat cel mai celebru joc piramidal din România.

Proptele de la Buzura

În afară de influenţa covârşitoare a generalului Gheorghe Diaconescu, un rol însemnat în cariera celor doi tineri prieteni – bucureşteanul Motoc şi clujeanul Maior – l-a avut şi tatăl actualului director al SRI, profesorul universitar Liviu Maior, fost ministru al învăţământului în guvernul Văcăroiu, apoi senator PSD de Cluj în perioada 1996-2000, iar din 2002 şi până de curând, ambasador al României în Canada. Profesorul Maior le-a netezit şi el cariera celor doi tineri, prin prietenia de care s-a bucurat din partea lui Ion Iliescu, în primul rând, dar şi a lui Adrian Năstase. Apoi, George Maior a divorţat de prima sa soţie şi s-a căsătorit cu fiica celebrului şi influentului scriitor clujean Augustin Buzura, pentru care Ion Iliescu a avut şi are o slăbiciune deosebită. Marele maestru Buzura l-a ajutat şi el mult pe ginerele George şi pe amicii acestuia.

Madame Bovary c’est… Iulia

Judecătoarea Iulia Motoc este romantică, citează sute de versuri din Nichita Stănescu, se hârjoneşte frenetic, ca o adolescentă înfierbântată, alături de Elena Udrea, în faţa scenei pe care evoluează rockerul Robert Turcescu, se topeşte când dă mâna cu preşedintele Băsescu, tânjeşte, nu ştie nici ea prea bine după ce sau îi este teamă să recunoască. I-au lipsit toate acestea la vremea potrivită, atunci când era studentă, apoi cei câţiva ani în care a învăţat pe rupte pentru a-şi clădi cariera de magistrat. Apoi a intrat într-o căsătorie foarte avantajoasă cu viitorul ambasador Mihnea, un tip cam morocănos şi chiar ciufut câteodată. La prânzurile la care erau invitaţi de unchiul lui Mihnea, alături de George Maior şi de alţi amici influenţi, generalul Diaconescu avea grijă să-i timoreze pe toţi, sau cel puţin ea, soţia lui Mihnea, nu se simţea deloc în largul ei în noua familie.

Apoi, după ce şi-a urmat soţul câţiva ani la New York, apoi la Haga, Mihnea a plecat la Bruxelles, singur, ea a rămas aici, la Curtea Constituţională, printre babe şi moşi reşapaţi, cu Nichita Stănescu, cu Udrea, cu rockul, cu Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.