Băsescu o ţine langa şi nu renunţă la fixaţii: presa e de vină !

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a răfuit din nou, vineri, cu ziariştii pe care îi consideră duşmani. Şeful statului român s-a lanasat în noua serie de acuzaţii la adresa mass-media cu ocazia participării la cea de-a treia Gală a Ligii Studenţilor Români din Străinătate care s-a desfăşurat Palatul Parlamentului.

Un loc preferat pentru apariţiile aşa-zis publice de garantul constituţional al statului român, având în vedere că este perfect securizat ca nimeni să nu îl deranjeze, nici măcar cu un reproş.

Preşedintele României, înspăimântat de reacţia românilor pe care i-a minţit de două ori, evită apariţiile publice în medii necontrolate strict de uriaşele forţe de securitate care îl deservesc. Acest Băsescu şi-a anulat, de la realegerea sa în 2009,  mai toate apariţiile publice. Dintre toate, să menţionăm numai anulările Zilelor Porţilor Deschise sau cele ale discursurilor de Revelion. Anul trecut doar cu sprijin de securitate masiv a putut participa la festivităţile dedicate Zilei Naţionale a României, dar la plecare a primit cuvenitele reproşuri şi huiduieli.

„Mulţi, cei mai mulţi dintre dvs. trăiţi în străinătate vă informaţi din mijloacele media care adesea, în lipsă de profesionalism, înţeleg foarte greşit ce se întâmplă în România sau nu înţeleg deloc. Aşa că mă văd nevoit sau cred că este o oportunitate această întâlnire cu dvs. să vă spun ceva despre România care vreţi să vă primească înapoi. Şi eu vă spun: Nu mai cereţi României să vă primească înapoi, că ea vă aşteaptă”, a spus şeful statului român care a vrut, astfel, să acopere deciziile secelerate ale puterii pe care o stăpâneşte.

Abia după ce şi-a depăşit cu greu fixaţiile – tot mai multe şi tot mai dese în ultima perioadă -, Băsescu T. a încercat să-i prostească pe studenţi cu aşa-zisa reformă a statului român, în fapt acte criminale la adresa românilor:

„Anul acesta nu voi renunţa la ideea că până la alegerile legislative din luna noiembrie vom putea avea o lege a reorganizării administrative a ţării.

Obiectivul în ultimii doi ani a fost încercarea de a moderniza statul. Statul are nevoie de o justiţie performantă, justiţia care face dreptate, care aşază valorile în societate, justiţia care nu ezită să aplice legile oricui,  de la şeful statului la cineva obişnuit. Trebuie să înţelegem că nu mai merge cum mergea: ori înţelegem că România trebuie să se modernizeze, ori ne autocondamnăm.

Nu ne condamnă nimeni, ne condamnăm singuri dacă nu suntem de acord cu modernizarea statului. Nu exagerez atunci când spun că România a ratat multe momente de dezvoltare pentru că unii oameni s-au gândit cum să nu aplice legea fără să intre sub incidenţă penală. Acest lucru trebuie să-l schimbăm !”.

După ce a jupuit de pe români zece piei fără nici o remuşcare, garantului constituţional al statului român îi arde fix de adoptarea monedei euro. Fixaţia sa cu moneda europeană vrea să o impună, cu aceeaşi forţă ca până acum, parlamentului ţării dominat de supuşii săi din PD, UNPR, UDMR şi minorităţi:

„Europa, încotro? La Consiliul din 8-9 decembrie nu s-a stabilit nimic altceva decât sancţionarea statelor care nu respectă principiile Tratatului de la Maastricht. În opinia mea, România trebuie să susţină fără rezerve Tratatul de Consolidare Economică.Vom fi susţinători fără rezerve a unei Uniuni Europene tot mai integrate. Nici un stat al Uniunii Europene nu poate rezista în arhitectura actuală a Uniunii Europene. Efectele procesului de globalizare nu pot fi combătute, nu pot fi modelate în favoarea cetăţenilor UE decât dacă statele din Uniune vor rămâne unite. Avem nevoie de Statele Unite ale Europei. Voi insista ca şi Guvernul şi Parlamentul să menţină obiectivul ca în 2015 să intrăm în zona euro.

Preşedintele României a descoperit apa şi roata şi, împreună cu acestea, şi incompetenţa oamenilor săi, nu ai opoziţiei sau ai societăţii civile,  puşi în fruntea firmelor de stat:

„Companiile de stat n-au fost interesate de performanţă, de creşterea competivităţii. Eu sper că lucrurile se vor schimba.”

Traian Băsescu nu s-a sfiit să scape şi şopârla cu Roşia Montană, pe care, însă, a încercat să o ambaleze şemechereşte într-un aşa-zis interes naţional:

„România are resurse: aur, argint, cupru, multe alte metale. Crearea de locuri de muncă implică exploatarea acestor resurse. Mineritul trebuie să devină o activitate prioritară de relansare economică.”

Preşedintele României este în stare de orice ca să rămână la putere alături de şleahta pe care o stăpâneşte, inclusiv să le dea teritorii ungurilor de la UDMR-ul atât de supus. Băsescu dă semne că, sub masca unei iluzorii reorganizări administrativ-teritoriale, ar putea ceda în faţa maghiarimii:

„Un element al modernizării României este reorganizarea administrativ-teritorială şi vă mărturisesc că această idee a primit o ripostă puternică din partea partidelor politice, chiar şi a societăţii civile, dar, anul acesta, nu voi renunţa la ideea ca, până la alegerile legislative din luna noiembrie, să avem o lege a reorganizării administrativ-teritoriale.Este clar reorganizarea administrativ-teritorială este necesară şi nici un interes politic nu justifică amânarea ei . Putem discuta cum, cât, câte regiuni, dar nu putem amâna acest proces”.

Să ne reamintim că numărul de regiuni mai mare decât cel propus de PD a fost cerinţa de bază a UDMR care, vrea astfel pentru sine şi regiuni autonome în zonele unde se vorbeşte ungureşte !

Preşedintele României şi-a băut joc pur şi simplu în final, de  toţi românii cărora le-a impus sacrifciile materiale, nu doar prin hăcuirea fără scrupule a salariilor şi a pensiilor, dar mai ales prin concedierile masive de personal din sistemul public de stat.

Dacă Poliţiei, Jandarmeriei, Sănătăţii ori Educaţiei le-a impus concedieri masive în numele restructurării, preşedintele României însuşi nu numai că nu restructurează cohortele nemaiîntâlnite vreodată de consilieri, dar angajează noi şi noi astfel de slujbaşi plătiţi cu lefuri grase şi nesimţite de miniştri.

După ce şi-a angajat numai în ultimele şase luni doi noi astfel de consilieri prezidenţiali cu leafă de ministru, şeful statului român a anunţat licitaţie publică în faţa studenţilor din străinătate pentru încă trei astfel de slujbaşi bine plătiţi şi care să fie în solda sa:

„În zilele următoare, dacă există trei absolvenţi de studii superioare, care acceptă salariul unui secretar de stat din România… sigur, maşină şi secretară, sunt gata să angajez fără concurs, doar în baza diplomei de absolvent de facultate în străinătate, trei tineri pe funcţie de consilier de stat.Nu e o glumă ! Un consilier are un program lejer, în care vii la ora 9.00 la Preşedinţie şi nu ştii când pleci.Preşedintele te poate chema în orice moment să-ţi dai cu părerea despre orice lucru din lumea asta şi din ţară, că vrea o idee. Ce face cu ea, e treaba lui, dar consilier la Preşedinţie este o funcţie importantă”.

După ce şi-a arătat tot mai apăsătoarea iritare faţă de presă, apoi de partidele politice din opoziţie sau chiar faţă de cele aliate dar care nu-i executau orbeşte ordinele, Traian Băsescu a luat în cătare acum şi societatea civilă (care îi era destul de favorabilă, dar nu totalmente) pe care pur şi simplu nu o mai suportă:

„Cred că ne trebuie o societate civilă mult mai curajoasă şi vreau să ştiţi că nu dau lecţii societăţii civile, ci exprim un punct de vedere. Este al meu, bun, rău, rog societatea civilă să nu se supere foarte tare pe mine.”

Garantul constituţional al statului român ori a glumit sinistru, ori a avut un nou acces sever de amnezie: domnia sa NU a organizat vreodată concurs (public) pentru ocuparea funcţiei de consilier prezidenţial sau de stat. Întotdeauna, singurul concurs la astfel de nivel, a fost concursul de împrejurări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.