
Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Șoșoacă pentru prezidențiale, așa cum s-a întâmplat și la alegerile precedente.
Decizia fost luată cu 10 voturi pentru respingere și trei pentru admiterea candidaturii.
„Dacă nu voi fi lăsată să candidez și voi fi din nou oprită, praful și pulberea se va alege de alegerile lor și de sistemul lor. Și vă spun, din punct de vedere juridic, niciun om nu poate fi judecat și sancționat de două ori pentru aceleași fapte’, declara șefa SOS la depunerea candidaturii, când a venit purtând mănuși de box.
UPDATE „Toate-s vechi și nouă-s toate. Ad august per angusta. La rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste”, a scris, pe Facebook, Diana Șoșoacă, după respingerea candidaturii.
Președinta SOS România a anunțat că va contesta decizia.
”V-am zis că o să o respingă. (…) Noi nu mai avem o țară, ne-am bătut joc de ea, am lăsat-o în mâna lor. (…) Voi depune iarăși contestație. (…) Voi depune plângere penală împotriva celor de la BEC, împotriva celor de la CCR, acesta este un stat stalinist. (…) Ei nu știu că mă fac atât de faimoasă la nivel mondial, mă duc în birou sus să îl sun pe Trump și pe Putin. (…) Ce e sigur – eu cu certitudine nu sunt omul sistemului”, a afirmat Diana Iovanovici-Șoșoacă sâmbătă, într-o intervenție live pe pagina sa de Facebook, în care dialoghează cu susținătorii săi.
UPDATE Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidatura președintei S.O.S. România, Diana Iovanovici-Șoșoacă, luând în considerare hotărârea Curții Constituționale (CCR) de anul trecut, se arată în decizia publicată sâmbătă de BEC.
”Atât timp cât instanța de contencios constituțional a statuat deja prin Hotărârea nr. 2/2024, raportat la acest ciclu electoral, cu privire la atitudinile, conduitele, luările de poziție ale acestui candidat, constatând că sunt contrare principiilor și valorilor constituționale, Biroului Electoral Central îi revine obligația de a da eficiență aspectelor reținute de Curtea Constituțională”, arată BEC.
În egală măsură, arată Biroul Electoral Central, în acest context, ”îndeplinirea celorlalte condiții de înregistrare a candidaturii și a semnului electoral, apare ca irelevantă”.
Totodată, BEC amintește în argumentația deciziei că Dianei Șoșoacă i-a fost respinsă de către CCR, anul trecut, candidatura la scrutinul prezidențial – ulterior anulat.
”Prin Hotărârea 2 din 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională (…) a constatat că ‘înregistrarea candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale (…) cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politico-militară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO”, se arată în decizia BEC.
În consecință, ”statuările Curții Constituționale din Hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024, obligatorii și pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ne privește candidatura doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă, nu sunt întrunite condițiile pentru înregistrare în cadrul acestui proces electoral”.
De asemenea, în decizia BEC se arată că alegerile prezidențiale din mai 2025 sunt parte a aceluiași ciclu electoral cu cele programate inițial în noiembrie-decembrie 2024 și în contextul cărora CCR a decis, în octombrie 2024, respingerea candidaturii Dianei Iovanovici-Șoșoacă, iar acele aspecte reținute în privința acesteia la acel moment rămân valabile.
”De altfel, conform considerentelor cuprinse în paragraful nr. 126 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 7/11.03.2025 ,’cu privire la aspectul referitor la valorificarea în timp a anumitor atitudini/conduite/luări de poziție contrare principiilor și valorilor constituționale, Curtea subliniază că încălcarea acestora nu conduce la o sancționare perpetuă a persoanei prin prisma dreptului de a fi ales în funcția de Președinte al României. Aceste aspecte se analizează de la caz la caz și au o anumită temporalitate raportată la ciclicitatea alegerilor și la evaluarea respectării de către candidați a principiilor și valorilor constituționale”.
De asemenea, în paragraful nr. 120 al aceleași hotărâri se arată că ”( …) procesul electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 își are că sursă de inițiere, organizare și desfășurare Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024. Ca atare, chiar dacă este un nou proces electoral, acesta se înscrie în aceleași coordonate și aceeași paradigma a asigurării succesiunii mandatului prezidențial dobândit în anul 2019” (…).
”În concluzie, atât timp cât instanță de contencios constituțional a statuat deja prin Hotărârea nr. 2/2024, raportat la acest ciclu electoral cu privire la atitudinile, conduitele, luările de poziție ale acestui candidat, constatând că sunt contrare principiilor și valorilor constituționale, Biroului Electoral Central îi revine obligația de a da eficienta aspectelor reținute de Curtea Constituțională. În egală măsură, în acest context, îndeplinirea celorlalte condiții de înregistrare a candidaturii și a semnului electoral, apare ca irelevantă”, se argumentează în decizia BEC.
Securistanul – Ciordistan Dambovitean a invins Muntele de Slana, SOS Purcimea a fost trimisa la ramit pamantul
Diana ameninta dar nu are curajul sa-i atinga pe cei mari. Si in cazul ei ordinul de interzicere a venit de la stapanirea de afara. Ca europarlamentar a speriat conducerea Europei corupte si mafiote asa cum nu a mai facut-o nimeni pana la ea. Dar ea l-a balacarit aiurea pe Georgescu desi a stiut ca in cazul acestuia insusi Macron a fost nashul. Acesta i-a dat ordin lui Bolojan care la randul sau i-a ordonat sefului CCR dar fara succes ceea ce a determinat interventia socanta a ambasadorului lui Macron care l-a calcat personal pe mai marele CCR. Europa lui SOROSH joaca tare impotriva suveranistilor.
@Paulian Ionescu: dar de specia „ca si” nu ai nimic de spus?
Acuma sa recunoastem ca Sosoaca a fost blocata in Octombrie pentru a-i face partie lui Simion sa ajunga in turul 2 cu Ciolacu. Aripa PSD din CCR a facut asta. Sa vedem ce-o sa zica acum aripa PNL. Se mai opune? Va fi interesant…
Va inchipuiti in ce hal au ajuns astia de la putere? Democratiile occidentale ce zic? Tac? Nu cred!
BEC si CCR ai căror membri sunt numiți POLITIC au încălcat legea electorala deoarece nu sunt instante judecătorești iar potrivit legii doar sentințele judecătorești definitive pot anula dreptul de a fi ales
Gunoaiele nu candideaza !
@,,Agenția de rating Moody’s schimbă perspectiva României în negativă, din stabilă”,
,,BNR, anunţ de ultimă oră despre euro ţinuţi de români la saltea, veştile sunt îngrijorătoare”,
Romania TV
Dna. avocat Sosoaca poate sa se duca la reciclare profesionala, în loc sa copieze citate din latina (vezi Victor Hugo, piesa Hernani).
Roba de avocat îi este prea mare, cu tot volumul apreciabil al Doamnei.
Principiul de care abuzeaza Doamna este enuntat ^n art.4 din protocolul no.7 al CEDO în formularea urmatoare: ” Nul ne peut être pursuivi ou puni PENALEMENT par les jurisdictions d’un même Etat en raisond’une infraction pour laquelle il a déjà été acquitté ou condamné par un jugement définitif conformément à la loi et la procédure du même Etat.” ceea ce în româna se traduce prin: „Nimeni nu poate fi urmarit penal de catre jutrisdictia aceluiasi Stat pentru o infractiune care a fost deja
achitat sau condamnat printr-o judecata definitiva conform legii si procedurii penale al acelui Stat”.
Art. nr. 6 din Codul de Procedura penala al Romaniei consacra acelasi principi ual dreptului penal.
Din câte stim, BEC nu este o jurisdictie penala a dreptului roman. Nici Curtea Constitutionala nu este.
Dna. Sosoaca nu a fost judecata pentru o infractiune, achitata sau condamnata penal, cu toate ca poate ar merita o asemenea judecata, însa în fata instatei competente.
Sfatul unui jurist: Dna Sosoaca, mai puneti mâna pe cartile de drept si lasati-o mai moale cu agitatia. Se pare ca aceasta nu v-a ajutat pentru ca sa slabiti putin.
Respingerea Dianei Sosoaca,NU este nicio PAGUBA !. ADIO…faaa !.
femeia SOS candideaza impotriva bunului simt. Dupa ce a facut la Bruxelles si ce face p-aici cum poti frate sa votezi asa ceva? Fanii ei sunt din alt film au lumea lor.
Voi va dati seama in ce grad de degradare morala si intelectuala e poporul roman? Sunt peste 3 milioane de a…i f…l care au ca si idoli in viata specimene ca individa asta, ca acel securist care voia pace, ca intelectualul de stadion homosexual … pe aia de la pot nu o pun, ca aia nici neamurile nu o mai voteaza, la cat da in gropi …