Becali: Diaconescu are pe cineva în spatele lui, e o maşinaţiune politică. Cred că e din partea PDL

George Becali a declarat, vineri, la RomâniaTV, că privatizarea Oltchim este o maşinaţiune politică, în spatele lui Dan Diaconescu aflându-se persoane din PDL. „Dan Diaconescu are pe cineva în spatele lui, este o maşinaţiune politică. Cred că e din partea PDL, cred că vor fi oameni din PDL cu anumite firme PDL care vor aduce […]

cotidianul.ro - Autor
Becali: Diaconescu are pe cineva în spatele lui, e o maşinaţiune politică. Cred că e din partea PDL

George Becali a declarat, vineri, la RomâniaTV, că privatizarea Oltchim este o maşinaţiune politică, în spatele lui Dan Diaconescu aflându-se persoane din PDL. „Dan Diaconescu are pe cineva în spatele lui, este o maşinaţiune politică. Cred că e din partea PDL, cred că vor fi oameni din PDL cu anumite firme PDL care vor aduce […]

George Becali a declarat, vineri, la RomâniaTV, că privatizarea Oltchim este o maşinaţiune politică, în spatele lui Dan Diaconescu aflându-se persoane din PDL.

„Dan Diaconescu are pe cineva în spatele lui, este o maşinaţiune politică. Cred că e din partea PDL, cred că vor fi oameni din PDL cu anumite firme PDL care vor aduce banii şi care vor să fac o construcţie politică cu Dan„, a declarat Becali.

Omul de afaceri a exclus posibilitatea ca Diaconescu să nu aibă banii pentru achiziţionarea combinatului de la Oltchim. „Are în spate nişte oameni care ştiu ce e de făcut mai departe cu Oltchim (…) El are ceva, banii îi are sigur”, a apreciat latifundiarul.

Întrebat care ar fi democrat-liberalii care au suficienţi bani pentru asemenea achiziţii, Becali a răspuns: „Toţi au atâţia bani. Asta e floare la ureche (…) Probabil Dan va câştiga foarte mult capital electoral şi atunci nu mai contează pentru PDL că mai bagă un miliard-două. Ce contează pentru PDL? Dacă Dan Diaconescu face ce a spus, cu Tarom şi CFR Marfă, e salvator naţional, iar USL scade de la 60 la 40%. La PDL nu are nimeni credibilitatea lui Dan”.

Pe parcursul zilelor de joi şi vineri, Diaconescu s-a arătat foarte secretos privitor la compania puternică ce îl sprijină.

În mai multe declaraţii făcute joi, Dan Diaconescu şi-a caracterizat partenerul ca „un mare investitor”, „o mare forţă”. „Este vorba de o firmă respinsă de Emil Boc în noiembrie 2011. S-au întâlnit şi Mihai Răzvan Ungureanu în aprilie 2012 şi el le-a dat cu flit. Sunt nişte bogătaşi mari de tot, nişte giganţi”, a spus noul proprietar de la Oltchim.

Vineri, DD a vorbit din nou despre „un mare gigant al petrochimiei”, însă la doar câteva ore distanţă Diaconescu a spus că „partenerul meu misterios este poporul român”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.