Becali: Mi-e scârbă de protestul ăsta. Nu trebuie să luăm apărarea unui arab

Patronul Stelei, George Becali a afirmat, pentru România TV că în manifestaţiile din Piaţa Universităţii s-au implicat membri ai galeriei Stelei de la peluza Sud, care se implică în mod constant în manifestaţii politice. Becali consideră că aceştia sunt plătiţi şi manipulaţi de structuri neidentificate. Totodată, Becali susţine că românii nu ar trebui să-i ia apărarea lui Raed Arafat „fiindcă nu este creştin”.

Becali a declarat, într-o intervenţie telefonică la România TV, că printre protestatarii din Piaţa Universităţii s-au infiltrat persoane din galeria Stelei care se implică frecvent în proteste de natură politică, pe lângă cele de la Steaua Bucureşti. „Eu văd pe imaginile televizate câteva persoane pe care le-am văzut şi în galeria de la peluza Sud care erau folosite, manipulate în tot felul de proteste.

Le-am văzut în tot felul de la manifestaţii politice şi pe la Guvern”, a declarat patronul Stelei.
Gigi Becali consideră că mitingul este o manipulare de amploare. „Consider că 20% din cei din Piaţa Universităţii sunt nişte vagabonzi manipulaţi care, la rândul lor, manipulează 500-600 de oameni”, a apreciat europarlamentarul. Acesta a apreciat că jandarmii sunt deplin îndreptăţiţi să folosească violenţa împotriva acestor suporteri. „Trebuie bătuţi mai rău (…) Doi ani mi-au mâncat zilele la Steaua. Când am ieşit de la un meci au aruncat cu pietre spre mine, iar dacă mă nimereau, acum eram mort”, a precizat liderul PNG.

Acesta s-a declarat în dezacord şi cu motivaţia iniţială a protestelor de stradă, anume ca simbol al solidarităţii cu Raed Arafat. „Mie mi-e scârbă de protestul ăsta. Nu sunt de părere să luăm apărarea unui arab (…) Fiindcă nu-i creştin”, a spus Becali. Întrebat cum comentează meritele pe care le are Arafat în ceea ce priveşte sistemul sanitar, europarlamentarul le-a negat. „Ce minuni a făcut Arafat? A luat un sistem francez şi l-a implementat în România”, a replicat George Becali.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.